02/07/2026

Ciprian Neculăescu a depus jurământul de subprefect al Argeşului

Cu puţin timp în urmă, câmpulungeanul Ciprian Neculăescu a depus jurământul de subprefect al Argeşului în prezenţa prefectului Radu Perianu, a celuilalt subprefect, Bogdan Minciunescu, a deputatul Simona Bucura Oprescu şi a preşedintelui Consiliului Judeşean, Ion Mînzînă.

Ciprian Neculăescu l-a înlocuit pe liberalul Dragoş Predescu, care a ocupat această demnitate patru luni. Schimbarea a fost pe agenda Guvernului de ieri, 23 februarie, o alta de acest gen având loc la nivelul Prefecturii Mehedinţi.

„PSD a avut posibilitatea să nominalizeze doi subprefecţi. Intrăm în linie dreaptă, echipa este formată. Urăm succes domnului Nicolăescu, care a fost puţin emoţionat. Avem nevoie de un sprijin real pentru tot Argeşul, pentru tot ceea ce înseamnă viitorul acestui judeţ. Succes, baftă, să fie într-un ceas bun!”, a transmis Ion Mînzînă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, dar şi preşedintele PSD Argeş.

Vizibil emoţionat, noul subprefect a transmis: „Mulţumesc colegilor pentru încrederea acordată, cu siguranţă nu voi dezamăgi. Este o onoare pentru mine funcţia pe care o ocup la acest moment, cu responsabilitate, cu orientare către cetăţean, cu transparenţă şi eficacitate. Cu siguranţă, vom face echipă bună la nivel de prefectură şi vom încerca să ne dezamăgim pe nimeni. Este o responsabilitate destul de mare, nu este un simplu examen pe care îl susţii la facultate sau în altă conjunctură, reprezinţi judeţul Argeş şi cauţi în aşa fel să fi dedicat şi să nu greşeşti. Acesta este şi motivul din cauza căruia vin emoţiile despre care a vorbit domnul preşedinte. De fiecare dată că vreau să fac ceva caut să nu greşesc, pun suflet în ceea ce fac şi, de regulă, fac lucrurile să meargă într-o direcţie normală, ascendentă, cu rezultate, fie pe termen scurt, fie pe termen lung. Chiar dacă sunt profesor, tot timpul trebuie să învăţăm pentru că, în sine, viaţa este o şcoală, iar elevi în şcoala vieţii suntem în permanenţă. Valoarea unui om rezidă din ceea ce dă el nu din ceea ce este capabil să primească. Închei cu un citat: ceea ce faci pentru tine iei odată cu tine, ceea ce faci pentru alţii rămâne în eternitate.”

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!