Vineri, 22 august, pe Stadionul Municipal din Câmpulung s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a „Crosului pentru Viaţă”, organizat de Biserica Creştină Baptistă Betania, eveniment dedicat copiilor din oraş. Manifestarea a adunat un număr mare de participanţi, cei mici răspunzând cu interes invitaţiei de a lua parte la competiţia desfăşurată în aer liber.
Concursul a fost împărţit pe două grupe de vârstă, cu trasee adaptate nivelului fiecărei categorii. Pentru copiii între 6 şi 10 ani, proba a constat într-o tură de pistă, iar pentru cei mai mari, din categoria 11-14 ani, organizatorii au pregătit două ture. Surpriza acestei ediţii a fost reducerea distanţei pentru grupa mai mare, care iniţial ar fi trebuit să parcurgă trei ture, dar care, spre bucuria participanţilor, a fost micşorată la două. În cazul celor mici, întreaga grupă a reuşit să încheie cursa, fapt apreciat de organizatori şi de publicul prezent.
La finalul celor două probe, a urmat Festivitatea de Premiere, în cadrul căreia au fost recompensaţi atât câştigătorii, cât şi ceilalţi copii, care au primit medalii de participare şi premii. La categoria 11-14 ani s-au înscris 19 concurenţi. În competiţia băieţilor, premiul I i-a revenit lui Mateo Petrache, urmat pe poziţia a doua de Matei Miriţoiu, iar pe locul al treilea de David Cojocaru. În clasamentul fetelor, premiul I a fost câştigat de Ana Moiceanu, premiul II de Alexia Dolbe, iar premiul III de Cristiana Pârvianu.
Categoria destinată copiilor de 6-10 ani a adunat 29 de participanţi. La băieţi, podiumul a fost ocupat de Andrei Turnuveanu, câştigător al premiului I, de Mihnea Corboşanu, clasat pe locul al doilea, şi de Teodor Barda, pe locul al treilea. În întrecerea fetelor, premiul I a fost câştigat de Ana Ciolan, premiul II de Alexandra Tiuca, iar premiul III de Debora Ciolan.
R.A.Ş.