02/07/2026

Primarul de la Bughea de Sus, nemulţumit că preotul paroh are acelaşi salariu ca al lui

În condiţiile în care responsabilităţile celor doi slujitori ai statului, cel al Primăriei şi cel al Bisericii, nu pot fi comparate

Primarul de la Bughea de Sus, Nicolae Tarbă, a prins mingea aruncată de unul dintre reprezentanţii minoritarilor, care a scuzat maniera nu tocmai ireproşabilă în care îşi îndeplinesc sarcinile de serviciu poliţiştii, asistenţii sociali şi colegi ai acestora din Primărie, din cauză că nu sunt retribuiţi cum se cuvine. Lăsând la o parte discuţia despre salariile execrabile din sectorul bugetar, purtată, în urmă cu o săptămână, în prezenţa prefectului, dacă chenzinele sunt o bătaie de joc, atunci de ce se menţine actual „foclorul” despre angajarea pe pile, pe şpăgi de mii de euro, colectate de la proaspăt recrutaţii în instituţiile publice, cu mult înainte de scoaterea la concurs a posturilor, despre adaptarea condiţiilor de concurs la persoana deja vizată pentru angajare, în scopul eliminării concurenţei? De ce bătaia pe angajările la stat? De ce bătaia pe funcţia de primar, dacă are o indemnizaţie care nu justifică asumarea atâtor responsabilităţi şi riscuri? Pentru că nicăieri nu e mai bine ca la stat, cu toată remuneraţia jelită şi para-jelită în faţa unui reprezentant al statului. Săptămâna trecută, reprezentantul statului, care a ascultat sesizările despre salariile mici şi foarte mici, a fost prefectul, „îmbrobodit” de Viorel Pascu, mesagerul romilor în Consiliul Local Lereşti, cum că relele din aşezările etnice au, printre cauze, şi dezinteresul angajaţilor din Poliţie şi Primărie, nestimulaţi financiar corespunzător. Dacă tot s-a deschis subiectul, primarul Nicolae Tarbă l-a continuat, dar acesta a abordat chestiunea inechităţii salarizării între funcţionari cu aceleaşi atribuţii. De pildă, ce salarii au angajaţii Fiscului şi ce salarii au cei din Primărie, de la Taxe şi Impozite, deşi fac cam acelaşi lucru?!                      

„Dacă parohul are undeva la 3.000 de lei, bani în mână, şi sunt primari care au 2.500 de lei, în ce ţară trăim?!”

Prima dintre temele abordate de primarul de la Bughea de Sus, care, în opinia sa, pot fi rezolvate la nivel de Prefectură şi la nivel central: salarizarea funcţionarilor publici. Exemplul dat de acesta îl reprezintă problema cu care se va confrunta administraţia comunei Bughea de Sus din punct de vedere al încasărilor şi, pe cale de consecinţă, al bunului mers al activităţii, din cauza faptului că ANAF a scos posturi la concurs, atractive şi pentru lucrătorii din Primării. „Atât inspectorul de la Taxe şi Impozite, cât şi consilierul contabil cam pleacă acolo. O perioadă de 2-3 luni, conform procedurilor, s-ar putea să blocheze activitatea. Din punctul meu de vedere, vinovat este statul român, Guvernul român, cu toate structurile. Nu este posibil ca un funcţionar, indiferent cum se numeşte, inspector, referent, la Impozite şi Taxe, care înseamnă aceleaşi probleme la nivel local ca ale ANAF-ului, să aibă salarizare diferită. Este o bătaie de joc şi o jignire a noastră. Dacă, totuşi, a venit vorba despre salarizare, am spus-o la modul general, n-am cunoscut niciodată, dar am aflat că preotul paroh are salariul persoanei din faţa dumneavoastră.”, spunea Nicolae Tarbă, cu referire la persoana lui, el fiind cel care stătea în faţa prefectului. 

„Eu cred că responsabilităţile sunt un pic mai deosebite. Dacă un preot de biserică, adică cel care are gestiunea, parohul, are undeva la 3.000 de lei, bani în mână, şi sunt primari care au 2.500 de lei, în ce ţară trăim?! Gândiţi-vă că acesta este adevărul. Verificaţi şi, după aceea, mai stăm de vorbă. Salarizarea lasă de dorit.”, a continuat acesta.

În loc să facă lucrări cu banii veniţi printr-o fericită rectificare de buget, primarul îi introduce, obligat, la ajutoarele de încălzire   

O chestiune anapoda, legislativ vorbind, o reprezintă procedura acordării sprijinului de încălzire pentru populaţie. „Bugetăm, aşa-zis bugetăm, băgăm în venituri şi cheltuieli şi consumăm din TVA, pentru „416”, şi ni se spune că trebuie să suportăm noi din bugetul local. Cum este posibil? Acum un an, eu am făcut adrese inclusiv la cele două ministere. Comuna Bughea de Sus cere suma de care are nevoie, circa 87.000 lei, şi i se alocă 20.000 lei. Niciodată nu am. Când vine rectificarea de buget, care se mai dă din când în când, dacă se dă, în loc să facem alte lucrări, trebuie să-i băgăm aici (n.r. ajutoare de încălzire). Nu este corect.”

Dosarele pentru titlurile de proprietate, întoarse de judeţ Comisiei Locale   

Dacă, într-adevăr, se doreşte, se rezolvă o dată pentru totdeauna problema lipsei titlurilor de proprietate. Dar de ce să se rezolve în varianta scurtă, dacă există şi o variantă lungă, care măreşte durata eliberării actelor, după o pauză de câţiva ani, în care legea a fost suspendată? „Ştiţi că Legea 247 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei) a fost suspendată. Comuna Bughea de Sus toate dosarele pe care le-a avut le-a trimis către dumneavoastră. Căci este atributul Comisiei Judeţene. Însă s-au întors la noi. Există acolo un funcţionar, care spune, conform nu ştiu cărui ordin, că trebuie să fac parcele. Acest ordin, semnat inclusiv de domnul subprefect, se referea numai la extravilan şi la cei care au fost împroprietăriţi. Este vorba despre cei care n-au titluri de proprietate, au roluri de-o veşnicie sau de minimum 30 de ani, cum spune legea. Noi, Comisia Locală, primii care verificăm, am verificat, toate lucrurile au fost bine mersi, după care au stat atâta timp – trei ani a fost suspendată legea -, iar acum ne vin înapoi. Am trimis din nou inspectorului de la Registrul Agricol să rezolve.” 

Aceeaşi procedură, susţine primarul, trebuie făcută pentru toţi care n-au titluri de proprietate, mulţi dintre ei fiind etnici romi. Evident că autorităţile locale sunt nevoite să găsească o soluţie de finanţare. 

Facilităţi pentru defavorizaţi la branşarea la reţeaua de curent electric

Şi Nicolae Tarbă i-a solicitat prefectului să intervină la compania de energie electrică, pentru a nu li se mai percepe „7.000-8.000, 10.000 de lei, celor care vor să cumpere energie electrică. Tot sistemul respectiv a fost făcut de statul român, adică de cetăţenii români. Fiecare companie îşi permite să aibă unele pierderi. Ca atare, trebuie intervenit şi să luăm, de exemplu, zece familii din segmentul defavorizat, cărora să le bage cu titlu gratuit. Şi-apoi să le pună să plătească. Nu să le dea amenzi, iar ei să nu mai poată să facă niciodată acest racord, pentru că n-o să aibă posibilitatea să-l plătească.” 

Romii vin la şcoală pentru cele trei mese pe săptămână   

Ca să poată aduce copiii la Şcoala Bughiţa, prin intermediul unei fundaţii, sunt asigurate trei mese pentru elevii din clasele I-IV, timp de trei zile pe săptămână, facilitate pe care primarul Nicolae Tarbă doreşte s-o extindă şi la ciclul gimnazial. Asta ca să le domolească elanul de a abandona cursurile şcolare în favoarea căsătoriei. „Nu avem o strategie special pentru romi, avem o strategie a comunei, nu facem diferenţă între romi şi neromi. Segmentul defavorizat nu este reprezentat doar de romi. Sunt foarte mulţi cetăţeni români, care au probleme deosebite.”, a afirmat primarul de la Bughea de Sus, comună care n-a fost ferită de fenomenul abandonului şcolar.   

„Vreţi neapărat să rezolvăm cu romii? Găsiţi resurse financiare, ca să-i punem în posesie cu toate construcţiile care au fost făcute aşa cum au fost făcute, cu terenurile pe care le au în momentul de faţă! Găsiţi resursele financiare să le ducem utilităţile acolo, pentru că suntem cetăţeni europeni, şi apoi putem să-i luăm cât de cât la întrebări. Poate vreun primar, care are etnici romi, să-mi spună că a aplicat Legea 50 (autorizarea executării lucrărilor de construcţii)? Când ştim că-şi fac doi pereţi, le dau amendă? Şi-mi vine mâine I.S.C.-ul că de ce n-am aplicat legea? Pot s-o aplic dacă el n-are titlu de proprietate, n-are o intabulare? Nu vrem să luăm o dată un moment zero. Cei care suferă cel mai mult sunt cei din administraţie. Nouă, primarilor, ne-ar trebui o jumătate de an ca să citim legislaţia pe care o avem de aplicat.”, a încheiat primarul Nicolae Tarbă.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!