Administraţia de la Poienarii de Muscel se numără printre plătitoarele de ajutor social persoanelor fără loc de muncă şi, pe cale de consecinţă, fără venituri. Lipsite de venituri nu sunt, de vreme ce îşi permit maşini şi combustibilul necesar, ca să vină la Câmpulung, pentru îndeplinirea formalităţilor la Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă, la Fisc şi la redacţia ziarului nostru, unde-şi declară pierdute taloanele de ajutor social. Este un obicei nelecuit de la o generaţie la alta de încasatori de bani de la stat: nu sunt capabili să aibă grijă de documente, fapt care îi pune pe drumuri de la o instituţie la alta. La noi nu mai vin romii de altădată, jerpeliţi, cocârjaţi de bătrâneţe şi agitaţi că e scump anunţul de pierdere şi că nu mai au de maxi-taxi, ca să se întoarcă acasă. Nu. Cei mai mulţi sunt tineri zdraveni, plesnind de sănătate, spilcuiţi, care nu şi-ar prăpădi nici morţi pantofii de velur prin praful şantierelor. Nici pe praful străzilor urbane ori rurale, de vreme ce se deplasează auto. Însoţiţi de consoartele pline de zorzoane din aur, nu au nicio ruşine să-ţi pună paharul de cafea pe birou, cât se scotocesc după bani. Lasă ţigara nestinsă pe treptele redacţiei, proptesc maşinile până la scări, pentru a reduce la minimum efortul deplasării per pedes şi te întreabă dacă ai rest la euro. Cam aşa arată profilul actual al beneficiarului de venit minim garantat, care nu-i ajunge, probabil, nici de ţigări. Iar statul nu face absolut nimic ca să taie răul de la rădăcină, trimiţând la muncă sutele şi miile de întreţinuţi, de care angajatorii au atâta nevoie.
O recunoaşte şi primarul Ion Banzea: şi la Primărie vin să-şi rezolve daravelele cu autoturismele, neavând nicio temere, jenă ori reţinere de a arăta că nu sunt deloc nevoiaşi. Încă din primăvară, şeful Executivului de la Poienarii de Muscel spunea că risipa s-ar putea diminua, exploatându-se această resursă aptă de muncă, lăsată, din păcate, pe mai departe pe spatele unei populaţii supuse măsurilor de austeritate. Să iei tot de la pensionari, pedepsiţi că au pensii de 3.000 de lei… iar de ajutoarele sociale, acordate nelimitat, să nu te atingi se cheamă lipsă de consideraţie pentru cei care au muncit o viaţă.
- Edilul de la Poienarii de Muscel: „Nu se poate să vii să iei ajutor social de la Primărie cu maşină străină!”
Referindu-se la excepţiile împiedicate să respecte un program de lucru de situaţii familiale excepţionale, primarul Ion Banzea a dat exemplul unui concetăţean, părinte tânăr, care îngrijeşte o fetiţă de patru anişori dependentă de dializă. În astfel de cazuri, nu este de condamnat tatăl copilului că n-are serviciu, dar, chiar şi aşa, edilul de la Poienarii de Muscel l-a sfătuit să facă într-un fel, pentru că rămâne complet fără viitor dacă nu-şi face un rost de pe acum. „Trebuie să stea după ea, ce să faci cu acel copilaş la patru ani? A venit de la Comisia de expertiză a muncii şi are indemnizaţie. Am insistat să vină ca să-l angajăm, pentru că trec anii, fetiţa creşte şi el va rămâne pe dinafară. El, acum, se sacrifică pentru copil, dar e bine să aibă şi el un viitor mai târziu.”, povestea primarul Banzea, la o emisiune a colegilor de la Muscel Tv, despre seriozitatea situaţiei acestei familii, care justifică ajutorul din partea statului.
Însă, pe lângă cei cu necazuri generate de o sănătate precară, sunt cei alergici la muncă. Şi nu sunt puţini. Având zilnic contact cu ei, i-am întrebat şi noi de ce nu se duc la muncă, pentru a scăpa de „fâţâiala” între instituţii, căci nici asta nu le convine, deşi le place să piardă vremea la oraş. Iar refrenul este acelaşi de fiecare dată: „Nu ne angajează nimeni, că n-avem şcoală.” Pentru munci necalificate sunt acceptaţi şi fără şcoală, dar dacă au găsit cum să facă bani altfel decât dând la lopată…
„Avem şi câţiva mai bolnăvicioşi, dar avem şi mulţi care sunt bolnavi cu munca. Nu prea le place munca. Când văd munca, nu ştiu cum s-o ocolească. Dar să vedem cum facem şi cu dumnealor, eu zic că se vor schimba toate lucrurile. Nu se mai poate merge aşa. Nu se poate să vii să iei ajutor social de la Primărie cu maşină străină. Dacă eşti de ajutor social înseamnă că eşti mai necăjit. Să vii la ajutor social şi să-ţi fie ruşine să ţii lopata în mână… nu se poate treaba asta. Eu zic că se vor reglementa că, în acest an, nu vor mai rămâne decât un sfert dintre ei, cei care sunt, într-adevăr, cu probleme. Pentru restul vom face tabele, pe care le vom da Forţelor de Muncă, să le găsească locuri de muncă. Este adevărat, n-au pregătire, au stat de colo până colo. Nu-i nimic, firmele au nevoie de ei, şi transportatorii, cu cărucioare, cum era odată în fabrică, să transporte materiale dintr-un loc de muncă într-altul. Au nevoie de ei să dea cu mătura şi să facă curăţenie. Se găseşte de lucru, dar nu se poate pe bugetul statului atâţia oameni… Eu zic că guvernanţii ar trebui să înţeleagă că aici ar trebui să umble. Aici este o risipă foarte mare. Nu se poate să vină să care ajutoare sociale, alimente şi toate acestea cu maşina. Nu se mai duce ăla la muncă nici de-al naibii!”, preciza Ion Banzea cu câteva luni înainte de aplicarea programului anti-criză, care are efecte nedorite tot pentru cei care muncesc. Căci asistaţii nu sunt afectaţi de austeritatea dictată de Guvern.
- „Eu lucrez de la 17 ani. Mi-am făcut şi şcoli, şi tot ce am făcut, pe la seral. Dar voi aveţi 30-40 de ani şi n-aveţi o zi pe cartea de muncă!”
Fondurile care se duc, lună de lună, pe plata ajutoarelor sociale l-a transformat pe Ion Banzea într-un pledant pentru intrarea lucrurilor într-o normalitate amânată permanent din raţiuni electorale. „Vrem – nu vrem, a cam sosit timpul. Pentru că nu se poate… este exact ca într-o gospodărie. Degeaba muncesc doi şi trei-patru risipesc. Eu sunt într-o comună mai fericită, pentru că eu am mai puţinei de etnie romă. La mine cam muncesc, se duc la treabă, şi-au luat serviciu. Veneau şi stăteam de vorbă cu ei: „Măi fraţilor, duceţi-vă la serviciu! Ai asigurare – are asigurare şi la ajutor social -, mergi la serviciu, îţi merge vechimea. Stai la ajutor social?!” De multe ori, mă întâlnesc cu ei, fac naveta la serviciu şi îmi spun: „Câtă dreptate ai avut, domnul primar!” „Mie îmi convenea că eu îmi făceam treaba cu tine, te puneam să-mi cureţi şanţuri, să dai cu mătura, să faci ce ai tu de făcut. Dar mâine-poimâine ce ai să faci? Ai să îmbătrâneşti, nu vine nimeni să-ţi dea o cană cu apă dacă tu nu ai un venit!” O parte dintre ei au înţeles, mai sunt unii cu care stăruim să-i ducem pe linia dreaptă, că nu se poate altfel. De multe ori, mai am discuţii cu ei şi le spun: „Eu lucrez de la 17 ani. Mi-am făcut şi şcoli, şi tot ce am făcut, pe la seral. Dar voi aveţi 30-40 de ani şi n-aveţi o zi pe cartea de muncă! E posibilă această treabă?” Se uită, zic că au înţeles şi mâine îi vezi înapoi. Ceva-ceva trebuie să se întâmple, că nu se mai poate. Adică eu zic că cel nevoiaş, cel neajutorat să vină, că-l ajutăm. Am avut situaţii cu bătrâni cărora a trebuit să le ducem lemne, ca să nu îngheţe de frig, a trebuit să le ducem alimente, a trebuit să-i ajutăm într-un fel. Asistentul social, care este la noi la Primărie, imediat mă anunţă: avem un caz în cutare loc. Ne ducem să vedem care este situaţia. Tot ce putem să ajutăm ajutăm. Dar ajut când văd că este un om nevoiaş. Când îl văd că nu vrea să facă treabă şi că încearcă să ne mintă nu este în regulă.”, a încheiat primarul de la Poienarii de Muscel.