Vineri seara, pe Stadionul Municipal Câmpulung a avut loc concertul de muzică creştină organizat de Biserica Creştină Baptistă Betania. Evenimentul a urmat după „Crosul pentru Viaţă” şi a adunat numeroşi participanţi din oraş, care au ales să rămână pe stadion în ciuda prognozelor meteo nefavorabile.
Deşi cerul s-a acoperit de nori şi au fost transmise avertizări de averse, iar în jurul Câmpulungului ploaia s-a abătut în mai multe zone, pe stadion precipitaţiile au fost scurte şi nu au afectat desfăşurarea concertului. Publicul nu s-a retras, ci a rămas răbdător, urmărind fiecare moment artistic şi ascultând fiecare vers şi fiecare notă cântată de invitaţi.
Pe scenă au urcat Ştefan Petre, Adi Kovaci, Emma Repede şi trupa Not an Idol, originară din Republica Moldova, din care doi membri sunt stabiliţi la Oradea. Programul artistic a fost completat de intervenţiile pastorilor Lucian Bălănescu, de la Biserica „Bunavestire” din Bucureşti, şi Marius Moisin, pastorul Bisericii Betania din Câmpulung, care au transmis gânduri de încurajare şi mesaje de credinţă participanţilor, între momentele muzicale. Atmosfera a fost una de sărbătoare, desfăşurată într-un cadru liniştit şi organizat, iar mesajul muzicii şi al cuvintelor rostite de pe scenă a fost primit cu interes şi atenţie de cei prezenţi.
R.A.Ş.