-9 C
Campulung Muscel
19/01/2026

COVID loveşte şi în rândul poliţiştilor argeşeni

La Poliţia Câmpulung nu a fost semnalat niciun caz de infectare cu noul coronavirus

Un poliţist din cadrul IPJ Argeş a fost testat pozitiv cu COVID-19, iar alţi 18, care au intrat în contact cu acesta, se află în izolare la domiciliu. Din surse neoficiale, am aflat că, de fapt, ar fi cel puţin cinci poliţişti depistaţi cu SARS-CoV-2, însă informaţia nu a fost confirmată de conducerea IPJ Argeş. La nivelul Poliţiei Câmpulung nu a fost semnalat niciun caz de infectare cu noul coronavirus.

Pe puţin cinci poliţişti ar fi infectaţi

De când a izbucnit toată această nebunie cu COVID-19, poliţiştii se numără printre autorităţile publice expuse riscului de a se infecta cu virusul ucigaş, mai ales cei care sunt trimişi să intre în contact direct cu persoanele aflate în autoizolare la domicilii. La nivel naţional au fost semnalate numeroase focare de infecţie în rândul oamenilor legii, însă, în judeţul Argeş lucrurile par să fie ţinute sub control. „Avem un caz confirmat, 18 lucrători aflaţi în izolare la domiciliu şi trei poliţişti vindecaţi”, precizează Mădălina Epure, ofiţer de relaţii cu presa al IPJ Argeş. Potrivit unor surse neoficiale, la Piteşti ar fi pe puţin cinci poliţişti depistaţi cu COVID-19, în timp ce la Mioveni ar fi fost confirmat doar un singur caz, suficient însă pentru a trimite şi alţi oameni ai legii în izolare la domiciliu. Imediat după testarea şi confirmarea acestora au fost făcute dezinfecţii în spaţiile unde poliţiştii şi-au desfăşurat activitatea, dar şi anchete epidemiologice, întreg personalul fiind în continuare ţinut sub observaţie. De asemenea, este monitorizată şi starea de sănătate a celor care au intrat în contact cu cazurile pozitive, urmând ca, etapizat, tot personalul să fie testat. La nivelul Poliţiei Municipiului Câmpulung nu s-a înregistrat niciun caz de infectare cu COVID-19, deşi primul caz de coronavirus confirmat în rândul oamenilor legii a fost la o secţie rurală din zona arondată.

Prefectul: „Nu vă pot spune exact numărul acestora”

Informaţia precum că numărul poliţiştilor infectaţi cu SARS-CoV-2 a ajuns şi la Instituţia Prefectului Argeş, însă, nu se ştie deocamdată o cifră exactă. „Am informaţia că sunt câteva persoane infectate din rândul poliţiştilor, dar nu vă pot spune exact numărul acestora, pentru că nu îl am. Şi eu aştept zilnic de la Direcţia de Sănătate Publică o raportare grupată pe instituţii, dar ei au un volum foarte mare de muncă acolo, cu anchetele epidemiologice şi această raportare vine mai greu. Noi muncim să facem acele anchete epidemiologice, să fim siguri că stabilim persoanele de contact pentru a fi izolate”, a precizat prefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare. Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!