02/07/2026

La Stoeneşti, se va construi o sală de sport ca la Lereşti şi Schitu Goleşti

Stadionul de fotbal din Stoeneşti, după cum relata primarul Paul Ion Marin la o emisiune tv, are nevoie de o reabilitare capitală, însemnând punerea la punct a terenului, a tribunelor şi a ceea ce mai intră în componenţa complexului sportiv al comunei. Nu s-a întreprins până în acest moment această lucrare de anvergură, deoarece în vecinătatea lui va demara, nu peste mult timp, un proiect de anvergură al administraţiei publice locale: o sală de sport realizată de Compania Naţională de Investiţii, aşa cum s-au realizat lângă Câmpulung, la Schitu Goleşti şi Lereşti.

  • Stoeneşti are, de câţiva ani, o bază sportivă multifuncţională, cu gazon de tartan şi două linii de vestiare

Viitoarea bază sportivă de la Stoeneşti este favorizată de amplasarea într-o zonă deosebit de frumoasă, pe marginea Dâmboviţei, într-un loc cu multă vegetaţie. „Documentele sunt finalizate la Compania Naţională de Investiţii – preciza primarul Paul Ion Marin -, s-a făcut licitaţia, s-a stabilit câştigătorul, urmează să vină ca să preia amplasamentul şi să se apuce de treabă.” Aşadar, o nouă sală de sport în localitate este un obiectiv cu finanţarea asigurată, care va completa dotarea sportivă a Stoeneştiului, de unde au luat startul în cariere de succes sportivi aflaţi încă „pe val”.

Sportul prinde la muscelenii din această parte a zonei noastre, de aceea s-au creat, atât cât s-a putut, facilităţi care să mulţumească nevoia de mişcare a celor mici şi celor mari. În aceeaşi incintă cu destinaţie sportivă există baza multifuncţională, cu gazon de tartan şi două linii de vestiare. Autorităţile locale au gândit ca acest teren, care se pretează activităţilor sportive ale celor mici, din cauza spaţiului de dimensiuni reduse, insuficient tinerilor şi adulţilor, să fie împrejmuit.

„Copiii de la şcoală au intrare gratis să joace când doresc. Şi, mai ales, orele de Sport să le facă acolo. Mi-a zis cineva: dar n-ai putea să nu iei niciun ban? Noi avem şi un cătun de rudari, avem şi români. Numai sâmbăta şi duminica se „bat” să joace. Dacă nu faci nicio ordine…. Eu le iau 20 de lei pe oră, câte un leu de unul. Astfel faci o ordine. A venit, a plătit şi nu pot să trec peste. Ideea este de a face o ordine, că nu scot cheltuielile de funcţionare a bazei cu 20 de lei. Baza sportivă de acolo funcţionează foarte bine, întrunind toate condiţiile. Pe lângă toate acestea, avem şi o zonă de picnic. Cine vrea să meargă să facă un grătar, avem grătar cu mese, poate sta lejer pe malul Dâmboviţei.”, relata primarul despre posibilităţile de relaxare şi mişcare create, deocamdată, în localitate. Care vor fi completate cu baza sportivă construită de Compania Naţională de Investiţii, care vine în acest parteneriat cu tot ce este nevoie, finanţare şi constructor, Primăria asigurând doar amplasamentul.

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!