02/07/2026

Nu se prelungeşte termenul şi pentru lucrarea de la Colegiul Tehnic, care trebuie finalizată până în toamna anului 2025

Este în termen, nefiind nevoie de o solicitare de prelungire a contractului de finanţare, investiţia de eficientizare energetică a clădirii Colegiului Tehnic. Contractul cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a fost încheiat pe 29 noiembrie 2022, cu dată de finalizare 28 noiembrie 2025, la o valoare totală eligibilă de 8.211.832,92 lei.

În cazul fostului Industrial, procedura de achiziţie a serviciilor executantului a demarat pe 26 iunie 2024, fiind depuse, până la data limită, 12 iulie 2024, trei oferte. Sunt aceiaşi ofertanţi înscrişi la licitaţia de la fostul Minier:

  • And Secom Intexim SRL (reprezentant Ion Cotescu), din Câmpulung, înscrisă la licitaţie ca ofertant unic;
  • Grup Primacons SRL (reprezentant Octavian Bălţoi), din Slatina, ofertant unic, participant la procedură împreună cu trei subcontractanţi, Rodan Profi Multiserv SRL (reprezentant Costel Cotosman), din Slatina, Tehnomax Expert MC SRL (reprezentant Cătălin Ene), din Slatina, Instpro SRL (Dan Scăunaşu), din Drăgăşani;
  • Asocierea formată din Top Line Construct SRL (reprezentant Ştefan Florian Lăzăroiu), din Buneşti – Mălureni, în calitate de lider al asocierii, Energo Prest Company SRL (reprezentant Nicolae Valentin Dorobanţu), din Piteşti, ofertant, ABC Smart Connect Security SRL (reprezentant George Bernard Stănescu), din Piteşti, subcontractant.

Într-un scenariu optimist al Primăriei, contractul de execuţie se va semna la jumătatea lunii septembrie, pentru ca, de la 1 octombrie 2024, să poată fi emis ordinul de începere a lucrărilor.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!