Foto: Atelierul de croitorie al lui Marin Tarachiu de pe Bulevard, Câmpulung,1938. Primul din dreapta, sus, Marin Tarachiu. Ucenicii săi lucrează la mașini de cusut Singer. În stânga, sus, afișată pe perete, Diploma de Onoare obținută la Paris.
La sfârşitul liceului mi-am făcut primul costum. Mama îmi cumpărase din oraş o stofă maro, cu nişte dunguliţe foarte discrete, care pe atunci erau la modă. Unde să-mi lucrez costumul dacă nu la croitorul Tatei, vecinul nostru Marin Tarachiu, de pe Aleea Uleia nr.1!?
Plin de încântare (era doar cel dintâi costum al meu!), am bătut la uşa atelierului său, aflat chiar vizavi de locuinţa noastră. Mi-a deschis un domn de vreo 75 de ani, mărunţel şi foarte vioi pentru vârsta sa, care m-a poftit cu amabilitate înăuntru. Mă cunoştea, desigur, pentru că eram băiatul Tatei, vechiul său client.
Intrând, i-am explicat ce aş dori să-mi croiască din stofa cumpărată de Mama. A înţeles imediat, evident! Cu o mână sigură, mi-a luat măsurile şi mi-a spus când să vin pentru prima probă. Nu ştiam atunci că vecinul nostru – despre care se spunea că este unul dintre croitorii renumiţi ai Câmpulungului – ducea cu sine o interesantă poveste a vieţii.
- Un tânăr din Brăila este atras de „luminile” Câmpulungului
Marin Tarachiu se născuse în 1898 în apropierea Brăilei și rămăsese de timpuriu, la doar patru ani, orfan de mamă. În anii copilăriei petrecea ore întregi nu ca să bată mingea pe maidan cu băieții de seama lui, ci pentru a coase, după puterile sale, traiste din pânză pentru colindat. Crescut din puțin de bunică și mama vitregă, a plecat la Brăila ca să se angajeze „la stăpân”, pentru a învăța ca ucenic croitoria, o meserie migăloasă, care cerea răbdare și talent. Meseria aceasta l-a cucerit imediat! Nu avea de unde să știe atunci că din ac își va câștiga existența, contopindu-se astfel cu meseria de croitor, pe care a îndrăgit-o toată viața.
După serviciul militar, tânărul Marin Tarachiu a locuit câțiva ani la Brăila, un oraș cosmopolit unde a învățat cum se trăiește în stil european, cum croitorul este un meseriaș căutat de oamenii cu gust, care se îmbracă după „moda nemțească”, după jurnalele de modă, unele venite chiar din Vest și sosite, alături de alte mărfuri, în portul Brăila.
Pașaportul croitorului Marin Tarachiu, eliberat de Prefectura Muscel. Viza pentru Elveția, 14 iulie 1931.
În vremea aceasta, având o constituție fizică destul de plăpândă, Marin Tarachiu și-a căutat sănătatea la medicii brăileni, care i-au recomandat o cură de aer curat la Câmpulung, o stațiune climaterică renumită în România acelui timp. Astfel, în iulie 1925, pe când avea 27 de ani, tânărul din Brăila a venitpentru trei săptămâni, cu un cufăr din nuiele, ca vilegiaturist la Câmpulung. Nu bănuia că destinul îi hărăzise să rămână în acest loc până la sfârșitul vieții!
Sosit la Câmpulung în plin sezon estival, când orașul „fierbea” și zonele de atracție erau suprapopulate cu turiștii veniți mai ales din București, Marin Tarachiu a descoperit aici o lume insolită: doamne elegante și domni respectabili, tineri imberbi și domnișoare suave, toți plini de voie bună. Ce a mai observat? După o plimbare pe bulevardul „Pardon”, care era ticsit de lume, și prin Grădina Publică, sezoniștii și câmpulungenii intrau de-a valma în localuri, dornici să petreacă. Aici îi așteptau grătarele încinse, pe care sfârâiau mititei, fleici, antricoate, vrăbioare și cârnăciori, ori vinul bine răcit, alb sau roșu, care trebuia să fie neapărat degustat. Iar, pe deasupra, muzica răzbătea de pretutindeni. Acest oraș viu, cu cinematograf, cluburi, cafenele și cofetării l-a cucerit de îndată pe tânărul venit de la Brăila și l-a făcut să ia o decizie radicală: nu va mai pleca niciodată de aici!
Cartea de meșter „pentru meseria de croitor” a lui Marin Tarachiu, eliberată de Ministerul Muncii. 12 aprilie 1937.
Începuturile brăileanului stabilit fulgerător la Câmpulung nu au fost însă deloc roze. Negăsind un hotel unde să stea, Marin Tarachiu a tras la o gazdă. A descoperit în Schei o cameră liberă, în condiții mai mult decât modeste, iar apoi și-a căutat de lucru la un patron. Norocul i l-a scos în cale pe un anume Vlădoi și, mulțumindu-se cu puțin, s-a apucat de lucru în orașul lui adoptiv. Încet-încet, prin perseverență și pricepere, tânărul croitor a început să își creeze un drum într-o lume nouă, care trebuia „cucerită”.
- Specializarea lui Marin Tarachiu la „Académie Internationale de Coupe de Paris” (1931)
La Câmpulung, după un timp, Marin Tarachiu s-a legat sentimental de Zoica Caran, fostă Ionescu, care i-a devenit parteneră de viață. Ocazia de a-și crea un renume în oraș a venit odată cu hotărârea lui fermă de a pleca la Paris ca să se specializeze în croitoria pentru bărbați. Având asupra sa un „Pașaport pentru străinătate”, valabil un an, eliberat la Câmpulung de Prefectura Muscel pe 30 ianuarie 1931, cu semnalmentele „etatea – 32 de ani, talia – potrivită, părul – castaniu, fruntea – potrivită, sprâncene – castanii, ochii – căprui, nasul și gura – potrivite, barba – rasă, bărbia – ovală, fața – ovală, tenul – smead”, croitorul Marin Tarachiu a plecat cu trenul la Paris.
Existența lui pariziană poate fi reconstituită din conținutul unor scrisori trimise la Câmpulung Zoicăi, în care el descrie cele întâmplate în capitala Franței, de la primul contact cu orașul până la faptul că a trebuit să lucreze, pentru a se întreține pe toată perioada specializării, în croitoria unui român stabilit la Paris. Tot din corespondența către Zoica reiese determinarea tânărului de a dobândi o diplomă atât de mult dorită. În această vreme, la Câmpulung a continuat să funcționeze, chiar în lipsa lui, atelierul de croitorie unde își formase lucrătorii și ucenicii.
Diploma de Onoare decernată lui Marin Tarachiu de „Académie Internationale de Coupe de Paris”, care certifică absolvirea cursurilor de specializare în croitorie bărbătească. Paris, 5 septembrie 1931.
Pe 5 septembrie 1931, după o perioadă în care singur s-a susținut financiar, Marin Tarachiu a obținut „Diploma de Onoare” după absolvirea cursurilor de „croitorie bărbătească” de la „Académie Internationale de Coupe de Paris” (AICP), celebră școală fondată în 1830, specializată în profesii din domeniul modei. Fericit, a părăsit Parisul aducând cu sine, pe lângă obiectele de folosință personală, și un cufăr plin cu diferite lucruri: între acestea, jurnale de modă, stofe și mătăsuri pentru soție, precum și un gramofon (care se păstrează și este funcțional și astăzi) etc.
- „Croitoria elitei. Marin P. Tarachiu” – atelierul de pe bulevardul Pardon
Printre lucrurile aduse de Marin Tarachiu de la Paris s-a numărat, desigur, și diploma care îi certifica specializarea în confecționarea de costume bărbătești. Ajuns în țară, a înrămat-o și a expus-o în atelierul său deschis în plin centrul Câmpulungului, pe bulevardul Pardon (în dreapta bisericii „Sf. Nicolae – Popa Savu), atelier numit „Croitoria elitei. Marin P. Tarachiu”.
Prin „Cartea de meșter”, eliberată pe 12 aprilie 1937 de Ministerul Muncii, Marin Tarachiu a obținut, după diploma de la Paris, un al doilea „certificat” care i-a confirmat înalta pregătire profesională și i-a sporit renumele între croitorii câmpulungeni. Nu degeaba scrisese „Croitoria elitei” pe firma atelierului său! El însuși devenise acum un croitor de elită al Câmpulungului interbelic.
Aici, în atelierul de pe Bulevard, Marin Tarachiu a servit cu amabilitate și profesionalism toți clienții care i-au trecut pragul. Astfel, el a „îmbrăcat” de-a lungul anilor avocați și judecători, doctori și profesori, negustori și meseriași, atrăgând întotdeauna prin calitatea costumelor bărbătești lucrate „la comandă”, dar și prin croielile clasice ori moderne inspirate după jurnalele de modă aduse de la Paris ori prin oferirea unor materiale „potrivite” (cum le numeau croitorii), atractive, durabile și frumoase. A fost călăuzit mereu de considerația față de client, de respectarea datelor stabilite, „de probă” și „de gata”.
„Croitoria elitei. Marin P. Tarachiu” – atelierul de pe Bulevard, situat lângă biserica „Sf. Nicolae – Popa Savu”. Câmpulung, perioada interbelică.
După naționalizarea din 1948, Marin Tarachiu și-a pierdut atelierul din Bulevard și, în noile condiții create după schimbarea regimului politic, a fost nevoit să-și câștige traiul lucrând la Cooperativa „Munca colectivă”, unde – grație priceperii sale – a ajuns șef la secția „Croitorie” („Crolux”). A funcționat aici, regretând atelierul „Croitoria elitei. Marin P. Tarachiu” din Bulevard, până la pensionarea din 1960.
- Moştenirea lăsată de croitorul Marin Tarachiu
Căsătorit târziu cu Zoica Caran, Marin Tarachiu nu a avut copii. Din banii strânși cu greu prin lucrul cu acul, a cumpărat un teren pe Aleea Uleia nr. 1, unde împreună cu nepotul din partea soției, Mircea Rădulescu, și-a construit în 1960 o casă, după ce multă vreme stătuse cu chirie pe la diferite adrese din oraș. Pe Mircea Rădulescu, croitor și el, l-a învățat meserie, l-a ajutat în viață și i-a fost un sprijin până în ultima clipă. Aici, în micul atelier de lângă casa lui din Aleea Uleia nr.1, Marin Tarachiu a continuat să lucreze mulți ani după pensionare, muncind zi de zi pentru familie și nepoți, convins că are o datorie de îndeplinit. A avut clienți din Câmpulung, Pitești, București, localnici și sezoniști, unii veniți chiar din Germania.
Marin Tarachiu, croitorul de elită al Câmpulungului, probabil singurul din oraș specializat la Paris în croitorie bărbătească, a fost un om respectat de toți cei care l-au cunoscut pentru amabilitatea, modestia, bunătatea și tactul de care dădea dovadă în relația cu clienții. A lăsat în urmă mulți croitori pricepuți, care i-au fost cândva ucenici și pe care i-a format. A murit împăcat, în 1988, la vârsta de 90 de ani, știind că nepoții săi Steluța și Marin Rădulescu (copiii lui Mircea Rădulescu), astăzi medici stomatologi, vor duce mai departe amintirea lui Ta’are (Tata-mare).
Notă:
„Académie Internationale de Coupe de Paris” (AICP), celebra școală de modă înființată în 1830, care a format în principal designeri de îmbrăcăminte, funcționează și astăzi. Fondată de un sindicat de croitori-artizani, AICP pregătește de aproape două sute de ani tipare în domeniul îmbrăcăminții bărbătești și feminine (de la piese la comandă până la producția de masă), utilizând propria metodologie. Din 1830 și până în zilele noastre, AICP a reușit să se adapteze cerințelor riguroase ale modei, prin actualizarea tehnicilor și metodelor de confecționare a hainelor.
***
Aduc mulţumiri medicului Marin Rădulescu, moștenitor al bunicului său adoptiv Marin Tarachiu, pentru informațiile pe care mi le-a oferit. De asemenea, pentru fotografiile reproduse în acest articol, care provin din fondul lui personal.