02/07/2026

Proiectul de restaurare a Bărăţiei, din nou pe lista solicitărilor de fonduri de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Necesarul se ridică la peste 600.000 de lei

33 de lăcaşuri de cult din judeţul nostru, aparţinând Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului şi Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, se află în analiza Secretariatului de Stat pentru Culte, în vederea acordării de sprijin financiar pentru investiţiile şi evenimentele propuse în 2025. La data de 30 aprilie 2025, de când avem cea mai recentă comunicare a situaţiei dosarelor depuse, cele mai multe dintre cereri erau în etapa de verificare. La acel moment, aveau certitudinea unei alocări parţiale din totalul solicitat doar două aşezăminte de cult din Aninoasa şi Corbeni, pentru simpozioane organizate în luna mai. Celelalte documentaţii rămâneau pe mai departe supuse analizei finanţatorului. Singurele dosare complete provin din Oeştii-Pământeni, comuna Corbeni. A fost găsit şi unul incomplet, înaintat de Parohia Slatina, din comuna Nucşoara, care are nevoie de 1,3 milioane de lei pentru reparaţii la învelitoarea lăcaşului de cult. Din Câmpulung, doar Biserica Catolică a stăruit în demersul de a fi ajutată, pentru a plăti proiectarea reabilitării complexului de clădiri şi, în special, a turnului-clopotniţă, aflat într-o evidentă stare de degradare. Ultima investiţie de punere în valoare a Bărăţiei şi a imobilelor din incintă a avut loc în intervalul 1963-1965.

  • Lăcaşurile de cult din Muscel care au solicitat fonduri Secretariatului de Stat pentru Culte

Cinci aşezăminte religioase din Muscel încearcă să obţină finanţare din sursa precizată. Din nou, Parohia Romano-Catolică din Câmpulung figurează printre solicitantele de fonduri, în încercarea de a-şi asigura necesarul pentru etapa de proiectare a restaurării complexului, estimată la peste 600.000 de lei. În 2024, Biserica Catolică din Câmpulung a fost sprijinită cu 125.000 de lei dintr-un deviz calculat la 452.000 lei.

Unităţile de cult creştin din Muscel, solicitările acestora şi stadiul dosarelor la sfârşitul lunii aprilie, de când datează ultima informare a instituţiei centrale, se prezintă astfel:

Mănăstirea Aninoasa – spre finanţare 75.000 lei (deviz – 180.575 lei), pentru Simpozionul „Repere ale Ortodoxiei şi ale Culturii Argeşene”, ediţia a IX-a, programat pe 27 mai 2025;

Mănăstirea Aninoasa – solicitare în curs de verificare (deviz – 865.179 lei), pentru reparaţii curente;

Parohia Aninoasa – solicitare în curs de verificare (deviz – 966.306 lei), pentru reparaţii curente;

Parohia Romano-Catolică din Câmpulung – solicitare în curs de verificare (deviz – 604.890 lei), pentru proiectare (monument istoric);

-Parohia Rucăr de Mijloc – solicitare în curs de verificare (deviz – 1.266.346 lei), pentru reparaţii curente.

  • Solicitarea Mănăstirii Corbii de Piatră, declarată neeligibilă  

Dosarul Mănăstirii Corbii de Piatră, din satul Jgheaburi, comuna Corbi, care a solicitat 4,5 milioane de lei pentru conservarea – restaurarea Bisericii rupestre „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, a fost declarat neeligibil. Motivaţia: „Documentaţia transmisă nu respectă prevederile H.G. nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România.

În vederea completării dosarului de accesare a sprijinului financiar trebuie transmise următoarele documente şi luate în considerare următoarele observaţii: fotografiile datate pentru anul în curs; devizul pentru lucrările de pictură; devizele transmise actualizate pentru anul 2025; de eliminat din deviz lucrările de restaurare a mesei şi băncilor exterioare, întrucât sunt neeligibile; fotografii din care să reiasă necesitatea executării ferestrelor, uşilor, treptelor (doar cele aferente bisericii); fotografii din care să reiasă necesitatea executării lucrărilor de demontare a corpului de iluminat pendulă şi a lămpii electrice incandescente, demontarea grilajelor, balustradelor, parapetelor (dacă sunt aferente drumului ce duce către biserică – neeligibil şi se vor elimina lucrările aferente acestora din deviz).

În cadrul devizului au fost identificate mijloace fixe în valoare de 10.450 lei fără TVA (monitor 23″, recuperator de căldură). În situaţia în care nu se transmite o listă de investiţii aprobată de unitatea centrală de cult, unitatea de cult nu le va putea justifica din sprijinul financiar acordat de Secretariatul de Stat pentru Culte. Termenul limită de transmitere a documentelor este 22 aprilie 2025, în caz contrar, solicitarea devenind neeligibilă.”

Iniţial, fusese declarat incomplet şi dosarul Mănăstirii Aninoasa, ca organizatoare a evenimentului precizat. I s-a pus în vedere să-l completeze cu: lămuriri cu privire la faptul că, în anul 2024, a avut loc ediţia a IX-a a simpozionului, iar în anul 2025 va avea loc tot ediţia a IX-a; lămuriri cu privire la faptul că unele unităţi de cult vor primi, fiecare, câte 25 de seturi a câte 4 volume, broşuri şi pliante, dar nu era precizat motivul pentru care fiecare unitate de cult primea atât de mult seturi, dacă se vor comercializa; prezentarea fiecărui volum care urma să fie tipărit; devizul analitic diminuat în consecinţă, ţinând cont de următoarele observaţii: numărul pliantelor putea fi cât numărul de invitaţi, întrucât acestea erau oferite doar invitaţilor; valoarea unei medalii aniversare putea fi maximum 250 de lei; minimum 3 oferte pentru medalii; cererea-tip refăcută, menţionând noua valoare a devizului.

Situaţia include lăcaşuri din Albeştii de Argeş, Albota, Aninoasa, Beleţi-Negreşti, Brăduleţ, Buzoieşti, Călineşti, Câmpulung, Corbeni, Corbi, Dobreşti, Domneşti, Mioveni, Nucşoara, Pietroşani, Piteşti, Poiana Lacului, Rucăr şi Valea Danului.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!