02/07/2026

Vicele de la Rucăr a sabotat o şedinţă doar pentru că filma şi consiliera de la Pro România, nu numai cameramanul Primăriei

Pârnuţă, căruia i-au ţinut isonul PSD-iştii şi PNL-iştii, a întrecut măsura cu pretenţii jenante

Deşi unii dintre consilierii locali de la Rucăr au acumulat mandate frumuşele la activ, aceştia au probleme în a înţelege o chestiune simplă: şedinţele sunt publice, publicitatea însemnând atât prezenţa oricui interesat în sală, ca simplu spectator (mai puţin în vremuri de pandemie), cât şi înregistrarea lor audio-video. Administraţia lui Ionel Dulamă nu s-a limitat la afişarea hotărârilor de Consiliu adoptate, pentru ca lumea să afle despre ele şi să se conformeze legilor locale, ci a apelat la un cameraman, care transmite pe pagina de Facebook „Consiliul Local al comunei Rucăr” dezbaterile ordinare şi extraordinare. În ciuda riscurilor reprezentate de valul patru, aleşii rucăreni au continuat să se vadă fizic, dezbaterile în sală fiind cu adevărat eficiente, spre deosebire de cele on-line, când nu te vezi, nu te auzi. Vezi ce se întâmplă la Câmpulung, unde Executivul Elenei Lasconi a scăpat de dialogul în contradictoriu cu opoziţia, „exportându-i” pe aleşi în “virtual”. O soluţie convenabilă, justificată prin contextul pandemic, prin care puterea a redus la tăcere opoziţia. La Rucăr şi în multe alte localităţi, consilierii s-au întrunit fizic. Marţi după amiază, când a avut loc o extraordinară, lumea a bătut degeaba drumul la Primărie, întrucât şedinţa s-a încheiat după cinci minute, fără niciun vot.

PSD-iştii cereau să se interzică transmiterea în direct a şedinţelor de altcineva în afara cameramanului Primăriei

Ordinea de zi a extraordinarei conţinea două subiecte, ambele iniţiate de viceprimarul Ion Pârnuţă. Primul referitor la o taxă specială de gunoi, amânat de la şedinţa ordinară din 9 noiembrie 2021, iar al doilea privitor la creşterea tarifelor la apă şi canalizare. Iniţiatorul a luat cuvântul, dar nu ca să ofere explicaţii, ci ca să pună condiţii. „Eu nu mai vreau să fiu înregistrat decât de Edi, care este autorizat de noi. Nu vreau să fiu înregistrat de altcineva când vorbesc eu, ca individ. Dacă dumneavoastră vreţi să fiţi înregistraţi, n-am nimic împotrivă. Dar eu nu mai vreau să apar pe alte reţele de socializare. Dacă eu sunt înregistrat când vorbesc, îmi retrag proiectele de pe ordinea de zi!”, a şocat Pârnuţă referindu-se la consiliera de la Pro România, Gabriela Gheorghe, care filmează şi transmite în direct şedinţele. Fără a-i face concurenţă cameramanului Primăriei, care s-a întâmplat să nu poată participa la anumite şedinţe şi, atunci, filmarea consilierei a picat la ţanc pentru secretarul Ion Vorovenci, căruia i-a fost de ajutor.

Nici n-a apucat Ion Pârnuţă să-şi înghită vorbele, că a şi sărit în apărarea lui un coleg de la partid, care a cerut preşedintelui de şedinţă să supună la vot interzicerea filmării şi transmiterii în direct a dialogului în plen. PSD-istul Viorel Ţîru a apelat la încuviinţarea Consiliului pentru a opri live-ul Gabrielei Gheorghe, însă, dintre toţi, numai independentul Titi Ghica a lăsat impresia de solidaritate cu colega pusă la zid de aproape toţi aleşii. „Trebuie să studiem audio-vizualul.”, s-a manifestat prudent fostul primar al comunei.
„Propunerea vă este adresată de un coleg şi trebuie să supuneţi la vot!”, a stăruit Ţîru, susţinător al lui Pârnuţă.

PSD-iştii au făcut presiuni asupra preşedintei de şedinţă ca să supună la vot o prostie. Consiliera a refuzat
Presiunile celor doi n-au impresionat-o pe preşedinta de şedinţă, care a fost categorică: „Nu supun la vot!” Unii dintre PSD-işti şi PNL-işti au contrazis-o fals că şedinţele n-ar fi publice. Sau nu suficient de publice pentru a fi transmise şi de către unii dintre membrii Consiliului Local. Adică dacă transmitea cameramanul Primăriei sau al Consiliului Local – „grosul” Consiliului, partizan al puterii – nu era o problemă, dacă transmitea opozanta, prejudicia imaginea unora loviţi de fiţe jenante.

„Caracterul public este conferit de pagina de Facebook pe care am instituit-o.”, a intrat în rolul de moderator secretarul Vorovenci, în timp ce preşedinta de şedinţă era vehementă: „Nu sunt de acord, în calitate de preşedinte, să supun la vot.” „Înseamnă că noi venim degeaba aici, ca să ne supunem la ce vreţi dumneavoastră!”, s-a înfoiat Ţîru, care, împreună cu susţinătorii lui Pârnuţă, printre care se aflau şi nişte liberali, voia să oprească filmarea. Filmarea opoziţiei, nu a puterii.

Ca să potolească vociferările, secretarul le-a sugerat să aprobe ţinerea şedinţelor cu uşile închise. Un fel de dictatură pe cale să se instaureze la Rucăr, deşi oricine, după lege, are acces la dezbateri. Au existat voci în Consiliu, pe aceeaşi linie a penibilului lansată de viceprimar şi unii dintre PSD-işti, care propuneau să se adopte o hotărâre ce îi dădea voie Gabrielei Gheorghe să filmeze numai când lipsea „domnul Edi”.
Înverşunarea preşedintei de a nu supune votului nişte pretenţii caraghioase l-a determinat pe Ţîru să se retragă din şedinţă, în timp ce Pârnuţă şi-a retras proiectele din dezbatere. Astfel, consilierii veniţi degeaba la Primărie n-au mai avut ce să dezbată, prin urmare, Gabriela Gheorghe a declarat şedinţa închisă.

Rucărenii, care vor să audă ce se discută la şedinţe, sunt uluiţi că aleşii nu cunosc legea

Rucărenii care au fost martori, în online, la purtarea sub limita maturităţii a aleşilor, în frunte cu viceprimarul, au taxat prin comentariile lor ce s-a întâmplat la extraordinara din 16 noiembrie 2021. Contramandarea votului nu-i afectează pe oameni, întrucât hotărârile care nu s-au adoptat aduceau nişte creşteri de taxe.
=Ionuţ Grapa: „Vrea majorare la gunoi? Să vină don vice pe strada Mal, să ducă sacii de gunoi în spate, că noi, până jos la piaţă… să vină don vice să vadă, că poate ajunge maşina de gunoi sau tractorul pe Mal, să nu mai zică „nu se poate”.”

=Găbiţa Cojocaru: „Da, se majorează preţul la gunoi cu 20%. Să vină don vice să vă ridice gunoiul… salariul dânsului ne costă pe noi, cetăţenii, în jur de 9.400 lei/ lună.”
=Lucian Niculescu: “Îţi dai seama, băgăm bani grei în c… lor să ne prăduiască de miliarde şi alte bunuri! Doamna Oana Nicolescu nici nu a participat la şedinţă, că o întrebam: de când este director (consilier), de câte ori a pus problema Căminului Cultural? Păi, a ajuns Viorel Ţîru să ţipe că nu eşti tu Dumnezeu? Pentru ce? Că filmai? Îi deranjează? Las’ să vadă toată lumea ce fac.”

=Găbiţa Cojocaru: „Am rămas uimită de reacţia domnului Ţîru. Nu mă aşteptam. Noroc că trec repede peste unele dezamăgiri.”
=Ilie Răuţă: „Au iar o combinaţie băieţii şi nu vor să vadă şi cetăţenii ce se discută, este strict secret. Deranjează (n.r. Gabriela Gheorghe), pentru că este împotriva baronilor ce ne conduc de atâta amar de ani.”
=Claudia Dumitru: „De ce s-a ofensat domnul consilier că este înregistrat video? Şedinţele CL sunt publice. Să studieze O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ.”
=Găbiţa Cojocaru: „Probabil, spre ruşinea lor, nu cunosc legile în vigoare, cu toate că sunt consilieri cu state vechi.”
=Costantino Niculescu: “De ce s-a ascuns, era nebărbierit?”
=Găbiţa Cojocaru: „Nu, doar că nu vrea să stea lângă mine. Consideră că este sub demnitatea măriei sale.”
=Simon Ionela: „Lipsă de respect din partea lor. Vrem şi noi să vedem ce se discută la şedinţe!”
=Lucian Niculescu: „Păi, Edi, când i se face semn, taie filmarea şi noi nu mai vedem nimic. Ce vor să ascundă în continuare? Au fost vorbiţi. Cum a zis vicele, cum Viorel s-a ridicat. Adună, Găbiţa, semnături de la cetăţeni, este şedinţă publică şi dorim transparenţă. Şi toate actele din Primărie au caracter public. De ce nu vor transparenţă?”
Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!