Un bărbat de 47 de ani, din comuna Lerești, a sunat, ieri în jurul prânzului, la 112, amenințând că se va sinucide din cauza unor probleme familiale. Un jandarm de la unitatea din Câmpulung, aflat în timpul liber, l-a găsit pe individ și a reușit să-l convingă să renunțe la gestul său. Persoana în cauză a fost predată ulterior Poliției.
„Un bărbat de 47 de ani a sunat astăzi, în jurul orei 12.20 la 112, amenințând că își pune capăt zilelor din cauza unor probleme familiale. Pentru a evita o tragedie, jandarmii împreună cu polițiștii argeșeni au pornit în căutarea acestuia în zona localității Lerești. Pentru că meseria de jandarm nu are liber și suntem în permanență în slujba cetățenilor, aflat în timpul liber și fiind din zonă, plt. adj. DARIE Valentin a fost informat despre situație. Nu a ezitat, a intervenit și a plecat în căutarea bărbatului pe care l-a găsit, în jurul orei 16:53 în satul Voinești, în apropierea casei părintești. Aplicând tactul și tactica specifică, colegul nostru a reușit să-l convingă să se liniștească și să dialogheze cu acesta, până la sosirea unui echipaj de poliție care l-a preluat pe bărbat.”, se arată într-un comunicat al IJJ Argeș. Alex Barbu