Weekend-ul trecut, circuitul special (macadam) de slalom paralel de la Sibiu a fost scena unui adevărat spectacol automobilistic, oferit de participanţii la etapa finală a Campionatului Național de Slalom Paralel, printre care s-au aflat şi patru tineri piloţi musceleni: Iris Muscalu, Lukas Andrei Sandu, Albert Coriu şi Rareş Solomon. Cea mai bună performanţă a fost înregistrată de Lukas Andrei Sandu care, la numai 12 ani, pe lângă faptul că s-a impus în ultima etapă a campionatului, a cucerit şi titlul de campion naţional la slalom paralel, clasa „Juniori Start”. Rezultatul său este demn de apreciat şi prin prisma faptului că nu are decât un an de experienţă în acest sport!
Alţi trei musceleni pe podium, în clasamentul general
Competiția, desfășurată sâmbătă 8 noiembrie, a reunit cei mai buni piloți din țară, 25 la număr, care s-au întrecut într-o serie de manșe spectaculoase, demonstrând precizie, tehnică și control impecabil. Potrivit organizatorilor, circuitul a fost compus din două trasee distincte, legate și întrepătrunse printr-o construcție tip pod (lățime pod minim 3 m; înălțime minimă de trecere pe sub pod 2 m), cu o linie comună de start, precum și o linie comună de sosire pentru cele două mașini.
Lungimea manșelor simple a avut minimum 1.8 km, iar competiția s-a desfășurat în sens antiorar. Pregătit de instrucutorul Gigi Ticuţă, Lukas Sandu (UXO Team) s-a impus la finalul unui duel strâns, confirmându-și forma excelentă din acest sezon. „A fost un weekend incredibil. Traseul de la Sibiu a fost solicitant, dar am reușit să-mi mențin concentrarea și ritmul până la final. Mulțumesc echipei mele și tuturor celor care m-au susținut!”, a declarat Lukas Sandu, vizibil emoționat după victoria care i-a adus titlul național.
Prin acest succes, Lukas Sandu își confirmă statutul de unul dintre cei mai talentați piloți din motorsportul românesc, iar performanța sa de la Sibiu va rămâne cu siguranță un reper al sezonului competițional 2025. În ceea ce priveşte evoluţiile celorlalţi trei piloţi musceleni pe circuitul de la Sibiu, Rareş Solomon a avut probleme şi nu a putut încheia cursa, Iris Muscalu s-a clasat pe locul 3 atât la „Juniori Pro” cât şi la „Femina” iar Albert Coriu a fost al treilea la Cupa „Logan”.
Cei trei sportivi au înregistrat rezultate bune în ediţia de campionat din acest an, fapt ce le-a favorizat accederea pe podium în clasamentul general, după cum urmează: Iris Muscalul – locul 2 la „Femina”; Rareş Solomon – locul 3 la „Juniori Start”; Albert Coriu – locul 3 la Cupa „Logan”. Competiția de la Sibiu a fost apreciată și pentru organizarea impecabilă și atmosfera electrizantă de pe margine, publicul bucurându-se de demonstrații spectaculoase de pilotaj și momente pline de adrenalină. N. Manole


