La două zile distanţă de termenul limită pentru depunerea candidaturilor la funcţia de primar şi de consilier local, s-a înregistrat un prim „abandon”. Partidul Alternativa Dreaptă pierde unul dintre cei şase aspiranţi la Consiliul Local, ca urmare a retragerii ocupantei locului 2. Pe 2 mai 2024, Ioana Alina Zichil (fostă Nistor) a înaintat Biroului Electoral de Circumscripţie nr.2 Câmpulung o declaraţie de renunţare, pe care membrii biroului au analizat-o şi au emis o hotărâre în acest sens.
„Având în vedere dispoziţiile articolului 53 din Legea nr.115/2015 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali;
Luând în considerare Hotărârea BEC nr.7H/26.03.2024 privind documentele pe care trebuie să le conţină dosarele de candidatură care vor fi depuse la birourile electorale de circumscripţie la alegerile locale din anul 2024;
Examinând respectarea condiţiilor legale de fond şi formă pentru ca o persoană să poată renunţa la candidatură;
În temeiul dispoziţiilor articolului 27, alineatul 1, litera a, ale articolului 42 din Legea nr.115/2015 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările ulterioare,
Biroul Electoral de Circumscripţie Municipală decide:
Art.1 – Ia act de renunţarea la candidatură la funcţia de consilier local al Municipiului Câmpulung depusă de doamna Zichil (fostă Nistor) Ioana Alina, candidatură propusă de Partidul Alternativa Dreaptă la alegerile locale pentru Consiliul Local al Municipiului Câmpulung, judeţul Argeş.
Art.2 – Dispune renumerotarea listei de candidaţi depusă de către Partidul Alternativa Dreaptă, pentru alegerea Consiliului Local al Municipiului Câmpulung, judeţul Argeş, din data de 9 iunie 2024, rezultând cinci candidaţi.
Art.3 – Prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Biroului Electoral de Circumscripţie Municipală nr.2 Câmpulung şi pe pagina https://www.primaria campulung.ro/alegeri/2024.”, este conţinutul hotărârii Biroului Electoral de Circumscripţie nr.2 Câmpulung, condus de preşedintele Ramona Simion şi locţiitorul Iosefina Pescaru.
Membrii prezenţi la adoptarea hotărârii: Mihaela Piţigoi, Alexandru Ionuţ Handoca, Cornel Băjan, Viorel Cojocea, Ana Maria Vlad, Marian Necula şi Bogdana Ancuţa Stoica.