În comuna Bughea de Jos continuă lucrările la podul amplasat vizavi de Şcoala Gimnazială, pe Drumul Brezoiului. Obiectivul face parte din proiectul de infrastructură rutieră derulat la nivelul localităţii cu finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.
Proiectul are ca scop îmbunătăţirea căilor de acces afectate de lucrările la reţeaua de canalizare, aflate şi ele în curs de desfăşurare în comună. În contextul acestor intervenţii, se urmăreşte reabilitarea şi modernizarea mai multor drumuri şi puncte de trecere, inclusiv construirea acestui nou pod peste râul Bughea.
Drupă ce au fost executate bazele podului şi au fost montate grinzile, structura a devenit parţial accesibilă pietonilor. Lucrările continuă, iar în această etapă, muncitorii lui Răuţoiu, care se pare că ei sunt cei care execută lucrarea, se ocupau de consolidarea malurilor. Aceasta constă în amenajarea albiei râului cu un zid de protecţie realizat din gabioane de bolovani de râu, fixaţi cu o plasă de sârmă. Zidul are o lungime de 15 metri şi o înălţime de 3 metri, fiind construit atât în aval, cât şi în amonte de pod. Pentru o mai bună rezistenţă, gabioanele sunt placate cu un strat de beton de 10 centimetri grosime.