9 C
Campulung Muscel
24/01/2025

De succesul fostului şef al Poliţiei profită vecinii. Toţi vor să cumpere apartamentele cu 10.000 euro

Dacă au putut aştepta un deceniu, chiriaşii primei scări a blocului D22, din Grui, dată în folosinţă pe vremea când primar era Sorin Buta, mai pot aştepta „cel puţin două săptămâni”, termenul estimat de expert pentru a calcula preţul de vânzare a apartamentelor, adică suma fără îmbunătăţirile executate de locatar pe cheltuiala sa, cele pe care – foarte important! – le poate dovedi cu acte. Nu cu vorbe, aşa cum i s-a întâmplat evaluatorului contractat de Consiliul Local, care a cules declaraţii de la viitorii proprietari ai locuinţelor, interesaţi să scoată un preţ cât mai avantajos, prin scăderea cât mai multor lucrări de reparaţii şi dotări. Invitat de primarul Liviu Ţâroiu la şedinţa ordinară din 31 august 2017, intuind că aleşii solicitaţi să aprobe valorile stabilite în raportul de evaluare şi preluate în proiectul de hotărâre inclus pe ordinea de zi a dezbaterilor în plen, specialistul a povestit că o persoană care locuieşte pe scara A are declaraţie dată pentru reabilitările întreprinse, fără a avea vreo factură cu care să probeze costurile. Potrivit declaraţiei, a continuat ideea consilierul local Bogdan David, respectivul pretinde că a dat 10.000 de lei pe centrală! „Dacă i-o luaţi în seamă înseamnă că suntem nebuni.”, a precizat acesta, cu direcţie către primarul Liviu Ţâroiu şi evaluatorul care va trebui să ţină seama de documente, nu de declaraţiile prin care, aşa cum am precizat, chiriaşii urmăresc să achite un preţ cât mai mic, prin deducerea îmbunătăţirilor, inspiraţi de succesul vecinului Florian Popescu, fostul şef, apoi adjunct al Poliţiei Câmpulung, care, cu ajutorul instanţei, a înjumătăţit suma cerută de proprietara locuinţei. Asta vor şi ceilalţi: să cumpere cu maximum 10.000 de euro spaţiile Primăriei, în care locuiesc, cei mai vechi de pe scară, din decembrie 1999. Din acest motiv, unul dintre locatari i s-a confesat evaluatorului că a înlocuit de trei ori centrala termică, din cauza apei! Problema lor este dacă au păstrat actele cu care au plătit materialele de construcţie şi produsele care le-au sporit confortul, precum şi manopera montării lor. Pentru că fără facturi, bonuri fiscale ori chitanţe, n-au la îndemână decât o singură soluţie, după cum a recomandat şefa Juridicului, Emiliea Ilie: să se întoarcă la tribunal şi să demonstreze în faţa magistraţilor, cu alte mijloace de probă decât actele, cheltuielile suportate din buzunar. 

În cazul celor care au rătăcit facturile, secretarul a propus să-şi asume răspunderea evaluatorul  

Vom începe relatarea unui subiect, a cărui dezbatere a consumat o oră şi douăzeci de minute din timpul întâlnirii lunare a consilierilor municipali, cu sfârşitul acceptat în unanimitate în forma propusă de secretarul Nicolae Ghinea, pe baza discuţiilor exagerat de lungi şi departe de a-i lămuri pe toţi membrii Legislativului. În urmă cu două săptămâni, aleşii au aprobat rapoartele de expertiză pentru apartamentele situate în blocul D22, scara A, care urmează a fi vândute, sperăm, în cel mai scurt timp. Şi tot pe bază de expertiză, întocmită de acelaşi specialist, se va deduce valoarea îmbunătăţirilor prevăzute în sentinţa judecătorească, ce le-a forţat pe autorităţi să procedeze la evaluarea lor, pe bază de documente justificative. Iar, după scăderea îmbunătăţirilor calculate după modelul stabilirii de către instanţă a lucrărilor întreprinse de Florian Popescu, va fi aprobată de către Consiliul Local valoarea de vânzare. Altfel spus, în ultima zi a lunii august, aleşii au votat ce a lucrat expertul, rămânând ca în „cel puţin două săptămâni”, termen al cărui minim estimat de autorul raportului a expirat joia trecută, acesta să prezinte legiuitorilor locali suma finală. Adică cea din care au fost eliminate dotările efectuate de chiriaşi pe banii lor.       

În acest articol ne vom referi doar la ce spun juriştii Primăriei legat de chestiunea îmbunătăţirilor care vor influenţa preţul final, urmând ca restul comentariilor pertinente să fie prezentate în viitoare relatări pe acest subiect, care era de dorit să se fi încheiat de mult. Secretarul Nicolae Ghinea a explicat cum vede el, ca om de Drept, ce are de făcut expertul în continuare. „S-a stabilit un preţ de piaţă, care reflectă cum este un apartament în prezent, apartament pe care proprietarul îl vinde, cu îmbunătăţirile aduse. Ca să ajungă la acel preţ de piaţă, a pornit de la preţul construcţiei, plus îmbunătăţirile aduse, scăzând uzurile. Ce înseamnă preţul de vânzare a apartamentului? Acel preţ de piaţă, cu cât aş putea să-l vând acum, cu îmbunătăţirile legal efectuate în el. Eu mi-am pus centrală termică de un anumit tip/marcă, altul şi-a pus altă centrală termică. Expertul, când a stabilit preţul apartamentului, a luat în calcul îmbunătăţirile aduse, centrala termică, uşa de la intrare, tâmplăria care a înlocuit-o pe cea iniţială. În lege se prevede expres ce îmbunătăţiri pot fi aduse în mod legal şi care sunt deductibile din preţul de piaţă, cu care pot să vând eu şi pe care l-a stabilit expertul. (…) Am dori de la domnul expert să ne facă o completare la expertiză, fiindcă orice altă comisie formată din dumneavoastră (n.r. consilierii locali) sau din specialişti din Primărie nu este nici abilitată, nu este nici competentă să facă acest lucru, prin care să stabilim cum a îmbunătăţit fiecare apartamentul: marca/tipul centralei, uşii, ferestrei ş.a.m.d., pe bază de facturi.” Unde nu există acte, secretarul Ghinea a propus ca expertul să-şi asume răspunderea pe baza celor constatate. „(…) Are centrală Zanussi, are garanţii, are de toate, dar omul a pierdut factura. Iau din catalog cât costă o centrală Zanussi şi văd care este preţul mediu. Pot să i-o bag şi pe aceea ca valoare deductibilă. Dar îmi asum răspunderea eu, ca expert, pentru alte îmbunătăţiri aduse. Căci tot trei lucruri sunt: o centrală termică, o uşă şi o fereastră. Zugrăvelile nu intră. Cheltuielile făcute pe casa scării, după lege, nu intră. Sunt multe cheltuieli care nu intră. În acest fel trebuie refăcut raportul de expertiză.”, a continuat secretarul. 

Când Sergiu Cicu, unul dintre cei care doreau impulsionarea procedurii, a reclamat că următoarea lucrare echivalează cu lălăirea vânzării cu încă trei ani, Ghinea a asigurat că „într-o lună putem s-o terminăm.” „De asta lucrurile merg aşa!”, s-a exprimat nemulţumit consilierul ALDE. „Şi cine îşi asumă răspunderea? Dânsul a făcut expertiza, eu o plătesc şi „la revedere!” Ridicaţi mâna s-o votaţi?” Când unii au zis „da”, Ghinea a ripostat: „Treaba dumneavoastră! Eu am încercat să aduc câteva clarificări strict din punct de vedere legal.”

Florian Popescu, de al cărui succes încearcă să profite şi vecinii, a fost în regulă cu toate actele la instanţă. Se pare că unii de pe aceeaşi scară nu sunt în aceeaşi situaţie

Cu tot entuziasmul aleşilor puterii şi ai opoziţiei de a vota şi a scăpa pe vecie de acest subiect iritant, care, la un interval de doi-trei ani, reintră în Consiliu, rămânea o întrebare. A adresat-o în plen expertul care s-a confruntat cu situaţia sesizată: „Ce faceţi cu cei care n-au nicio factură?” „În calitate de expert, iau cât este valoarea centralei respective din catalog şi i-o scad.”, a repetat secretarul. „Cu gradul de uzură de la punerea în funcţiune.”, a adăugat consilierul Constantin Ivan. Numai că nu era tocmai corect să se scadă o centrală la preţul uneia noi, dacă respectiva instalaţie a fost cumpărată la mâna a doua. Despre imposibilitatea de a lua în calcul bunuri ale căror achiziţie şi montare nu pot fi probate cu acte a vorbit şefa Serviciului Juridic, Emiliea Ilie, care a explicat pe înţelesul tuturor cum trebuie procedat. Adică există precedentul cu Florian Popescu, în al cărui caz instanţa a lămurit tranzacţia cap-coadă, şi la acest precedent trebuiau să se raporteze oamenii Executivului şi Legislativului cu restul de 12. Sau 11, o locuinţă la care titulara a renunţat fiindu-i repartizată unui medic de la TBC chiar în aceeaşi şedinţă de Consiliu. 

„Când am gândit vânzarea acestor apartamente – a arătat juristul şef Emiliea Ilie -, ne-am raportat la hotărârea instanţei de judecată, ca să evităm să mai mergem în instanţă, să mai cheltuim, să mai treacă ani de judecată, să mai plimbăm omul prin instanţă. Pentru mine, ca jurist, şi pentru toată lumea ar trebui ca hotărârea instanţei să fie model şi de expertiză tehnică de evaluare, şi ca procedură de a analiza în Consiliu. Ne-am substituit judecătorului şi, acum, dăm o hotărâre, prin care dumneavoastră aprobaţi preţul de vânzare a unui apartament. Ce înseamnă preţ de vânzare? Înseamnă că scădem din preţul de piaţă îmbunătăţirile făcute. Atunci, ne raportăm la procedura judecătorului, dacă tot avem hotărârea instanţei. Dacă ne raportăm la procedura judecătorului, urmează să observaţi că în hotărârea instanţei de judecată s-au avut în vedere următoarele elemente, care au stat ca bază la decizia judecătorului. În primul rând, a fost verificată situaţia existenţei unei cereri depuse de locatar la locator pentru aprobarea cheltuielilor. În cazul domnului Popescu a existat o astfel de solicitare şi a existat şi o aprobare. Doi: a fost prezentată expertului o factură cu toate îmbunătăţirile. Expertul le-a avut în vedere şi a făcut calculul aşa cum a ştiut el. A obţinut un preţ al tuturor îmbunătăţirilor, care au în spate un număr de înscrisuri doveditoare. Pentru că vine Curtea de Conturi! Eu n-am nimic cu nimeni. Puteţi să faceţi vânzarea cum apreciaţi dumneavoastră, însă fără înscrisuri doveditoare în spate… Pot să cumpăr o centrală termică cu 10 lei sau cu 2 lei de la second-ul din colţ. Dacă nu există documentul justificativ, domnul expert se uită în tablou şi vede că ea costă 80 de milioane (n.r. lei vechi). Ar trebui să avem în vedere hotărârea instanţei, care a analizat preţul apartamentului pe bază de înscrisuri, nu numai pe baza evaluării expertului. Dar şi expertul a avut la bază nişte documente justificative, n-a apreciat de la el. A avut facturi.”

Limpede ca lumina zilei. Ai cu ce să demonstrezi lucrările executate în casă, ai motive să speri la un preţ bun. Nu ai… adio şi-un praz verde! „Cei care n-au acte doveditoare – a continuat Emiliea Ilie – ar trebui să se adreseze instanţei de judecată, unde pot face dovada şi cu alte modalităţi de probă. În acel caz, nimeni din Executiv nu mai răspunde în faţa Curţii de Conturi, când verifică în ce condiţii s-a făcut vânzarea pentru un bun proprietate a municipiului.”

După juristul Ghinea, e subiectivă treaba cu înscrisurile, pentru că Primăria a debranşat blocul de la reţeaua de încălzire. Iar locatarilor le-a fost greu să păstreze chitanţa de la centrală     

Nu numai facturi le trebuie chiriaşilor, ci şi cererea despre care vorbea Emiliea Ilie aprobată, a turnat gaz pe foc Bogdan David, pentru că aşa solicită instanţa. „Dacă locatarul consideră că se impun reparaţii-îmbunătăţiri, este obligat să facă o cerere locatorului. Dacă locatorul nu face reparaţiile, le va face pe cheltuiala sa locatarul, urmând să ceară în instanţă contravaloarea lor. Dar existenţa unei cereri de acord înainte de a efectua lucrările în apartament era obligatorie. Aşa spune Codul Civil. Dacă Consiliul Local, prin hotărârile anterioare, a stabilit că vinde la toată lumea şi că se raportează la o hotărâre a instanţei, ar însemna că toate celelalte apartamente ar avea soarta apartamentului domnului Popescu, vândut conform unei hotărâri a instanţei. Nu ar putea exista altă soluţie, având în vedere această practică judiciară. Dacă s-ar ajunge la instanţă, fiecare judecător, care ar judeca acel dosar, ar avea în vedere aceeaşi procedură: efectuarea unui raport de expertiză, însă pe baza unor înscrisuri la instanţă, nu merge pe baza unei declaraţii.”, a întărit Emiliea Ilie. 

Pentru o clipă, pe locatarii cu aspiraţii de proprietari i-au trecut emoţiile, mai ales după ce l-au auzit şi pe primarul Liviu Ţâroiu, potrivit căruia a fost o singură cerere depusă la Primărie, referitoare la îmbunătăţiri, cea a lui Florian Popescu. „Numai că noi – în 2014, eram şi eu consilier – am acceptat o nouă evaluare, prin care am convenit să scădem valoarea îmbunătăţirilor aduse de chiriaşi.” Aşadar, cu cerere şi fără cerere. „Eu v-aş propune să acceptaţi scutire pe bază de acte la toată lumea.”, a scurtat secretarul Ghinea discuţia care nu le făcea bine chiriaşilor, de vreme ce n-au cerut niciodată, de pildă, să li se scadă din chirie sumele suportate de ei.

Mai mult decât atât, dacă Primăria nu i-a trimis o notificare locatarului, prin care să-i interzică lucrările, se consideră o acceptare tacită a acestora. Nu mai vorbim despre cazul încălzirii, în care oamenii au fost forţaţi, putem spune, de Primărie să-şi monteze în apartamente centrale termice. „Noi am deconectat de la încălzirea centrală de cartier acel bloc. Fiecare a fost obligat să-şi pună centrală termică, lucru pe care trebuia să-l facem noi. Dar, practic, au făcut-o ei, pentru că nimeni nu şi-a asumat la acel moment soluţia de a pune ori o centrală de scară ori centrală de apartament fiecăruia.”, a explicat Liviu Ţâroiu de ce este moral să fie ajutaţi, la cumpărare, toţi cei care n-au făcut cerere de a le fi acceptate îmbunătăţirile în locuinţa Primăriei.

Convins că mulţi nu mai au actele cu care au achiziţionat bunurile şi lucrările, Ghinea a insistat că este „subiectivă treaba cu înscrisurile.” Dacă Primăria a debranşat blocul!, zice cel mai jurist dintre juriştii Primăriei, care, în mod cert, este conştient că n-are legătură dezlegarea imobilului de la vechiul sistem de încălzire al cartierului cu păstrarea chitanţei eliberate de magazin când cumperi o centrală termică.              

În final, Ţâroiu a enumerat ce se va deduce din valoarea dată de expert: „V-aş propune spre deducere cele patru articole stabilite de instanţă: centrală termică, finisaje cu faianţă şi gresie, tâmplărie şi uşi.” „În instanţă nu s-au pus în vedere cheltuieli de zugrăveli. Este absurd! Zugrăvelile intră la igienizarea obligatorie care aparţine locatarului.”, a precizat Emiliea Ilie, căreia aleşii i-au dat dreptate, pe motiv că este chiar culmea să stai într-un apartament 18 ani şi să nu zugrăveşti o dată! „Vom avea cazuri şi cazuri, a anticipat primarul Liviu Ţâroiu. Noi am stabilit regula, cei care nu sunt de acord ne pot acţiona în judecată.”  

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!