„Din fericire, Biserica Ortodoxă Română a avut un mare noroc, adică, o adevărată binecuvântare de a fi fost păstorită de Patriarhi geniali: Miron, Nicodim, Justinian, Iustin, Teoctist, şi acum de al şaselea Patriarh, în persoana Preafericitului Părinte Daniel.
Când ne amintim de Patriarhul Miron Cristea, primul din cei şase, ne amintim şi de al patrulea Patriarh, în persoana savantului Iustin Moisescu, recomandat de a merge la studii la Universitatea din Atena. Mă opresc aici cu datele biografice. Cine doreşte să ştie cu de-amănuntul poate vizualiza pe basilica.ro, şi se va bucura deplin.
Ceea ce doresc să amintesc este să-mi fac datoria de a spune câteva cuvinte, personal primind pe vremea patriarhatului său (1977-1986), ascultarea de stareţ la Sinaia (1977-1981), stareţ la Cernica (1981-1985) şi arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului (1985-1990).
Aşadar, toate ascultările importante din viaţa mea au fost primite din bunăvoinţa acestui celebru Patriarh.
Timp de 9 ani (1977-1986), până a trecut la cele veşnice, am avut doar trei audienţe, câte una la trei ani, necerând eu acest lucru, niciodată.
Cânt eram chemat era o zi rară. Mă prezentam cu inventarul integral al mănăstirii, actele justificative, poze cu lucrările săvârşite şi cu… cererea de demisie!
Eram pregătit să dau seama de toate şi pregătit de drum. Nu admitea nicio greşeală, de niciun fel, iar personal, nu doream să mă justific, nici să miorlăi, cerând iertare.
Era acest falnic Patriarh Iustin Moisescu, de o statură impresionantă. Ţinuta era impecabilă şi din stofe alese, adică nimic artificial, totul din lână şi bumbac. Desconsidera artificiile din ţinută, dar şi din caracter. Era greu să-ţi susţii examenele în faţa acestui cunoscător de oameni şi caractere, iar dacă te făţăreai, erai gata, picat la observaţiile sale precise şi pătrunzătoare. Nu aveai nicio şansă!
Asta am observat, de la început, dar toate acestea nu m-au schimbat şi nu am tremurat niciodată în faţa acestui mare Patriarh, mare scriitor, mare gospodar, tot pe atât de mare diplomat, cât şi un aspru şi hotărât lider în lumea ortodoxă de atunci, în lumea confesională şi religioasă a lumii, timp de trei decenii, ca ierarh învăţat, luminat şi cunoscător al problemelor vitale din sânul Bisericii şi al Religiilor lumii, după cum se şi cunoaşte.
M-am bucurat să-l văd şi să-l aud, atât la şedinţele Sfântului Sinod, cât şi în audienţe particulare, scurte, precise şi la obiect, iar când te sfătuia, era mai mult ca un înţelept duhovnic şi de o bunătate angelică. Am fost fericit că m-a îngăduit şi m-a pus în ascultări evidente, un Patriarh ca nimeni altul, iar atunci când îmi spunea: măi, băiete!, mă consideram din locul şi casa din Cândeştii Muscelului, de unde a răsărit, ca un ghiocel, în 5 martie 1910.
Pe lângă toate cele văzute la acest distins Patriarh, am rămas marcat, nu doar atât de metoda predării disciplinelor biblice, de scrisul său cu străluciri de diamant, ci şi de linia permanentă proaspătă şi dreaptă a propovăduirii păcii sociale şi confesionale, atât în România, cât şi în lumea internaţională.
La toate congresele de pe mapamond, unde timp de 30 de ani a fost responsabil cu viaţa Externă a Bisericii Ortodoxe Române, nicio intervenţie a sa şi niciun Comunicat Comun, nu se exprima fără să aibă ca miez, pacea sfântă între popoare.
Citind şi văzând aceasta m-am întrebat, de ce oare, repeta, aproape obsesiv, chemarea la pace a popoarelor? Mai târzior, am înţeles! Era unul din orfanii Primului Război Mondial, când tatăl său, Ioan Moisescu, învăţătorul, a murit pe câmpul de luptă, iar mama, o musceleancă vârtoasă şi virtuoasă, a trebuit să-i crească de una singură.
Înţeleptul Patriarh Miron a făcut un Seminar la Câmpulung Muscel, la Mănăstirea „Negru Vodă”, pentru orfanii de război şi apoi a îngrijit personal, oferind burse anuale pentru studierea la Atena. Am citit scrisorile superbe, ale tânărului teolog Iustin Moisescu, adresate Patriarhului Miron (din arhivele Sfântului Sinod).
Am citit aproape întreaga activitate cărturărească, savantă, a celui care n-a glumit cu cartea.
Aşa m-am gândit să strângem şi să publicăm Opera Integrală a Patriarhului Iustin Moisescu, reuşind ca să se tipărească, până acum, opt volume, de Editura Episcopiei Argeşului şi Muscelului şi Anastasia.
Aşa am crezut că pot, oarecum, să-mi arăt recunoştinţa şi admiraţia iubitoare, pentru acest Patriarh, care de la sine putere, a depus efort ca să mă bucur în lucrarea gospodărească şi duhovnicească, din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, unde a văzut lumina zilei de primăvară, acum, 112 ani!
Pomeneşte Doamne Dumnezeule, întru lumina Învierii Tale, pe Arhiereul Iustin, Patriarhul Bisericii Tale din România!” Calinic Argeşeanul
(sursa: Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului)