Primarului de la Rucăr i-ar fi plăcut să afle de la cetăţeni ce vor să vadă şi să audă de Ziua Comunei, renumitul eveniment Expopastoralis, care se va ţine, după obicei, în septembrie. Dacă lumea n-a venit la întâlnirea convocată, în principal, pentru vulturi şi urşi, pentru a fi consultată şi în privinţa lucrurilor plăcute pentru comunitate, le-a povestit Ion Pîrnuţă puţinilor rucăreni prezenţi în sala de şedinţe cum a gândit el organizarea manifestării. După care a cerut propuneri de la mânuţa de ascultători, mai preocupaţi că le ajung lighioanele din bătătură hrană pentru sălbăticiuni decât de spectacole. O singură cetăţeană i-a dezvăluit şefului Executivului pe cine şi-ar dori în concert la sărbătoarea localităţii: trupa L.A., care nu s-a desfiinţat decât de 20 de ani! Amănunt care n-a descurajat speranţa fanei de a-i vedea pe scena de la Rucăr pe Liviu Vârciu şi colegii de la care şi-a luat „Adio” în 2005. Cum va face primarul să-i reunească pe cei trei în Muscel, măcar pentru câteva ore, treaba lui! Căci bănuim că nu-şi va dezamăgi alegătoarea spunându-i că nu se poate, în condiţiile în care a fost singura dorinţă primită din public vizavi de conţinutul programului artistic.
- Pîrnuţă: „Este nevoie şi de activităţi sociale. Nu poţi numai să te duci ca boul în jug la muncă”
Ion Pîrnuţă a „proiectat” în mintea sa o sărbătoarea mai cuminte, fără oi, fără câini, fără cai, caz în care nu se mai justifică titulatura „Expopastoralis”, care asta însemna: o prezentare a celor mai frumoase exponate din gospodăriile şi stânele ciobanilor din zonă. Prezenţa animalelor, câini ciobăneşti în special, implică riscuri, pe care edilul le vrea eliminate prin scoaterea lor de pe agenda manifestării, care va elogia talentele Rucărului, nu ocupaţiile străvechi, de care, oricum, generaţiile noi s-au îndepărtat.
Primul hop de trecut îl constituie împotrivirea celor care reclamă costurile prea mari ale evenimentului. „Sunt păreri pro şi contra. Unii… să nu cheltuim bani. Eu trebuie să ascult pe toată lumea. Şi aseară mi s-a spus să nu facem… de ce cheltuim banii?! Este nevoie şi de activităţi sociale. Nu poţi numai să te duci ca boul în jug la muncă. Haideţi să punem în balanţă totul. Eu doresc să fac, dar dacă nu se va dori să se facă, nu fac. Dar eu sunt pentru ca să facem. Discutăm şi luăm decizia toţi în cunoştinţă de cauză.”, preciza primarul Ion Pîrnuţă, care a luat decizia: manifestarea se va ţine, dar cu participare locală, pentru a scăpa de onorariile artiştilor prestatori de play-back pe sume care îl lasă şi pe plătitor fără voce.
- Expopastoralis fără cai şi câini, dar cu desene pe asfalt
Aşadar, Ziua Comunei va fi fără vedete, care dau din buze dublate de negativ, locul acestora pe scenă fiind luat de copiii din comună şi împrejurimi. Regulile jocului se schimbă şi în ceea ce priveşte prezenţa cailor şi câinilor în cadrul serbării publice.
„Vreau să facem Expopastoralis şi cu bani puţini. Nu vreau să dispară tradiţia, dar nu ne mai permitem, căci avem atâtea cheltuieli, să ne batem joc de bani. Însă nu vreau să rupem tradiţia. Vreau să punem în valoare copiii Rucărului şi copiii din zonă. Nu mai vreau să vină, să pună negativul şi să ceară o grămadă de bani. Exclus! Vine unul că e mare cântăreţ, el mimează, dar a pus banda, a pus stick-ul. Nu vreau să nu mai facem Expopastoralis. Sunt 15 cupluri care au 50 de ani. După aceea sunt bursele de copii. O să avem premiile pentru vite. Vreau să spun că nu mai fac concurs de cai. Pentru trei cai, care vin pe deşelate, ca să facă concurs pe asfalt… să-ţi fie frică, nu mai fac. Nu mai fac treaba să vină cu toţi câinii, să se muşte între ei şi să muşte copiii. Dacă vin patru câini… să se ducă acolo la concurs, dar nu mai defilează. Învăţăm din greşeli. Vreau să facem alte activităţi cu copiii – o să le discutăm în Consiliu -, desene pe asfalt sau altceva. Vreau să punem în valoare zona şi copiii Rucărului. Discutăm să fie ceva care să ne reprezinte. Nu… toată lumea cere că vine să facă afaceri la Rucăr.”, a schiţat şeful Executivului câteva repere ale organizării.
- Adelina Pestriţu, mai cunoscută primarului decât trupa fostului soţ Liviu Vârciu
O cetăţeană, care a anunţat că a venit special pentru subiectul Expopastoralis, a lansat autorităţilor locale propunerea unui spectacol cu artiştii săi preferaţi. „Aş să aduceţi, dacă se poate, formaţia L.A.”, a îngăimat aceasta, aflând cu stupoare că versurile dragi inimii sale, care răsunau prin discoteci, acum un sfert de veac, sunt necunoscute celui dintâi om al comunei. Să nu fi auzit primarul niciodată hituri precum „Femeia” sau „Ochii tăi”?!
„Cine este formaţia L.A.? Nu ştiu cine sunt aceşti L.A. Notez, nu ştiu cine este această formaţie.”, a fost nedumerirea primarului. Când i-a fost livrat ca reper numele lui Liviu Vârciu, s-au împrospătat amintirile primarului. Ce-i drept, mai mult cele legate de Adelina Pestriţu, cu care Vârciu nu mai este de 15 ani. „Vine cu Adelina Pestriţu?”, şi-a amintit primarul de la Rucăr de fosta parteneră a lui Liviu Vârciu. Care n-are nici un motiv să mai vină cu fosta nevastă, de care a divorţat în 2010.
„O aduc cu toată dragostea! O plăteşti tu?!”, a întrebat-o primarul pe fana celor de la L.A. „Îi aduc pe toţi, dar buzunarele le am goale.”, a descurajat Pîrnuţă eventuale propuneri din această categorie.