Datorită lui Gabriel Idor, consilier local la Rucăr, i-am cunoscut pe 24 iunie 2025, într-o zi de mare sărbătoare, pe doi dintre urmaşii lui Ţuluca Năstase, de la care a rămas – în poziţie verticală – cea mai veche casă din localitate. „Ţuluca al Pufii”, aşa cum este cunoscut în comună cel care a deţinut căscioara din lemn, cu o vechime apreciată la peste 200 de ani. 170 de ani se împlinesc de la momentul în care i-a fost reparat acoperişul în urma unui incendiu. Mărturie a intervenţiei după acest incident stă inscripţia anului „1855” de pe tavanul camerei principale.
Legătura lui Gabriel Idor cu descendenţii lui Ţuluca Năstase este una profund civică şi culturală, interesul acestuia fiind de a obţine pentru comunitatea locală imobilul cu statut de monument istoric. Odată intrat în Consiliul Local, alesul şi-a propus câteva iniţiative menite să salveze şi să introducă în circuitul turistic al Rucărului edificii emblematice: ruinele Castrului Roman şi ale Termelor Romane, situate în punctul „Scărişoara” – pentru care, pe 6 mai 2025, din iniţiativa lui Gabriel Idor, a fost adoptată o hotărâre de Consiliu Local privind iniţierea demersurilor necesare în vederea dobândirii proprietăţii asupra terenurilor -, dârsta lui Nistorică şi această casă bătrânească edificată cu câteva decenii înainte de 1855.
Discuţiile cu moştenitorii au avansat într-atât încât se pare că există un consens în privinţa donaţiei, ale cărei formalităţi sunt complicate de faptul că o parte dintre ei locuiesc în străinătate.
- Ultima proprietară a casei, Ecaterina Ţuluca, fiica lui Ţuluca Năstase, a trăit până la 92 de ani
Rodica Soare, strănepoata lui Ţuluca Năstase, ne-a întâmpinat cu o fotografie a ultimei proprietare, Ecaterina Ţuluca, decedată la 92 de ani. Nu a fost căsătorită niciodată. „Tinca. Noi, apropiaţii, îi ziceam „lelea”.”, spunea interlocutoarea noastră despre această fiică a străbunicului său. Era cea mai mare dintre fete, care s-a dus ultima din această lume. Cele trei fete au murit în ordinea inversă a naşterii lor: cea mică s-a stins prima, apoi cea mijlocie, iar cea mare le-a supravieţuit până la adânci bătrâneţi.
Atât profesorul Tudor Vlad, cât şi Gabriel Idor au confirmat că la construcţia casei au fost folosiţi copaci din bătătură, care au fost tăiaţi şi au servit, astfel, la ridicarea locuinţei familiei. „Din ce ştim noi, a existat cu minimum 50 de ani înainte de 1855.”, a precizat Gabriel Idor, cu referire la singura informaţie temporală certă, care atestă o reparaţie substanţială, nu anul construcţiei.
Casa a rezistat admirabil în decursul celor două secole şi mai bine trecute peste ea. „Ultima şiţă cred că a fost pusă în 1990. S-a păstrat foarte bine. Casă construită cu brazii de pe acest loc.”, a menţionat Rodica Soare despre moştenirea de familie, ţinută în picioare, în atâta amar de vreme, datorită lucrului trainic, care se făcea odinioară. Şi să fi existat vreodată o eventuală intenţie de degajare a terenului de casa bătrânească, a cărei recondiţionare necesită o cheltuială chiar peste resursele unei primării, darămite ale unei familii de rând, nu s-ar fi putut pune în practică, fiind protejată de statutul de monument istoric.
A fost locuită până în anul 1996. În interior se păstrează urzoiul, la care a urzit şi mama Rodicăi Soare. „Mama s-a ocupat cu războiul de ţesut. Dac-aţi ştii cum le mergeau mâinile băbuţelor noastre… Cred că au făcut urzeli pentru tot Rucărul. Ştiu să urzesc şi eu cu urzoiul de ţesut.”, ne povestea Rodica Soare, care ne-a oferit şi o demonstraţie de lucru. Urzoiul este el însuşi, prin vechimea care bate suta de ani, o piesă de colecţie, pe care, deocamdată, fiind funcţional, strănepoata nu şi l-ar dori „imobilizat” într-un muzeu. „Cu asta s-au ocupat părinţii bunicii mele. Era o bucurie pentru noi, copiii, să ne suim şi să ne învârtim cu urzoiul.”, mărturisea doamna Rodica, după care a pus la treabă unealta potrivită în decorul specific caselor bătrâneşti, atât de împuţinate de schimbarea gusturilor imobiliare ale generaţiilor care le-au urmat bătrânilor trecuţi în eternitate.
„Acela este războiul mamei – ne-a arătat aceasta următorul dispozitiv de lucru din „casa mare” -, la care ştiu şi eu să lucrez. Ştiu să fac de la urzit până la produsul final, pentru că ne-a învăţat mama.”, relata doamna Rodica despre deprinderile învăţate de la înaintaşele sale.
„Aceste unelte nu pot fi puse în valoare aici.”, a completat Gabriel Idor, căruia îi datorăm nu numai mijlocirea întâlnirii cu doamna Rodica, ci şi fotografiile realizate în pod, singura zonă pe care n-am inspectat-o în timpul vizitei într-o casă unicat. Are două spărturi, fapt care l-a determinat pe acesta să se gândească la protejarea lui cu o prelată, până când se va ajunge la o lucrare de restaurare.
- Casa păstrează dotări de la începuturi
Însoţiţi de doamna Rodica şi Gabriel Idor, familiarizat cu fiecare ungher al locuinţei, am cercetat şi noi interioarele care păstrează compartimentările originare: „casa mare”, tinda şi „casa mică”. De pildă, groapa pentru cartofi din „casa mică”, ce servea drept cămară. „Surorile maicii, Ecaterina şi Maria, au rămas nemăritate. De câte ori venea cineva să le ceară de soţie, taica se ascundea în groapa în care erau ţinuţi cartofii pe timp de iarnă.”, a continuat povestirea Rodicăi Soare, care ne-a arătat şi această „ascunzătoare” de sub podeaua cămării.
Dotările sunt şi ele, în cea mai mare parte, din „tabloul” iniţial: uşile cu închizătorile metalice şi cheile de mari dimensiuni. Cele trei lăzi de zestre, de asemenea, sunt de la începuturi. „Afară, încă se văd cuiele de lemn. Nu s-au folosit cuie metalice, doar cuie de lemn.”, a adăugat Gabriel Idor. Piroane în regulă! „Erau făcute, de regulă, din carpen, pentru că era şi flexibil, şi solid.”, a intervenit profesorul Tudor Vlad. Acelaşi tip de cuie s-au folosit la construcţia grajdului, aflat alături.
„Acum am aflat şi eu de la băieţi că a ars odată.”, a afirmat Rodica Soare, moment în care lămuririle au revenit profesorului Tudor Vlad: „Inscripţia „1855” este de la refacerea părţii de sus şi a acoperişului. Şi discutam cu domnul Idor: eu sunt convins că avea atunci cel puţin 50 de ani. Este în jur de 1800.” Gabriel Idor a găsit în casă un manual de la 1927, de pe care a învăţat proprietara.
- Moştenitorii consultaţi de Gabriel Idor s-au pronunţat favorabil donaţiei
Pentru concretizarea demersului de a prelua în patrimoniul comunei „casa Ţuluca Năstase”, Gabriel Idor a luat legătura cu Direcţia Judeţeană de Cultură Argeş, pentru a se pune în ordine cu ceea ce presupune schimbarea de proprietar. Instituţia judeţeană este de acord cu transferul. Deschis oportunităţii unei asemenea preluări imobiliare extraordinare este şi primarul Ion Pârnuţă, cu care s-au purtat discuţii de mutare a locuinţei din curtea familiei donatoare. Căci este şi aceasta o problemă şi nu una minoră, aşa cum este şi recondiţionarea construcţiei, pentru înlocuirea părţilor şubrede şi deteriorate.
Până acolo mai este mult şi bine, iniţiativa aflându-se în etapa consultării moştenitorilor pe tema donaţiei. După redactarea „intenţiei de donare”, va fi pregătit proiectul de hotărâre de Consiliu Local, pentru a fi dezbătut şi aprobat în forul deliberativ. „Aceasta este mândria mea ca om şi consătean.”, spunea Rodica Soare, care este întru totul de acord ca locuinţa strămoşului său să fie cedată comunităţii. Nu este singura care are ceva de spus în această privinţă şi nu este singura din neam care, din fericire, gândeşte astfel. O gândire sănătoasă, lăudabilă, pe care o prezentăm cu titlu de exemplu de urmat şi de către alţi deţinători de monumente, care nu-şi permit să le întreţină. Şi restul urmaşilor întrebaţi de Gabriel Idor sunt la fel de pozitivi pe subiectul donaţiei, rămânând de obţinut acordul celor care trăiesc în afara ţării. Nădăjduim că şi aceştia vor adopta aceeaşi decizie favorabilă, fiind imposibil de conservat o construcţie de a cărei recondiţionare şi „strămutare”, desfăcută în bucăţi, nu se pot ocupa decât nişte specialişti, în cadrul unei investiţii de anvergură, cu un buget pe măsură. Dacă rămâne în curtea în care se găseşte în prezent, are soarta pecetluită: se va prăbuşi cu timpul, dacă nu intră într-un şantier de amploare, coordonat de profesionişti în intervenţii asupra unor monumente cu specific etnografic.
Fratele tatălui Rodicăi Soare, Moise Bordea sau unchiul Moisică, a plusat cu câteva fotografii vechi, deosebit de valoroase, în care apar bunicii acestuia, Ţuluca Năstase şi soţia, şi surorile mamei sale.
- Gheorghe Pârnuţă a scris despre casa lui Ţuluca Năstase în urmă cu 53 de ani
Ultima parte a articolului o dedicăm consemnărilor lui Gheorghe Pârnuţă, care în monografia Rucărului din 1972 descria astfel această construcţie.
„Casa lui Năstase al Pufii (Ţuluca) are pe grinzi o însemnare din anul 1855. În interiorul acestei case se găseşte şi azi o talpă de lemn de brad, lată de o jumătate de metru. Ea se întinde pe lungimea a doi pereţi ai camerei şi serveşte în loc de scaune. Pe ea se poate şi dormi. De asemenea, în cameră se găseşte o culme rotundă de brad, cam de 15 cm în diametru. Ea trece prin tindă în cameră.
În total, casa are două camere, o tindă şi un celar-iatac. Cuptorul este şi acum în casă. Pe pereţii de la ferestre sunt atârnate ulcioare şi farfurii. N-are aşternuturi pe jos. Ferestrele n-au perdele.
Tinda avea patru uşi: una dă în camera de locuit, una în grădină, una în celar şi alta în curte (uşa de intrare). Din tindă, cu o scară, se urca la pod. Casa era împodobită cu păritare sau zăvestre. Sus, pe pereţi, se puneau ştergare prinse în cuie, precum şi diferite farfurii. Pe podea se puneau preşuri ţesute în casă, iar pe pereţi, la nivelul patului, desagi. În casă se mai găsea patul de dormit, pe care se aşterneau ţoale (sarică, procoviţă, plocad). Masa pe care se mânca era rotundă şi joasă. Scaunele, de asemenea, erau ca cele de pe la stâne, făcute dintr-un lemn cu două picioare. Astăzi a intrat mobila modernă, covoare, picturi etc.
Celarul se întrebuinţa pentru alimente. Sub el era pivniţa. În ea se intra printr-un gârlici.”, scria Gheorghe Pârnuţă despre casa lui Ţuluca Năstase, în urmă cu 53 de ani. O aducem în actualitate în 2025, cu speranţa că ideea şi strădaniile lui Gabriel Idor vor ajunge până la stadiul de construcţie restaurată şi transferată într-un muzeu etnografic în aer liber, alături de alt obiectiv turistic al localităţii, pentru preluarea căruia se poartă tratative cu proprietarii.
Magda BĂNCESCU