- Dacă n-ar fi de plâns, e de râs ce a povestit primarul de la Rucăr. Ursul a fost surprins pe Măra mâncând iarbă, timp de peste o oră, după ce a înfulecat urda la o stână
Ce n-a putut să spună la una dintre şedinţele Consiliului Local de la jumătatea lui iulie, contramandate de lipsa avizului, pe care comisia responsabilă a refuzat să-l acorde, primarul de la Rucăr a spus la o întâlnire duminicală de la sfârşitul lunii trecute, la care se aştepta să găsească în sală 50 de persoane. Atâta „gălăgie” s-a făcut pe Facebook legat de ce-i doare pe cetăţeni! Care, se pare, s-au vindecat până la convocarea din 27 iulie 2025, când trebuia să se dezbată şi despre vulturi, şi despre urşi. N-au venit nici pe sfert, însă, chiar şi în condiţiile unei participări modeste, şedinţa s-a ţinut. Iar cine a dorit să ia cuvântul a fost liber să se exprime. Subiectul cu vulturii l-am „atacat” într-un articol trecut, rămânând de abordat cel cu urşii, care a arătat a simplă descărcare a ofului unui primar copleşit de revolta consătenilor şi de numărul sălbăticiunilor care dau târcoale zonei locuite. În jur de 30 de exemplare hălăduiesc pe lângă aşezările rucărenilor, cărora le devorează animalele, nefiind incluşi în recensământul jivinelor şi cei din vârful muntelui. Concluzia: nicio concluzie, atâta timp cât „costumele” de la Bucureşti – „băieţii cu pedigriu”, vorba primarului – nu vor coborî din „turnul de fildeş” ca să-i asculte pe oameni în teritoriu.
- „În fiecare seară, la noi, la Rucăr, RoAlert! Să nu iasă lumea, pentru că e ursul pe strada cutare sau pe strada cutare! În ce lume trăim?!”
La Rucăr, oamenii îi învinovăţesc, de ani buni, pe cei de la Fundaţia Conservation Carpathia că i-au umplut de urşi. Având acest precedent dureros, de aceea nici nu le acceptă explicaţiile privitoare la inofensivitatea vulturilor, a căror introducere este justificată, la nivel declarativ, prin curăţarea mediului de animale moarte şi prin dezvoltarea turismului bazat pe observarea acestei specii, după modelul aplicat cu succes în Europa.
Păgubiţi de urşi cu repetiţie, nici nu vor să audă de aceste planuri, despre care am înţeles că vor ajunge şi în Consiliul Local. Avându-i în faţă, unul dintre puţinii participanţi la dezbatere le-a scos ochii celor de la fundaţie cu „relele” cauzate până în acest moment. „Acest Conservation Carpathia, marele binefăcător al localităţii noastre… dumneavoastră vă convine să primiţi în fiecare seară RoAlert, să stea oamenii în casă că îi sperie ursul?! Aţi introdus castorii, care distrug arborii de la albiile râurilor şi pâraielor, că aşa vrea Conservation Carpathia! În fiecare seară, la noi, la Rucăr, RoAlert! Să nu iasă lumea, pentru că e ursul pe strada cutare sau pe strada cutare! În ce lume trăim?!”, s-a enervat domnul Aurică.
S-a enervat degeaba, pentru că nervii cetăţenilor se uzează proporţional cu creşterea numărului de urşi de la un an la altul. „Nu vreau să ajungem cu vulturii cum s-a ajuns cu urşii, a intervenit primarul Ion Pîrnuţă. Eu m-am săturat de această legislaţie, fac şi eu ca nea Aurel. Cu legislaţia ne-au băgat şi urşii. Stăteau la minister să se certe ONG-iştii cu vânătorii. Mai aveau să se ia de gât. Mi-a fost şi frică…, mă pun martor, noroc că au dat presa afară din sală. Aceşti ONG-işti să vină şi să ia ei urşii! Eu sunt indignat de această treabă şi cel mai tare mă doare că mă duc la unu, la două, la trei noaptea şi mă duc degeaba! A fost ursul. Şi unde e? Păi, nu mai e! Nu pot să-i spun eu vânătorului cum să-l împuşte. Sâmbăta trecută, eram la nuntă şi m-au sunat că sunt trei peste vale. Eu n-am nicio… dau în ei. Aceşti trei, la anul, sunt şapte. Sunt treizeci de urşi numai în jurul Rucărului, nu în vârful muntelui. Aceşti gunoieri, cum li se spune, care vin la gunoaie. Ce se aşteaptă? Să omoare oameni?” Deznodământ care s-a şi întâmplat, însă, fără a-i mişca pe decidenţi, care stau ca preşul în faţa asociaţiilor de protecţie a animalelor. „Omul care a fost „rupt” în Cascoe a avut noroc că a scăpat. Dacă nu s-ar fi dus câinii, îl omorau.”, a adăugat Pârnuţă.
- Cum zădărniceşte câte un „gură-cască” acţiunile de eliminare a urşilor periculoşi
Legislaţia generează situaţii hilare pentru cei care nu se află în situaţia de a se trezi în miezul nopţii, ca să alerge după ursul care evident că îşi ia tălpăşiţa până când se întruneşte comitetul de intervenţie impus de lege. Pentru că se aleargă după urs instituţional, într-un cadru organizat, nu după capul fiecăruia.
„Degeaba am stat, acum trei nopţi, pentru cel de la Sătic, pe care l-au luat şi l-au dus în fundul Dâmboviţei! Le-am spus: degeaba l-aţi dus, că o să vină înapoi. N-au putut să dea (n.r. să tragă cu arma), că erau copiii. Nu poţi să dai cum vrei. Într-un caz, au dat trei focuri şi, până să-l dea şi pe al patrulea, vine unul cu maşina: ce faceţi aici?”, a povestit primarul cum se găseşte câte un „gură-cască” curios să strice „acţiunea”. Şi nu este singura situaţie în care un ins picat ca muşca în lapte zădărniceşte pânda autorităţilor şi încercările de a elimina exemplarele periculoase.
„Este între case, nu poţi să dai cum vrei în el. Dă în el! Cum să dau, dacă se duce, cum s-a dus ăla din Rucăr, peste drum de şcoală… Ei urmăreau să dea în urs pe Podişor şi apare ăla, ca să vadă cum dă în urs.”, este alt episod cu alt rucărean care ardea de nerăbdare să vadă namila doborâtă. În astfel de momente, ca să nu fie alte consecinţe decât cele prevăzute, operaţiunea este abandonată, iar ursul salvat.
- „Băieţii cu pedigriu” habar nu au pe ce lume trăiesc. Stau într-un castel de fildeş şi habar nu au ce este jos”
Indignarea şefului Executivului este cauzată de legislaţia defectuoasă. Şi de „cei care conduc, căci stau într-un castel de fildeş şi habar nu au ce este jos. Dau sfaturi şi arată pe hartă cu degetul. Aici discut ca să-mi vărs focul, dar nu am ce să discut. Discut acolo la dânşii, acolo unde sunt „băieţii cu pedigriu”, care habar nu au pe ce lume trăiesc. Văd bine ce s-a întâmplat şi pe Transfăgărăşan.”
În afară de faptul că-şi pun lumea în cap, autorităţile pun şi „teşchereaua” publică la cheltuieli, întrucât sunt obligate să încheie contracte cu asociaţii de vânătoare şi medici veterinari. „Până vin banii, trec şase-şapte luni. Plătesc medic, plătesc fond de vânătoare, plătesc peste tot. Până-ţi dau banii, trebuie să-i dai, că aceştia îţi trimit factura. Este un dezechilibru. Eu n-am probleme cu ursul din Valea Vladului şi nici cu cel din Cascoe. Acolo este menirea lui. Eu am probleme aici. Aici este o ursoaică cu doi pui. Aici (n.r. a arătat acesta în diferite direcţii pornite din zona Primăriei), iar ursoaică cu doi pui. Pe Măra, vă arăt pe poză, cât a stat o oră şi ceva şi a mâncat iarbă.” Mai târziu, a şi dezvăluit de ce servea iarbă. Tocmai mâncase urda la o stână şi, pesemne îi picase greu.
Dar altei familii i-a devorat, de curând, două vite. „Ieri noapte a stat în spatele cabanei la Dragoş Nicolescu. Sunt doi pe Măra. Şase am împuşcat anul acesta. Dar este nesemnificativ faţă de câţi sunt. Eu nu vreau ursul din Valea Vladului. Îl las acolo. Nu are cine să se mai ducă cu vitele şi nu mai sunt vite.”, moment în care domnul Aurică l-a întrerupt pe primar, susţinând că de frică nu-şi mai păşunează oamenii vitele în zonele frecventate de urşi.
„Haideţi să dăm cu bolovani unde trebuie, dar să vorbim şi ce trebuie!”, l-a pus la punct primarul pe vorbitor. „Părerea mea, legislaţia este de vină. Şi haosul legislativ de la noi. Oameni care s-au perindat pe la Ministerul Mediului… Dăm în FCC, nu-i iubim, dar eu n-am de ce să nu colaborez, căci, faţă de ceilalţi gestionari ai fondului de vânătoare, cu ei colaborez foarte bine. Dacă l-am sunat pe Bogdan: Bogdane, mâine noapte, stăm acolo, punct!”, a relatat primarul cum, într-una dintre zonele în care şi-a făcut apariţia ursul, au stat de pază două nopţi. În a doua, a şi fost împuşcat. Dar, cum spunea şi el, nici nu se simte lipsa unuia, când sunt atâţia.
- „Urşii au existat şi vor exista, dar nu trebuie să vină în faţa Primăriei!”
Punctam mai înainte că administraţia nu se poate atinge de urs până nu se adună ditamai comitetul. „Stai puţin că trebuie să vină jandarmul, să vină salvarea, să vină ISU, să vină Poliţia, să mă duc şi eu. Ursul mă aşteaptă pe mine?! Legile sunt aiurea. Ne facem că facem… cu garduri, cu cuşti, acum aducem 260 de containere, le aducem la Sătic şi la Rucăr, din care nu poate să ia gunoiul. Ne facem că facem, domnule! Populaţia (n.r. de urşi) este foarte mare, asta trebuie să înţeleagă. Urşii au existat şi vor exista, dar nu trebuie să vină în faţa Primăriei. În spate la mine, la Poarta Câmpului, după staţie, a trecut… Avea un traseu, acum ăsta care vine de pe Măgură în Luncă are alt traseu. Decizia urşilor se ia la nivel naţional. Acolo trebuie să urlăm, acolo trebuie să ţipăm. Ne sperie şi turiştii, ne sperie şi lumea. Le este frică oamenilor să mai iasă din cabană. Cel puţin, vulpile fac parte din habitatul nostru, vin şi le dai să mănânce. Vulpile sunt cu grămada. S-au domesticit. Nu se mai sperie, arunci petarda, nici n-o bagă în seamă. Parcă am înnebunit toţi. Şi ce este mai nasol: este mai important ursul decât omul. Mor, sunt indignat pe uşii aceştia fantastic!”, era de neoprit Pîrnuţă.
„Vă dau dreptate.”, a încercat să intervină biologul Adrian Aldea, coordonatorul departamentului de reproducere a speciilor al Fundaţiei Conservation Carpathia. „Da, dar n-am parte de ea. Eu mă descarc şi nu vă condamn. Urşii au fost întotdeauna, de când eram copil ne-au mâncat vacile. Dar nu erau în ritmul acesta. Nu era ursul să vină la staţia electrică aici, în Câmp. Trece dintr-o parte într-alta în amiaza mare. Nu spuneţi de Comunitatea Europeană, că n-au venit să ne aducă un cui ruginit de pomană! Noi ne vărsăm focul între noi, lătrăm precum câinii la stele. Ştii care sunt principalii vinovaţi (n.r. replica era pentru domnul Aurică interesat să obţină statutul fundaţiei, ca să vadă ce obiective au). Noi! Pentru greşeli, noi suferim consecinţele. De ce să dau cu bolovani, să nu vad paiul şi să văd bârna?! Sunt proprietari, eu nu pot să le iau proprietatea. Şi nici dumneata nu poţi să iei proprietatea dânşilor. Noi trebuie să ne vindem pielea mai scump, nu cum am vândut-o până acum. Şi ca rucăreni, în primul rând, şi ca ţară. Pentru mine, oful mai mare este ursul decât vulturul.”, a încheiat primarul, nu înainte de a aminti şi de emoţiile vecinilor de la Podu Dâmboviţei, care, într-o sâmbătă după amiază, spre sfârşitul lunii iulie, erau puşi în gardă prin RoAlert să fie cu băgare de seamă.
Fotografii de la protestul de la Rucăr, din anul 2019.