Cu Pojorâta şi investiţia la care se lucrează în prezent, reţeaua de apă şi canalizare, plus reţea de apă nouă la Poligonul de Instruire al Armatei Valea Poienii, s-a deschis Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Am relatat într-o ediţie anterioară că, după doi ani de la semnarea contractului pe 26 august 2022 – primul contract din România beneficiar de fonduri din sursa precizată -, ieşirea din Pojorâta, către Voina, a căpătat aspect de şantier. Încurajată de reuşita obţinerii unor sume substanţiale prin „Anghel Saligny”, 8,8 milioane de lei pentru asfaltarea unor drumuri din Voineşti, canalizate în mandatul anterior, şi 4 milioane de lei, pentru apă şi canalizare la Pojorâta, Primăria Lereşti este în etapa finală a depunerii proiectului pentru reţea de gaz tot la Pojorâta. Marian Toader este încrezător în obţinerea finanţării, mai cu seamă că are documentaţia în regulă.
- Proiectul era pregătit când s-a deschis programul de finanţare „Anghel Saligny”
Un mic istoric al investiţiei în reţea de apă şi canalizare la Pojorâta. Primarul Marian Toader povestea că debutul proiectului s-a produs în 2017, cu cinci ani înainte de a obţine banii necesari punerii lui în practică.
„Aveam în derulare prin PNDL2 – Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2 un proiect de canalizare pe străzile din Voineşti, la a căror reabilitare – asfaltare şi execuţie de rigole – se lucrează acum. Proiectul de asfaltare, în valoare de 8,8 milioane de lei, este finanţat tot prin „Anghel Saligny”. Lucrările sunt executate în proporţie de 50%, am primit banii de la Ministerul Dezvoltării şi am plătit constructorul. La acest final de an, va fi recepţionată şi această lucrare. Se lucra, aşadar, la PNDL2, la canalizare şi mai aveam această zonă din Pojorâta. O să mai avem extinderi ale reţelei de canalizare, căci sunt multe capete de străduţe şi ulicioare, ai căror cetăţeni trebuie să beneficieze de utilităţi.”, povestea şeful Executivului de la Lereşti.
În speranţa deschiderii unui program de finanţare guvernamentală după modelul PNDL, s-a întocmit studiul de fezabilitate pentru reţeaua de apă şi canalizare în satul Pojorâta. Proiectul acoperă distanţa până în fosta colonie a Râuşorului, sub baraj. „Intrăm în arie protejată, a trebuit să luăm avize de la Ministerul Apărării Naţionale, de la Arii Protejate, de la care am aşteptat nouă luni avizul, de la Electrica, Telekom, gaze… cam de la toate entităţile posibile. Toate acestea necesită şi timp, şi muncă, şi răbdare, şi nervi, şi încercare, şi de toate. Dar am reuşit şi am depus când s-a deschis sursa de finanţare prin „Anghel Saligny”. Ni s-au mai cerut clarificări şi iată că am fost pe primul loc.”, este motivul alegerii proiectului de la Lereşti pentru „a sparge gheaţa” contractărilor prin acest program al Ministerului Dezvoltării.
- Al treilea proiect pregătit pentru „Anghel Saligny” este extinderea reţelei de gaz în Pojorâta
După cum am relatat de curând, se lucrează la introducerea conductei de refulare, având în vedere că la intrare în Pojorâta va fi montată o staţie de pompare, care va deversa apa menajeră în reţeaua satului Lereşti, supratraversând podul peste Râul Târgului. Va fi deranj pe drumul judeţean, a anunţat primarul Marian Toader, ca la orice lucrare care implică săpătură.
De execuţie se ocupă firma Consinstal PRO 2000 SRL, din Smeura, cu asociatul său, Omniconstruct Division GIC SRL, din Bascov. Valoarea cu care această asociere şi-a adjudecat contractul este 3.724.348,37 lei.
După canalizare, urmează extinderea reţelei de gaze, al cărei proiect tehnic pentru satul Pojorâta acoperă distanţa până la pensiunile de sub baraj, în fosta colonie Râuşor. Şi în acest caz studiul de fezabilitate a fost realizat din timp, iar avizele sunt obţinute aproape în totalitate. „Urmează eliberarea autorizaţiei de construire, se va încărca în platformă şi vom semna şi contractul de finanţare prin „Anghel Saligny” pentru extinderea reţelei de gaz. Valoarea proiectului este de 2,5 milioane de lei.”, a continuat acesta.
- Alte investiţii în canalizare care au finanţarea certă
Pe 27 mai 2024, primarul de la Lereşti a semnat contractul de finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru extinderea reţelei de canalizare pe străzile: laterala Ţarină – 150 metri, Poduri – 1.100 metri, Marişcu – 380 metri (o diferenţă a acestei străzi, care nu avea canalizare), Valea Mărului, laterală, care face legătura între strada Valea Mărului şi strada Locotenent-Erou Dumitru Lazea – o stradă circulată şi neasfaltată, care beneficiază de reţea de apă şi gaz, nu şi de canalizare. Proiectul include şi un segment de pe Valea Mărului, dincolo de canalul de apă, unde, din motive tehnice, era imposibilă racordarea locuinţelor de pe acea parte.
Valoarea finanţării se cifrează la 2.350.000 lei fără TVA, fonduri PNRR, acordate prin Ministerul Mediului. Primăria Lereşti are şi autorizaţia de construire eliberată. Demersurile pentru a asigura cu reţea zonele enumerate a început în 2020, când s-a întocmit studiul de fezabilitate. În 2022 a fost elaborat proiectul tehnic cu documentaţiile aferente, a fost elaborat certificatul de urbanism şi, după obţinerea avizelor impuse prin acest act, a fost emisă autorizaţia de construire.
Fiind rezolvat acest capitol consistent al părţii birocratice a investiţiei, autorităţilor de la Lereşti nu le rămâne decât să demareze procedura de achiziţie a serviciilor constructorului care va executa reţeaua de canalizare. În varianta în care licitaţia decurge fără impedimente din categoria contestaţiilor, lucrarea pe străzile enumerate ar putea începe la toamnă. „În paralel, avem curaj să lucrăm pentru proiectare, prin realizarea unei documentaţii de avizare a lucrărilor de intervenţii, pentru asfaltarea acestor străzi. Era singura utilitate care lipsea. După cum ştiţi, la Lereşti nu s-a asfaltat o stradă până nu am avut toate utilităţile. Proiectul cuprinde şi racorduri laterale, pentru a fi mai uşor de branşat cetăţenii, ca să nu se mai spargă asfaltul.”, preciza primarul Marian Toader.