(continuare din numărul trecut)
5.Despre rugăciune
Viaţa de rugăciune
4.Cine întreţine o viaţă de rugăciune?
Proorocul aduce oarecare temeiuri înaintea lui Dumnezeu: „Doamne, harul Tău este veşnic, de aceea nu va înceta niciodată. Tu ai dat cândva har păcătoşilor care s-au pocăit. Într-adevăr, păcatele mele sunt mari, dar harul Tău este şi mai mare. Gândeşte-Te că sunt făcut din ţărână şi mă vei face iarăşi pământ.” Iată, deci, că sfinţii ne sunt de ajutor în viaţa noastră de rugăciune. Un alt ajutor este marea bunătate a lui Dumnezeu. El primeşte rugăciunea noastră cu mai mare plăcere decât I-o aducem noi. El înţelege nevoia pe care I-o aducem la cunoştinţă. Dacă nu ne rugăm bine, El corectează şi îndreaptă ceea ce nu este potrivit. Avraam s-a rugat odată astfel: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului, eu care nu sunt decât praf şi cenuşă” (Geneza 18.27). Pavel, la rândul său, numeşte pe Dumnezeu, „Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, Care ne mângâie în toate necazurile noastre.” (2 Corinteni 1.3). Datorită îndurării Lui, nici o rugăciune nu poate fi zadarnică. Dumnezeu numără suspinele şi lacrimile noastre, din pricina lui Hristos. El însuşi, în zilele suferinţei Sale, a adus ca jertfa pentru noi, lacrimile Sale (Evrei 3.7). Îndrăzneşte deci, bazează-te pe îndurarea lui Dumnezeu şi zi: „Îndurarea Lui faţă de mine s-a repetat, îndurare de care eu nu sunt vrednic”, şi inima ţi se va umple de bucurie şi de putere ca să stai înaintea tronului harului.
În sfârşit, avem un ajutor puternic pentru întreţinerea unei vieţi de rugăciune, în legământul pe care l-a făcut Dumnezeu cu noi. Noi am intrat în legământul veşnic care a fost stabilit prin sângele lui Hristos, iar legământul acesta rămâne în veac. Căci este scris: „Legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul” (Isaia 54.10) şi iarăşi: „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!… Luaţi aminte şi veniţi la Mine; ascultaţi şi sufletul vostru va trăi, căci Eu voi încheia cu voi un legământ veşnic” (Isaia 55.1-3). În legământul acesta se cuprinde şi ascultarea rugăciunilor noastre. De aceea, caută pe Domnul, căci El poate fi găsit, cheamă-L, căci El este aproape. Şi Daniel face apel la legământul lui Dumnezeu: „Doamne, Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu, Care ţii legământul şi dai îndurare celor ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale! Noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile Tale…” (Daniel 9.4-5). Aşa s-au apropiat sfinţii lui Dumnezeu de tronul harului. Ei s-au ţinut tare de legământ şi de făgăduinţele Domnului, şi n-au obosit în a-I vorbi lui Dumnezeu despre nevoia, necazul şi durerea lor. Şi El nu i-a respins. Nici pe noi nu ne va alunga, în slăbiciunea noastră, să venim la El, recurgând la cele şapte ajutoare; chiar atunci când nu ştim cum trebuie să ne rugăm, rugăciunea noastră va fi o putere care va pune în mişcare braţul Celui Veşnic. El ne va ajuta, ne va mântui şi ne va binecuvânta ca să putem fi pentru alţii o binecuvântare. Cel mai periculos lucru pentru un copil al lui Dumnezeu este să cadă în necredinţă sau să ajungă a fi puţin credincios, să obosească în rugăciune şi să se îndoiască de ajutorul lui Dumnezeu. Trebuie să ne ferim de această cursă a Vrăjmaşului, ascunzându-ne în Domnul Isus Hristos.
Nu te descuraja, deci, când inima te învinuieşte, când ea vine rece, uscată şi îndărătnică înaintea tronului de har al lui Dumnezeu. Dumnezeu este mai mare decât inima ta. Recunoaşte-ţi răceala, deschide-ţi sufletul pentru adierea Duhului Sfânt, şi gheaţa se va topi, îndărătnicia va fi învinsă şi Dumnezeu va putea iarăşi să te binecuvânteze în chip minunat la tronul harului.
6.Despre credinţă
Definiţii
Credinţa constă în aceea că în tot ce pretinde Dumnezeu de la mine, eu văd un semn şi o garanţie pentru ceea ce El S-a obligat să facă în mine şi prin mine; deci eu trebuie să mă încred în El fără nici o rezervă.
A crede înseamnă a te sprijini numai pe credincioşia şi puterea lui Dumnezeu, renunţând să mai cauţi în tine credinţă sau vreo altă virtute.
Credinţa este facultatea pe care o posedă sufletul nostru de a recunoaşte ceea ce este invizibil şi divin.
A crede înseamnă a nu mai aştepta nimic de la tine însuţi, a nu te teme de nimic, a te încrede în Dumnezeu, a căuta adăpost în El şi a te ascunde sub aripile Lui. (continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu. Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424