02/07/2026

Tinerii de la LEO Leolution Câmpulung au atras atenţia asupra dificultăţilor pe care le au persoanele nevăzătoare

Pe 15 octombrie, la nivel internațional, este celebrată Ziua Mondială a Bastonului Alb, o zi dedicată conștientizării dificultăților cu care se confruntă persoanele nevăzătoare și a importanței integrării lor în societate. În acest context, tinerii din Clubul LEO Leolution Câmpulung au organizat o acțiune simbolică intitulată „Blind Date”, prin care și-au propus să trăiască pentru câteva ore experiențele celor care se confruntă cu lipsa vederii.

  • Gabriela Matei, preşedintele Clubului LIONS „Negru Vodă”: „Lumina ochilor este lumina vieţii şi ar trebui preţuită ca atare!”

Evenimentul „Blind Date” a ajuns la cea de-a patra ediție și a oferit participanților ocazia de a experimenta, într-un mod direct, viața unei persoane nevăzătoare. Cu ochii legați, aceștia au fost provocați să desfășoare activități zilnice, aparent simple pentru o persoană fără dizabilități, precum socializarea, mâncatul, băutul apei sau deplasarea într-un spațiu. Această experiență i-a determinat să își folosească celelalte simțuri pentru a se descurca în situații obișnuite, oferindu-le o înțelegere a obstacolelor cu care se confruntă persoanele nevăzătoare în viața de zi cu zi. Scopul acestei acțiuni a fost să atragă atenția asupra nevoii de independență și mobilitate a persoanelor fără vedere și de a sensibiliza comunitatea față de dificultățile cu care acestea se confruntă zilnic.

Tinerii implicați în eveniment, Alessia, Elliot, Darius, Ioana, Alexandru, Alexandra, Ariana, Eliana și Flavius, au reflectat asupra modului în care pot contribui la o societate mai incluzivă și empatică. În cadrul activităților, aceștia au experimentat provocări precum servitul mesei cu ochii acoperiți, încercând să mănânce, să bea apă sau să adauge sare și piper în mâncare fără să vadă. Exercițiile le-au arătat participanților cât de mare este dependența de simțul vederii în activitățile zilnice și le-a oferit o mică fereastră în viața nevăzătorilor.

Pe lângă tinerii voluntari, la eveniment au participat și Gabriela Matei, președintele Clubului LIONS „Negru Vodă” Câmpulung, Camelia Tudoran, vicepreședinte, și Carmen Bârloiu, LEO Adviser, care s-au alăturat tinerilor în provocările legate de experimentarea vieții unei persoane nevăzătoare, întărind astfel mesajul de solidaritate și implicare. Toți participanții au avut ocazia să învețe despre dificultățile cu care se confruntă persoanele cu deficiențe de vedere, dar și despre importanța de a le sprijini pentru a avea o viață cât mai independentă. „Lumina ochilor este lumina vieţii şi ar trebui preţuită ca atare!”, a punctat Gabriela Matei.

Părintele Petru Păuleț, gazda evenimentului, le-a oferit tinerilor câteva reflecții despre importanța vederii și semnificația luminii, atât în sens fizic, cât și spiritual. „Vreau să vă reamintesc faptul că „ochii sunt oglinda sufletului.”. Aşa se spune în limbajul religios. Ei reprezintă oglinda interioară a sufletului, de aceea este important ce privim, cum privim şi ce concluzii tragem după ce privim. Atunci ne dăm seama mai mult de privire, când nu vedem nimic. Lumina întotdeauna împrăştie întunericul! Dacă vrem să împrăştiem întunericul, va fi întotdeauna rău! Atunci, trebuie să fim noi lumină! Mă bucur că voi faceţi parte dintr-un grup de voluntariat şi este foarte important, pentru că la noi, în România, nu prea s-a dezvoltat, dar începe. Vă mulţumesc pentru campaniile pe care le-am făcut împreună cu voi, de Crăciun, de Paşti. Reţineţi, voi trebuie să aveţi lumină! Nu întuneric! Dacă sunteţi buni, împărţiţi în jurul vostru lumină!”, relatat părintele Petru Păuleţ.

Robert Adrian ŞTEFAN

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!