Pentru dramaturgia românească, 2023 a fost, deşi nedeclarat oficial, anul „Tudor Muşatescu”, datorită celor două secvenţe aniversare marcate: 120 de ani de la naşterea sa, pe 22 februarie 1903, şi 90 de ani de la publicarea primei ediţii a volumului „Titanic Vals”, în noiembrie 1933, la un an după prima reprezentaţie a piesei, pe 21 noiembrie 1932, pe scena Teatrului Naţional. Era firesc ca ultima întâlnire din 2023 de la Galeria „Arta” să-l aibă în centru pe Tudor Muşatescu, despre care gazda evenimentului, Ioan Crăciun, a depănat povestiri aflate de la fiul acestuia, Bobi Muşatescu. De pildă, supărarea scriitorului pe regizorul filmului „Titanic Vals”, Paul Călinescu, după ce acesta a înlocuit intenţionat numele lui Stănciulescu cu cel al lui Măgeanu în replica: „Stănciulescu e un speculant ordinar. Trebuia s-o iei de la Măgeanu…” Regizorul l-a preferat „speculant ordinar” pe Măgeanu, bun prieten cu Muşatescu, a cărui garderobă includea produse realizate în atelierul celebrului pălărier. Ioan Crăciun a povestit şi cum a fost spartă casa lui Tudor Muşatescu, în urmă cu 20 de ani, după ce bunuri atractive ale dramaturgului au compus decorul unui spectacol de lectură ţinut în foaierul Teatrului de Comedie. Şi multe alte amintiri inedite împărtăşite de narator au răsunat în faţa publicului tratat, la final de an, cu un eveniment de colecţie.
- Fotografii din timpul primei reprezentaţii a comediei „Titanic Vals”, din noiembrie 1932
În cinstea momentului aniversar, Ioan Crăciun, curatorul Galeriei „Arta”, a realizat o expoziţie cu imagini de la prima reprezentaţie a comediei „Titanic Vals”, reproduceri ale ilustraţiilor volumului „Titanic Vals” – prima ediţie, portrete-caricaturi ale unor actori, personaje în comediile sale.
Ilustraţiile volumului din 1933, adaptate registrului expoziţional, au fost grupate în jurul lui Tudor Muşatescu şi a copertei cărţii „Titanic Vals”. Colecţia de imagini cuprinde nume celebre în istoria teatrului românesc: George Calboreanu (Spirache), Sonia Cluceru (Chiriachiţa), Ion Finteşteanu (Nercea Rădulescu), I.Ulmeni (Procopiu), Nataşa Alexandra (Dacia). Pe peretele opus „veteranilor” a fost prezentată generaţia tânără a personajelor din piesă: cei patru copii ai lui Spirache, autorul expoziţiei având grijă să apropie cuplurile Miza (interpretată de Puia Ionescu) şi Gigi Stamatescu (interpretat de G.Demetru), Gena (Adina Ivaşcu) şi Petre Dinu (V.Valentineanu), Traian (N.Atanasiu) şi Decebal (Victoria Mierlescu).
Fotografiilor din timpul primei reprezentaţii a piesei, Ioan Crăciun le-a asociat textele din cele trei acte ale comediei, urmărind ca ele să corespundă ilustraţiilor respective. Suita de imagini din timpul piesei se încheie cu scena finală a familiei reunite pentru poza de sfârşit, intitulată de Tudor Muşatescu „scena ultimă”. Expoziţia conţine şi o fotografie-document a Teatrului Naţional din Bucureşti, din 1933. Cercetând afişul postat pe peretele frontal al clădirii, Ioan Crăciun a aflat ce se juca în momentul realizării fotografiei: „Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu şi „Escu” de Tudor Muşatescu. „Aşa arăta Teatrul Naţional în vremea în care „Titanic Vals” se juca cu succesul despre care s-a vorbit în epocă, succes care pare că nu s-a mai atins. Din 21 noiembrie 1932 până în 18 noiembrie 1933 au fost o sută de reprezentaţii. Dacă facem o socoteală, asta înseamnă că la trei-patru zile a fost o reprezentaţie „Titanic Vals”, lucru nemaiîntâlnit în istoria dramaturgiei româneşti. Pe 30 decembrie 1933 – se apropia Revelionul – se juca la Teatrul Naţional „Titanic Vals”. Am fost la Biblioteca Teatrului Naţional şi am văzut în arhivă toate programele, inclusiv pe cel de pe 30.”, povestea Ioan Crăciun.
- La Teatrul Naţional, „Tudor Muşatescu” se joacă cu sala plină. „Este unul dintre autorii cei mai jucaţi! „Titanic Vals” este încă un fenomen”
Amfitrionul evenimentului a justificat de ce a ţinut să se deschidă această expoziţie la sfârşitul anului. „Am organizat ceva şi în februarie, atunci când s-au împlinit 120 de ani de la naştere, tot la Galeria „Arta”, apoi la Muzeul Literaturii Române, care a preluat Casa Muşatescu de pe strada Luigi Cazzavillan din Bucureşti, căreia nu reuşeşte încă să-i dea drumul ca şi casă memorială. Teatrele – Teatrul Odeon, Teatrul Naţional, Teatrul Metropolis – au marcat cei 120 de ani de la naşterea lui Muşatescu. La Teatrul Odeon se joacă o dată la două luni, dar la Teatrul Naţional s-a jucat, de când l-a pus în scenă, în 2022, aproape în fiecare lună. Este unul dintre autorii cei mai jucaţi. La Biblioteca Metropolitană, unde, în acest moment, este o expoziţie mult mai mică decât aceasta, pe care am făcut-o acolo, cu aceeaşi temă, am avut o discuţie cu o prietenă foarte bună, şi a mea, şi a dumneavoastră, care avea impresia că Muşatescu nu este cunoscut. Muşatescu este foarte cunoscut! Teatrul Naţional are 950 de locuri în sală, nu mai vorbim despre loje, care sunt, de fiecare dată, pline. Şi lumea reacţionează aproape la fel cum reacţiona acum aproape o sută de ani, în 1932. „Titanic Vals” este încă un fenomen.”, spunea acesta.
Un moment „Tudor Muşatescu” la finalul anului 2023, marcat de cele două aniversări rotunde, ţinea, până la urmă, şi de orgoliul local. „Dacă academicianul Gheorghe Păun, cu cei dimprejurul său, a reuşit să facă dintr-un autor care a scris 40 de pagini un an atât de vizibil – „Anul Urmuz” -, nu se poate ca Muşatescu, cel care a scris atât de mult şi a lăsat atât de mult românilor de peste tot… trebuie să mai facem şi noi câte ceva! Marele instituţii, teatrele, muzeele – Muzeul Literaturii Române -, au un cuvânt greu, dar să facem şi noi un pic.”, a fost motivaţia celor două ultime expoziţii realizate de Ioan Crăciun, pentru care a fost, concomitent cu plăcerea de a-l aduce pe Tudor Muşatescu în prim-planul unor evenimente, şi o datorie faţă de scriitorul muscelean.
- Dorinţa împărtăşită de Bobi Muşatescu, fiul scriitorului, cu o zi înainte să moară
Dintre instituţiile de cultură locale care i-au dedicat acţiuni tematice, manifestările Galeriei „Arta” s-au plasat deasupra celorlalte, deoarece Ioan Crăciun, după cum mărturisea şi la recenta întâlnire, a avut „norocul şi fericirea de fi foarte aproape de Bobi Muşatescu, până în ultima zi, şi de Titi Georgescu, nepotul lui Tudor Muşatescu.” Altă şansă a fost de a avea de la Anca Mirea nişte reproduceri ale poeziilor de pre-adolescent şi de adolescent ale acestuia. De aceea a fost posibil să fie organizate la Galeria „Arta” evenimente care nu s-au putut face în altă parte, neavând mărturiile primite în dar de Ioan Crăciun de la urmaşii lui Tudor Muşatescu. Între acestea, jurnalul său de adolescent, pe care muzeele şi bibliotecile din Bucureşti nici măcar nu l-au văzut.
Întrucât a evocat amintirea lui Bobi Muşatescu, Ioan Crăciun a depănat câteva secvenţe triste dinaintea sfârşitului fiului scriitorului. „Cu o zi înainte să moară la Spitalul de Nefrologie „Dr.Carol Davila” din Bucureşti… era cu mască de oxigen, cu tuburi… m-am aşezat lângă el pe pat şi mi-a zis, cât mai putea să vorbească. Culmea, era foarte conştient. „Măi Nini, dacă scap, să-i faci o serbare lui tata. Dacă nu, să-mi faci mie.” Am făcut şi pentru Bobi câte ceva. Din păcate, cele mai multe lucruri au rămas în casa din Cazzavillan nr.33 şi profesionalismul celor de la Muzeul Literaturii Române le va pune în valoare, fără îndoială. Doar că întârzie foarte tare din cauza finanţărilor.”, spunea Ioan Crăciun.
- Casa lui Muşatescu, spartă după ce obiecte ale acestuia, folosite ca decor într-un spectacol, au atras atenţia unor răufăcători
Acesta a avut ocazia de a se afla de multe ori în casa din Cazzavillan nr.33. „O casă ca un muzeu! Tudor Muşatescu era colecţionar nu numai de carte, ci şi de antichităţi, de artă. Pentru că au văzut ce însemna salonul în care intrai şi simţeai dintr-odată ceva special, cei de la Teatrul de Comedie au avut ideea ca, în 2003, să reproducă în foaierul Teatrului de Comedie nu numai atmosfera din casa lui Muşatescu, ci chiar să aducă o parte din mobilier, tablouri, sfeşnice, antichităţi şi să facă un spectacol-lectură acolo. Aşa s-a şi întâmplat. A ieşit un spectacol foarte frumos, cu actori mari. Însă, inevitabil, toate acele lucruri au fost foarte vizibile. Drept pentru care, după două săptămâni, casa din Cazzavillan a fost spartă şi o bună parte dintre ele au dispărut.”, este un episod relatat de Ioan Crăciun.
- Directorul de scenă, pălmuit de marea actriţă Maria Filotti, respinsă pentru rolul „Chiriachiţei”
A intrat în legenda Teatrului Naţional şi în istoria comediei „Titanic Vals” şi următorul moment. La 29 de ani, tânărul dramaturg Tudor Muşatescu urca, odată cu „Titanic Vals”, pe scena Teatrului Naţional. „Director de scenă era Vasile Enescu, zis „Enice”. Se punea problema cine va prelua rolurile principale. Pentru „Chiriachiţa”, rolul feminin cel mai savuros, cel mai important pentru marile actriţe, era bătălie. Una dintre pretendente era Maria Filotti. Maria Filotti avea deja un teatru, dar voia acest rol. „Enice” i-a dat rolul Soniei Cluceru. Bobi povestea ceea ce îi povestise Tudor Muşatescu. S-au trezit autorul şi regizorul, acasă la Muşatescu, cu Maria Filotti neanunţată. Maria Filotti era o figură, care nu admitea niciun fel de replică şi niciun fel de lucru împotriva voinţei ei. Maria Filotti a intrat în casa lui Muşatescu, s-a dus la Vasile Enescu, i-a tras o palmă şi a plecat.”, este altă întâmplare încredinţată verbal, ca amintire, lui Ioan Crăciun de către Bobi Muşatescu.
- Măgeanu, bun prieten cu Muşatescu, s-a trezit în film făcut „speculant ordinar”, după ce regizorul a schimbat între ei comercianţii de pălării
De ce n-a vorbit mult timp Tudor Muşatescu cu Paul Călinescu, regizorul filmului din 1964, este următorul episod relatat de gazda evenimentului. „Unul dintre motive a fost că Paul Călinescu – era şi coscenarist, alături de Tudor Muşatescu -, probabil, profitând de faptul că el avea controlul realizării filmului, a schimbat replica Daciei. Când îl întreabă pe Spirache: „De unde ai luat pălăria?”, el îi răspunde: „De la Stănciulescu.”, după ce vorbise înainte cu Miza. În piesa de comedie, Dacia spune: „Stănciulescu este un speculant ordinar! Trebuia s-o iei de la Măgeanu, de vizavi, că o dă mai ieftin.” Iar Paul Călinescu a schimbat numele Stănciulescu cu Măgeanu. În film, „Măgeanu este un speculant ordinar”. Muşatescu era bun prieten cu Măgeanu, de la care îşi lua pălăriile. N-a mai vorbit un an cu Paul Călinescu. Au mai fost şi alte lucruri cu care n-a fost de acord Muşatescu. Mi-a povestit Bobi. Filmul a fost o reuşită. Îmi aduc aminte cu ce emoţie a primit Gil Pristavu caseta cu „Titanic Vals”, pe care mi-o dăduse Nicolae Melinescu, de la TVR.”, a fost alt episod memorabil destăinuit de Ioan Crăciun, deţinătorul unor amintiri preţioase rămase de la fiul extraordinarului nostru scriitor.
- Tudor Muşatescu: „Tot ce se întâmplă în „Titanic Vals” s-a întâmplat în realitate şi chiar la Câmpulung”
La evenimentul de la Muzeul Literaturii Române prilejuit de împlinirea a 120 de ani de la naşterea lui Tudor Muşatescu au participat două actriţe care au jucat în piesele sale, Rodica Mandache şi Antoaneta Zaharia, de la Teatrul Odeon. Alături de acestea, şi Doina Papp, unul dintre cei mai importanţi critici de artă din România. „Un nume greu din galeria comediografilor, autorul legendarei comedii „Titanic Vals”, Tudor Muşatescu, tartorul râsului blând din interbelic.”, scria Doina Papp.
În ediţia apărută în 2013, la împlinirea a 110 de la naşterea dramaturgului, a fost inclus un text celebru, un fel de „jurnal de bord”: „Cum am scris „Titanic Vals”.” „Tudor Muşatescu povesteşte şi adaugă cu fantezie debordantă – mi-a spus-o Bobi Muşatescu – că a auzit prima dată „Titanic Vals” cântat la flaşnetă, la bâlciul de Sfântul Ilie din Câmpulung. Apoi, povesteşte despre valsul pe care îl cânta orchestra în timp ce Titanicul se scufunda. L-a tot auzit de atunci. L-a auzit la Iaşi, unde familia lui, demnitari fiind, a plecat în refugiu. L-a auzit când s-a întors la Bucureşti ca redactor la „Rampa”. L-a auzit la Paris. Luaţi-o aşa cum v-am spus. Bobi îmi spunea: „Tata povesteşte şi brodează”. L-a auzit la Paris şi, atunci, şi-a pus în gând să scrie „Titanic Vals”, a cărui acţiune, şi-a propus el, să se petreacă în provincie, mai exact în „Câmpulung meu natal, fiindcă oriunde aş fi auzit „Titanic Vals” şi în orice stare sufletească m-aş fi aflat, melodia aceasta pentru mine însemna Câmpulungul, provincia ş.a.m.d. Tot ce se întâmplă în „Titanic Vals” s-a întâmplat în realitate şi chiar la Câmpulung. Marea şi inepuizabila mea furnizoare a fost, este şi va fi realitatea.”, sunt cuvintele lui Tudor Muşatescu pe care le aşezăm la finalul relatării evenimentului care a încheiat onorabil anul dedicat acestuia măcar în conştiinţa celor care îi iubesc opera.
Magda BĂNCESCU
