02/07/2026

Compania Naţională de Investiţii construieşte un dispensar uman la Stâlpeni

Instituţia Ministerului Dezvoltării, care va construi noua piaţă a Câmpulungului, după sălile de sport de la „vecinii” din Lereşti şi Schitu Goleşti, derulează un nou proiect în Muscel: construcţia unui dispensar uman în comuna Stâlpeni. Pe 12 martie 2024, C.N.I. a dat startul licitaţiei pentru desemnarea constructorului, care va pune în operă proiectul, la preţul cel mai mic. Firmele cărora le-a atras atenţia invitaţia de participare la procedura de achiziţie organizată de Compania Naţională de Investiţii au timp de înscriere până pe 13 mai 2024, zi în care ofertele depuse se vor şi deschide.

„Construirea unui dispensar uman în satul Stâlpeni, comuna Stâlpeni, punctul „Poştă”, este titulatura investiţiei scoase la licitaţie de C.N.I. în această perioadă. Preţul de pornire este de 2.826.852,03 lei. Valoarea totală estimată este repartizată astfel pe capitole de cheltuieli: cheltuieli pentru investiţia de bază – 2.756.215,52 lei; organizare de şantier – 70.636,50 lei.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!