Propovăduind Evanghelia Iertării ÎNDEMN LA IERTARE ŞI IUBIRE!

Prima carte scrisă în limba română, ieşită de sub teascurile tipografiei de la Mănăstirea Câmpulung, în vremea lui Matei Basarab, din anul 1642, se numeşte „Învăţături peste toate zilele”, iar, în primul capitol se pune foarte mult accent pe alungarea vrajbei dintre semeni şi, pentru a dobândi fericirea veşnică, suntem îndemnaţi să iubim chiar şi pe vrăşmaşii noştri. Dumnezeu este Iubire şi toate sunt create de El din iubire; iubirea s-a arătat mai întâi în lume şi sălăşluieşte în sufletul omului de la început. Aşadar, suntem îndemnaţi să iubim pe aproapele nostru cum ne iubim pe noi înşine. „Căci dacă nu vom avea dragoste, orice bine de am face, totul iaste pierdut. Măcar milostenii, măcar înfrânare, măcar postire şi pocanie, ori liturghie, măcar de-am şi muri pentru Hristos, nici un folos nu ne iaste”. Cea mai mare virtute cardinală a teologiei creştine este dragostea, pentru că ea izvorăşte din Dumnezeu, iar Dumnezeu este Iubire. Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată şi el finalitatea iubirii: „Prin urmare, cel care are iubire adevărată continuă să-l iubească pe aproapele, chiar dacă acesta îl urăşte sau îl înjură sau îl ameninţă, cu mulţumirea, că iubeşte pentru Hristos şi deci Îl şi urmează pe Hristos. Şi asemenea iubire a arătat vrăjmaşilor Săi. Nu numai că S-a jertfit pentru cei care L-au urât şi L-au răstignit, dar L-a şi rugat pe Tatăl Lui să-i ierte: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34). Trebuie să ştim că iubirea nu este ceva voluntar. Este obligatorie. Eşti dator să-l iubeşti pe fratele tău, atât pentru că eşti înrudit duhovniceşte cu el, cât şi pentru că vă sunteţi mădulare unul altuia. Dacă lipseşte dragostea, vine nimicirea. Eşti dator însă să-l iubeşti pe fratele tău şi dintr-un alt motiv: pentru că ai câştig şi folos, de vreme ce prin iubire plineşti toată legea lui Dumnezeu. Astfel, fratele pe care-l iubeşti devine binefăcătorul tău”. Mai mult, se cere ca şi mintea să nu adăpostească răutăţi, ci să cugete cele plăcute ale lui Dumnezeu. Iertarea celui ce a greşit să nu fie formală, doar din buze, ci ea se cere a fi făcută din toată inima, căci Dumnezeu este cunoscătorul inimilor şi cele ce se urzesc întru ascuns se vor vădi la judecată… „Că dacă nu vom avea dragoste, orice bine de am face tot iaste pierdut… măcar milostenii, măcar înfrânare, măcar postire şi pocanie, ori liturghie, măcar de-am şi muri pentru Hristos, cum am zis mai sus, nici un folos nu ne iaste. Drept aceea se cade fraţilor să avem dragoste pentru toţi, cum avem către prieteni aşa să avem şi către vrăşmaşi. Şi mai vârtos spre vrăşmaşi să avem dragoste mai bună decât spre prieteni, căci grăieşte Hristos zicând: „De iubiţi numai pre cei care vă iubesc pre voi ce folos vă iaste, iubiţi vrăşmaşii…” Prin aceasta vedem că şi în vremea Apostolilor şi a marelui Domnitor Matei Basarab şi astăzi şi cât va fi lumea aceasta, avem nevoie de dragoste, de sacrificiu pentru cel aflat în nevoi şi în necaz, de iertarea celor pe care i-am supărat, aceasta din urmă fiind cheia care ne deschide uşa raiului. Avem ceva de mare preţ, desprins din Veşnicia lui Dumnezeu – sufletul. Ce dar am putea face Domnului pentru dragostea investită cu atâta gingăşie în noi? Cum am reuşi să bucurăm pe Domnul dacă nu prin iertarea celor care ne-au greşit? De ce este atât de importantă iertarea şi de ce amintesc mereu de ea? Pentru că ea este cheia care deschide uşa spre Împără?ia Cerurilor. Nu poţi ierta? Nu vei primi nici tu la rându-ţi iertarea şi binecuvântarea Părintelui Ceresc! Moşteneşti şi împărăţeşti pe veci  lumea aceasta? Aşadar dacă Mântuitorul Iisus Hristos ne-a arătat atâta dragoste, asumându-Şi suferinţa Crucii, toţi sfinţii au reuşit prin dragoste să cucerească Împărăţia lui Dumnezeu şi nouă nu ne rămâne decât să punem în practică cuvântul evanghelic şi toată viaţa noastră să fie plină de iubire. Dacă vom proceda aşa, vom rămâne în iubirea lui Dumnezeu şi vom fi moştenitori ai Vieţii Veşnice. Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi, voioşi şi plini de dragoste! Protosinghelul Serafim Caiea, stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel