02/07/2026

La Câmpulung, în doar două zile, trei bebeluşi afectaţi de SHU

Sindromul hemolitic uremic. Nu cred că mai există cineva care să nu fi auzit de acest sindrom, mai ales de faptul că această boală nu iartă. De la primul caz de îmbolnăvire, panica s-a instalat imediat în rândul părinţilor, deoarece vorbim de nişte pacienţi de doar câteva luni, care, în anumite situaţii, sunt nevoiţi să facă dializă pentru a putea supravieţui. SHU este o boală care se manifestă prin simptome precum: febră, vărsături, scaune diareice, care, netratate la timp, duc foarte repede la insuficenţa renală, în unele cazuri se ajunge la dializă, în altele nu se mai poate face nimic.

Numărul bebeluşilor diagnosticaţi cu SHU a crescut

Sâmbătă, pe data de 27 februarie, în judeţul Argeş, numărul bebeluşilor internaţi cu scaune diareice era de 42 de copii cu vârste între 0 şi 2 ani, veniţi din diferite spitale, precum: Spitalul de Pediatrie Piteşti, unde numărul de cazuri era de 38, din care 27 cu vârste între 0 şi 2 ani, de la Spitalul Municipal Câmpulung doar un sigur copil, iar de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti – Secţia Boli Infecţioase trei cazuri de copii, printre care doi cu vârste între 0 şi 2 ani. În câteva zile, situaţia se pare că s-a înrăutăţit şi numărul copiilor care prezintă scaune diareice a crescut, spre disperarea părinţilor. Astfel, de sâmbătă, până ieri, 29 februarie, numărul copiilor îmbolnăviţi a crescut simţitor. Dacă în Câmpulung se înregistrase un sigur caz, numărul a ajuns la trei pacienţi cu vârste între 0 şi 2 ani, în doar două zile. Situaţia este îngrijorătoare, deoarece îmbolnăvirile s-au extins şi la o a patra instituţie, Spitalul Municipal Curtea de Argeş, unde ieri s-au înregistrat 3 cazuri de copii care prezintă scaune diareice. Numărul total al copiilor cu scaune diareice din judeţul Argeş, potrivit unui comunicat al prefectului Argeşului, de ieri, 29 februarie, a ajuns la 51 de cazuri.

Se vrea demiterea directorului DSP Argeş

Deşi prefectul de Argeş Cristian Soare i-a cerut demisia directorului DSP Argeş, imediat după indiferenţa cu care s-a tratat cazul copilului de la Mioveni dus din spital în spital, dar şi din cauza incertitudinii de care se dă dovadă, Sorina Honţaru refuză să demisioneze. Aceasta a motivat refuzul de a pleca din funcţie printr-o frază: aşteaptă să fie dată afară de cei care au numit-o, adică de Ministerul Sănătăţii. „Aştept destituirea de la Ministerul Sănătăţii, sunt numită de Ministerul Sănătăţii. Deocamdată, nu demisionez. În momentul în care voi primi OK-ul de la Ministerul Sănătăţii, voi face acest lucru.”, a declarat, într-o conferinţă de presă recentă, Sorina Honţaru.

Alte alimente probate pentru depistarea sindromului

După ce s-au făcut diferite probe ale alimentelor cu posibil risc de îmbolnăvire, ale căror rezultate nu au rezolvat nimic, s-a început probarea altor alimente cu posibil risc. Conform spuselor lui Daniel Lupu, directorul Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară, au mai fost trimise la analize alte 28 de probe. „Este vorba de 23 de probe de legume şi fructe: banane, portocale, mere, morcovi, pere, ardei şi dovlecei şi 5 probe de produse de origine animală: brânză proaspătă de vaci, brânza de capră, produs din brânză şi grăsime vegetală, lapte pasteurizat de vacă şi carne de pasăre. Produsele au fost recoltate din magazinele care se aflau în alertă în urma anchetei epidemologice. Rezultatele analizelor vor fi gata în maxim 4 zile.”, a declarat Daniel Lupu. Însă există voci care susţin că alta ar fi cauza îmbolnăvirilor în masă în rândul copiilor, unii dintre ei având doar câteva luni, şi anume vaccinul antipoliomielitic. Bănuielile vin atât din partea părinţilor, cât şi din partea unor cadre medicale. „Unul dintre cei doi copii duşi la Bucureşti ultima dată erau vaccinaţi.”, a declarat doctorul Emil Popa, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată sâmbătă, la Spitalul din Piteşti. 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!