Câmpulungeanul Ioan Nicolau a fost cunoscut ca un faimos designer vestimentar al anilor ’50, dar şi ca inventator al jocurilor ”Animale de pe continente”, ”Navigatori celebri”, ”Jocul proverbelor” şi creator de bijuterii. Tatăl lui Ioan Nicolau, Vasile Nicolau, a fost fratele primarului Câmpulungului (1925-1929), Ionel Nicolau. ”Oni”, cum îi spuneau prietenii, a fost văr cu Gică Ştefănescu, ctitorul Bisericii ”Miresei” Flămânda.
Despre câmpulungean putem spune că, timp de 50 de ani, a construit jocuri logice și educative, care s-au vândut în peste un milion de exemplare, în doar primii ani de la lansarea pe piață, în 1959. ”Oni” și-a dorit să-i facă pe copii să gândească şi să câştige prin propriile forțe, în toate jocurile pe care le-a creat a strecurat şi o învățătură pentru cei mici şi a evitat să folosească zarurile.
Pe lângă activitatea de realizare a jocurilor logice, ”Oni” şi-a etalat talentul şi ca designer vestimentar, revistele sale de modă ajungând la Paris. În plus, a reuşit să bucure chipul doamnelor care au etalat cu eleganță colierele din agate, unicat, realizate de câmpulungean.
Faimosul joc ”Animale de pe continente” l-a salvat de la sărăcie atunci când, cu tatăl arestat de comunişti şi dus la Canal, a fost dat afară de la Arhitectură. Tot ”Animale de pe continente” i-a adus alte nenumărate satisfacţii, fiind cel mai premiat joc din România din toate timpurile.
Astăzi, în epoca gadgeturilor, s-a aşezat praful peste jocurile inventate de Ioan Nicolau, doar ”Animale de pe continente” se tipăreşte, pentru a învăţa o altă generaţie de copii vieţuitoarele din lumea largă sau descoperirile marilor exploratori.
Zilele trecute, am aflat cu regret că Ioan Nicolau, care ajunsese la venerabila vârstă de 92 de ani, a încetat din viață în toamna anului trecut. Dumnezeu să-l ierte!
Articolul precedent
Articolul următor