02/07/2026

Revoluţionarii lui Cicu, nemulţumiţi că Ţâroiu le-a luat faţa

La 26 de ani de la căderea comunismului, pe 22 Decembrie 2015, au fost omagiaţi martirii Revoluţiei din 1989, la Cimitirul “Flămânda”. Viceprimarul cu atribuţii de primar Liviu Ţâroiu a fost cel care a dat onorul şi a depus o coroană de flori, singur, chiar dacă la eveniment a fost prezent şi Bogdan David, consilier local cu atribuţii de viceprimar, dar care a adus omagiu eroilor Revoluţiei din postura de preşedinte al PNL Câmpulung. Până să se ajungă la momentul depunerii coroanelor, reprezentanţii Asociaţiei „22 Decembrie 1989” Câmpulung, în frunte cu preşedintele Sergiu Cicu, au fost nemulţumiţi că administraţia locală le-a „luat faţa”, iar evenimentul, în care ei trebuiau să fie în centrul atenţiei, a fost dominat de Liviu Ţâroiu. Pentru a nu se face o asociere cu politica, Sergiu Cicu fiind preşedintele ALDE Câmpulung, revoluţionarii musceleni au renunţat la „protest”, iar evenimentul şi-a urmat cursul. Faţă de anii trecuţi, formaţiunile politice din Câmpulung au avut o reprezentare „subţire”, iar alaiul s-a mutat de la “Flămânda” la Lereşti şi Valea Popii, acolo unde au avut loc ceremonii religioase de pomenire a morţilor similare

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!