3.7 C
Campulung Muscel
19/01/2025

Mâine după amiază, Elena Lasconi îşi prezintă raportul în Consiliul Local. „Câmpulung Muscel este un oraş cu suflet şi merită să strălucească”

Mâine după amiază, de la ora 17.00, consilierii municipali se reunesc în cadrul şedinţei ordinare a lunii martie. Unul dintre punctele incluse pe ordinea de zi îl reprezintă „Raportul primarului Elena Lasconi privind starea economică, socială şi de mediu a municipiului Câmpulung pentru anul 2023”. Comunicarea anuală a activităţilor întreprinse în anul precedent este deschisă de realizările cele mai importante ale anului trecut, unele dintre ele finalizate, altele cu continuare în 2024.

  • Anul 2023 a fost cel mai bun din istoria Câmpulungului

Iată care este mesajul Elenei Lasconi adresat comunităţii câmpulungene, pe care îl va susţine şi în plenul Consiliului Local.

„Vă doresc tuturor să aveţi un an bun, să fiţi sănătoşi şi voioşi! Vă mulţumesc pentru ceea ce sunteţi! ÎMPREUNĂ am reuşit să facem lucruri bune pentru Câmpulung Muscel, ne-am bucurat unii de alţii şi am dat un exemplu României. Nu doar că am arătat, dar continuăm să construim o comunitate unită şi asta e o raritate în prezent. O comunitate unită, un popor unit pot face minuni.

Îmi doresc să vă reamintesc minunile pe care le-am făcut împreună în 2023 şi să vă mulţumesc pentru încrederea şi speranţa pe care le-aţi pus în mine! Vă asigur că ştiu şi simt asta.

Anul 2023 a fost cel mai bun din istoria Câmpulungului. Asta nu e puţin lucru. Toate documentaţiile la care am lucrat încă de la începutul mandatului de primar s-au concretizat prin finanţări europene nerambursabile. Astfel că 2023 a fost anul în care Câmpulung Muscel a avut cel mai mare buget de dezvoltare din istorie. Doar la începutul anului 2023 aveam deja bani din fonduri europene cât e bugetul oraşului pe 25 de ani.

Odată obţinuţi banii, am început procedurile greoaie de documentaţii şi achiziţii de la stat. Le respectăm aşa cum prevede legea şi am convingerea că în maximum un an, un an şi jumătate, vom finaliza reabilitarea şi eficientizarea energetică la aproape toate şcolile din Câmpulung, dar şi la cele nouă blocuri de locuinţe. Tot anul trecut am obţinut o sumă record din fonduri europene, 16 milioane lei, pentru dotarea unităţilor de învăţământ, a sălilor de sport şi atelierelor. Este cea mai mare investiţie în educaţie din istoria Câmpulungului. Copiii noştri merită tot ce e mai bun.

Tot din banii europeni obţinuţi anul trecut vom schimba total transportul public din Câmpulung: staţii de aşteptare inteligente, autobuze şi microbuze electrice, staţii de încărcare. Anul acesta, vom finaliza lucrările pentru staţiile de aşteptare, vom monta staţiile de încărcare şi vom cumpăra autobuzele şi microbuzele electrice.

În maximum doi ani, o să finalizăm şi lucrările de reabilitare şi eficientizare energetică a Spitalului Municipal şi al celui de Pneumoftiziologie.

În luna ianuarie 2023, am finalizat o secţie nouă de sterilizare, pe fonduri europene, la Spitalul Municipal Câmpulung. Asta înseamnă siguranţă pentru sănătatea fiecărui câmpulungean. Am încheiat anul cu o altă lucrare esenţială, dar care nu e la vedere, însă înseamnă siguranţă pentru fiecare pacient. Este vorba despre schimbarea instalaţiei electrice, montarea sistemului de alarmare la incendii şi instalaţii de lichide medicale în ambele spitale din Câmpulung. Sunt primele două spitale din România cu instalații electrice noi, sută la sută sigure. Dramele din spitalele româneşti, în care pacienții au murit arşi de vii, s-au întâmplat din cauza instalaţiilor electrice improprii.

La Policlinică am reușit să montăm un lift cu sprijinul sponsorilor. Policlinica este proiectul meu de suflet şi vă asigur că, până la sfârşitul acestui an, poate concura cu orice clinică privată de top.

Este posibil pentru că am obţinut finanţare europeană nerambursabilă de 16 milioane lei pentru a transforma total Policlinica. Până la sfârşitul acestui an, vom amenaja cabinetele, holurile şi toaletele la standarde europene şi vom dota Policlinica cu aparatură de ultimă generaţie: mamograf, videoendoscop, tomograf, ecograf pediatrie, laser, etc.

Un alt proiect la care ţin foarte mult este cel de extindere a reţelei de apă şi canalizare. Este vorba despre cel mai mare proiect al municipiului de 48 de milioane de lei din fonduri europene pentru 40 de kilometri de conductă nouă pe: Șoseaua Națională, Drumul Morii, Valea Unchiașului, Islaz, Drumul Godeni, Valea Tiții, Băloaica, Frații Săndescu, Boboc, Mărcuși, Valea Ursului, Drumul Uzinei, Grădiște, Giugești, Ocnei, Fătulești, Decovilului, Coasta Grui, Plăieși, Drăcești, Richard, Măgurii, Calea Măgurii, Poligonului, Grigore Alexandrescu, Chilii, Livadiei, Furnicii, Mircești, Stănoi, Petre Zamfirescu, Fălcoianu, Traian, Calea Pietroasă, Ștefan Cel Mare, Mircea cel Bătrân, C.A. Rosetti și B.P. Hașdeu. Ca să vă faceți o idee, în 71 de ani s-au executat 90 de kilometri, iar noi, în maximum trei ani, putem realiza cu bani europeni 40 de kilometri. Ce vreau să vă spun este că în perioada în care se vor face concret lucrările vom pregăti documentația pentru asfaltare.

Lucrurile durabile se fac de jos în sus.

În 2023, am câștigat în instanță procesul cu Bulevardul Pardon, lucrare blocată de prefect. Am continuat lucrările, am reușit să obținem sponsorizări pentru mobilierul stradal (coșuri de gunoi, bănci, jardiniere, stâlpișori) și flori. După cum știți, în toamnă a fost din nou blocat politic, dar mergem înainte pentru că sigur vom avea câștig de cauză. Nu pot ei să blocheze și să strice cât putem noi să facem.

Am finalizat trei locuri de joacă pentru copii (Grădişte, Grigore Alexandrescu şi Grui), locul de joacă cu spații verzi de la Dragalina și Alexandru cel Bun. E în curs de finalizare parcul de la „Prichindelul” şi au început lucrările la Parcul Grui.

E aproape finalizată lucrarea la Rotunda şi cea din centru, Romarta, în cadrul proiectului „Piața Neacșu Unește Comunitatea”.

Am finalizat reabilitarea străzii Drăcești.

Anul trecut, am extins rețeaua de gaze cu peste 50 de kilometri. Înainte de 2020, s-au executat doar cinci kilometri în 20 de ani. Am reabilitat aproape cinci kilometri de trotuare și am executat peste zece mii de metri pătrați de covoare asfaltice.

Am finalizat sensul giratoriu de la „Dinicu Golescu” și am înlocuit aproape jumătate din indicatoarele stradale.

Am finalizat documentația pentru reabilitarea Stadionului Municipal și am depus-o la Compania Națională de Investiții pentru finanțare.

După multe demersuri, am reușit să preluăm fostul Cinematograf „Balada” pe care o să-l refacem pe fonduri europene cu destinația de centru cultural.

Am sprijinit prin fonduri europene aproape o mie de câmpulungeni aflați în situații de dificultate și marginalizare socială prin consiliere, cursuri de perfecționare, asistență medicală, îngrijire la domiciliu, haine și alimente și facilitarea accesului pe piața muncii.

Am finalizat peste trei kilometri de alei pietonale pe Șoseaua Națională și strada Grigore Alexandrescu și am început extinderea rețelelor de gaze și canalizare și asfaltare în zona Cazărmilor și Pescăreasa. Totul pe fonduri europene.

Am finalizat documentația necesară demarării construcției primei creșe din Câmpulung. Apreciez că, anul acesta, partenerul nostru, Compania Națională de Investiții, va demara execuția și, până la începutul anului 2025, copiii să beneficieze de siguranța unui cămin modern european pe care să-l numească ACASĂ.

Am reușit să finalizăm toată documentația pentru demolarea vechii Piețe Agroalimentare.

Apreciez că, cel târziu, la sfârșitul lunii aprilie, va începe construcția noii Piețe cu termen de finalizare, cel mai târziu, începutul anului 2025.

Am dat tot concursul investitorilor care au propus proiecte pentru dezvoltarea Câmpulungului, astfel că, în 2023 s-a deschis primul Mall din oraș.

Cu ajutorul ONG-urilor am reușit să organizăm șapte campanii de microcipare și sterilizare câini și pisici cu costuri zero.

Cu sprijinul agenților economici din oraș, societatea civilă, asociații și organizații neguvernamentale am obținut aproape patru milioane lei sponsorizări în bani și echipamente pentru spitale, policlinică, şcoli, Bulevardul „Pardon”, patinoar și evenimente.

Am vorbit cu mulți dintre dumneavoastră, câteva mii doar în audiențe. Dar și pe teren unde am fost permanent alături de dumneavoastră pentru a soluționa sesizările. Am verificat zilnic, pe teren, stadiul și calitatea lucrărilor în toate locurile din oraș în care avem în derulare construcții, reabilitări și reparații.

Am început demersurile și documentația pentru declararea Câmpulungului Stațiune Turistică de Interes Național.

Din respect pentru istorie și din dragoste pentru oraș, am inițiat procedura de referendum pentru schimbarea denumirii municipiului Câmpulung în Câmpulung Muscel. Subliniez faptul că asta nu înseamnă că trebuie să vă schimbați actele. Numai în cazul în care expiră se modifică denumirea localității din Câmpulung în Câmpulung Muscel.

Am aderat la Strategia Națională Anticorupție. Practic, am implementat reguli care vizează felul în care sunteți tratați de angajații Primăriei, reguli clare pentru obținerea rapidă de informații de interes public, am desemnat o comisie care verifică dacă angajații primesc cadouri.

Voi continua prin toate mijloacele legale să folosesc instrumente prin care să lupt împotriva corupției, să fiți informați și să fiți tratați cu respect de fiecare angajat al Primăriei.

Mă bucur că ne-am și distrat și ne-am bucurat unii de alții la Zilele Câmpulungului, ”Sus la Munte, la Muscel”, Focul lui Sumedru, Posada, Festivalul “Iată, vin colindătorii!”, de Revelion și la toate evenimentele din oraș.

Vă mulțumesc pentru vorbele dumneavoastră, pentru gândurile bune, pentru susținere, pentru sugestii, dar și pentru critici! Sunt onorată și mândră să vă reprezint și sunt sigură că ÎMPREUNĂ vom transforma Câmpulungul într-o bijuterie de oraș, exemplu pentru România. Câmpulung Muscel este un oraș cu suflet și merită să se reinventeze, să strălucească. Se poate, ÎMPREUNĂ! Doamne-ajută!”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!