02/07/2026

Pană de curent, cu orgolii rănite şi scandal, rezolvată după intervenţia jandarmilor şi poliţiştilor, în baza unui ordin al prefectului

S-a întâmplat miercuri, 10 februarie, la Bughea de Sus, după ce mai mulţi consumatori casnici din localitate au rămas în beznă, marţi seara, în urma unei avarii la un post de transformare situat în apropierea Şcolii Gimnaziale, pe strada Măgurii. Obişnuiţi cu desele pene de curent, oamenii au aşteptat ca în cel mult două ore energia să le însufleţească locuinţele, însă curentul s-a tot lăsat aşteptat până a doua zi la amiază. Reprezentanţii CEZ ar fi putut rezolva repede problema, însă nu au putut interveni din cauza unui litigiu ajuns în instanţă, pe care un localnic îl are cu societatea furnizoare a energiei electrice. Pe scurt, omul susţine că postul de transformare se află pe proprietatea sa (de fapt, a mamei sale, pe care o reprezintă, aceasta având probleme medicale), iar angajaţii CEZ nu au niciun drept legal pentru a interveni la avarii, în condiţiile în care nu a ajuns la nicio înţelegere în acest sens cu conducerea societăţii. 

Obiectivele CEZ nu sunt în cartea funciară

Primarul comunei Bughea de Sus susţine că problema e veche şi a apărut când actualul proprietar al terenului a fost pus în posesie, obiectivele societăţii furnizoare de energie electrică aflate pe suprafaţa respectivă nefiind prinse în cartea funciară.  „Aseară (n.r. marţi), în jurul orei 18.00-18.30, un cetățean m-a sunat să-mi spună că nu au curent unele gospodării. Nu era în totalitate întrerupt, ci pe o singură fază. Am luat legătura cu reprezentantul CEZ de la nivelul Prefecturii, cu care avem noi legătură, de la Primărie, fiind o situație pe întreaga comunitate. Au dat această intervenție către domnii de la CEZ Câmpulung, am luat și personal legătura cu domnul inginer Butoi. Dânsul mi-a spus că în circa 15-20 de minute se va deplasa acolo. A ajuns la locul avariei şi a oprit integral curentul, pe toată liniile, pentru că din cauza acestei intervenții a trebuit să înlocuiască încă o siguranță pe linia de mediu. Ulterior, m-a sunat şi mi-a spus că nu poate să intervină din cauză că proprietarul terenului nu le dă voie să intre. Acest lucru nu este pentru prima oară, de când sunt eu primar am făcut intervenții de „n” ori, ultima fiind, cred, anul trecut, în luna august. Mi-au dat o rezoluție potrivit căreia, în conformitate cu legislația în vigoare, cetățeanul a cumpărat acest teren cu sarcini, adică stâlpii, atât de înaltă tensiune, cât și de medie și joasă tensiune, erau pe teren în momentul în care a intrat în posesie. Singura problemă este că în momentul intabulării lor, din cauza celor de la CEZ, nu s-a specificat lucrul acesta în cartea funciară. Ca urmare a acestui vid, domnul continuă să șicaneze cetățenii.”, ne-a declarat primarul Nicolae Tarbă.

„Verde” de la prefect pentru intervenţie

Cum, miercuri de dimineaţă, avaria nu fusese remediată, edilul s-a adresat Instituţiei Prefectului Argeş pentru a gestiona situaţia potivit legii. Prefectul Emanuel Soare a emis un ordin prin care echipa de intervenţie a societăţii furnizoare de energie electrică să poată intra pe proprietatea respectivă şi să rezolve problema. Mai mult decât atât, primarul a solicitat celor de la CEZ să pună capăt acestei situaţii tensionate, pentru ca, pe viitor, cetăţenii comunei să nu mai aibă de suferit. „Azi de dimineață (n.r. miercuri), văzând că nu s-a rezolvat, am luat legătura, prima oară, cu șeful Cancelariei Prefectului. Ulterior, am luat legătura chiar cu domnul prefect și am sesizat problema. Domnul prefect mi-a spus că va trimite un ordin, pentru a putea să rezolve situaţia ivită. Ordinul a sosit în jurul orei 11.00-11.10, cred, fiind trimis la toate entitățile implicate: Primărie, Poliţie, Jandarmerie şi CEZ. Am trimis din nou o adresă către CEZ să mă informeze și pe mine ce despăgubiri va da tuturor gospodăriile care au suferit în perioada aceasta și ce hotărâre va lua pe viitor. Domnii de la CEZ mi-au dat acum 6-7 luni o rezoluţie evazivă şi anume că, dacă, într-adevăr, dorim, şi am sugerat acest lucru, să mutăm acest punct de transformare de pe proprietatea privată într-o altă zonă, pe domeniul public. Dânșii au zis ca să suport eu cheltuielile, cam așa se înțelege în adresă. Eu nu pot să suport problema, că nu este o investiție a administrației publice, ci a unei societăţi private.”, a mai precizat Nicolae Tarbă.

„A trecut cu gardul după transformator și a rămas ca și cum ar fi al lui”

Mai mulţi localnici au fost revoltaţi de cele întâmplate şi au cerut autorităţilor să ia măsuri concrete pentru a se rezolva o dată pentru totdeauna această chestiune, în condiţiile în care ei se aşteaptă şi la alte avarii care nu mai pot fi remediate la adăpostul ordinului prefectului Soare, valabil doar pentru 30 de zile. În plus, oamenii susţin că înainte ca terenul cu pricina să-şi schimbe proprietarul, transformatorul s-ar fi aflat pe domeniul public. „Ne afectează foarte mult chestia asta. Eu locuiesc acolo de 40 de ani şi niciodată nu am văzut transformatorul în partea cealaltă a grădinii, s-a închis abuziv, avem martori. El a închis abuziv, a trecut cu gardul în partea cealaltă a transformatorului și a rămas ca și cum ar fi al lui. S-a întâmplat cu câţiva ani în urmă, când a cumpărat terenul. Acolo am crescut, iar gardul a fost după transformator. El l-a mutat ca și când ar fi proprietatea lui şi acum cere despăgubiri câteva sute de mii de euro. Pentru bani face toate astea! Pe noi ne afectează lucrul acesta, avem copii mici, se dezgheață mâncarea în frigidere, e iarnă, trăim în frig, eu sunt revoltat de chestia asta. Ce se întâmplă în România? Infractorii au dreptate și noi care plătim taxe și impozite, nu! Ce se întâmplă aici, numai ei au dreptate?! Să se pună punct odată, nu trebuie să aşteptăm să ne dea prefectul din 30 în 30 de zile o adresă ca să putem interveni.”, ne-a spus, indignat de trista realitate, un localnic.    

Litigiu în instanţă cu societatea de distribuţie a energiei electrice 

Nicolae Vasi, fiul proprietarei terenului, se apără şi susţine că se află în litigiu cu societatea furnizoare de energie electrică, iar angajaţii acesteia n-ar beneficia de niciun cadru legal pentru a intra pe proprietatea sa în vederea remedierii unor avarii. „ Nu încheie contract, au obligaţia de a face şi nu vor, nu ştiu care e motivul. Am făcut nenumerate demersuri ca să încheie un contract cu părţile, dar nu mi-au dat niciun răspuns. Eu nu protestez, îmi fac datoria, să-şi facă şi ei datoria! Se numeşte acord, obligaţia de a face cu proprietarul, o convenţie, în ce o consta ea, nu ştiu, avocatul e în măsură să discute la masa negocierilor. Am început demersurile din 2014, se derulează un proces şi în scurt timp aştept un răspuns de la instanţa de judecată. Nu am ce să le fac la oameni, la ora actuală nu au contract încheiat cu mine, au cu CEZ. Nu am antecedente penale, sunt corect, nu depinde de mine. Eu cu mult drag le-aş da curent, dacă ar fi al meu. Eu nu am posibilitatea să intru în instalaţie şi nu sunt nici de profesie. Nu depinde de mine, sunt în aceeaşi situaţie ca ei, şi eu sufăr, să nu înţelegeţi că eu am şi ei nu au, toţi suntem în aceeaşi situaţie, depindem de curent, cine nu plăteşte. Atâta timp cât sunt la zi cu plata, şi eu o să fac demersuri către ei din nou, o să formez şi eu o echipă de specialişti cu care o să atac în continuare CEZ.”, susţine Nicolae Vasi. Întrebat dacă are pretenţii materiale de la societatea cu care se află în litigiu, bărbatul ne-a răspuns sec: „Nu ştiu, eu am avocat care mă reprezintă şi mai departe eu nu vorbesc!”.

Nu au vrut să încheie un proces-verbal 

Considerându-se nevinovat în toată această poveste, Nicolae Vasi ne-a mai spus că problema era rezolvată de marţi seara dacă echipa de intervenţie ar fi acceptat să încheie un proces-verbal în care să fie menţionate cauza şi natura avariei, lucrările pe care le avea de făcut, dar şi obiecţiile sale. Muncitorii nu au fost de acord şi s-a ajuns astfel la starea conflictuală. „Nu au vrut să încheie proces-verbal la încheierea lucrării cu obiecțiunile mele făcute. Ar fi trebuit ca după ce s-a constatat defecțiunea, motivul pentru care a explodat transformatorul, să încheie un proces-verbal în care să-mi notez şi eu obiecţiile, am dreptul. Dumnealor spun că nu încheie niciun proces-verbal, care e motivul? Am și eu dreptul la o copie de pe procesul-verbal, că sunt proprietar, ăsta e dreptul proprietarului, se numește acord, se numește convenție, e obligația de a face, mai departe să răspundă cei vinovați. Eu mă consider nevinovat, vina mea este că transformatorul se află pe proprietatea mea, asta este singura mea vină că transformatorul cuiva e în proprietatea altcuiva. Să și-l mute cu întreaga instalație. Nu mă despăgubește nimeni și probabil sunt și alte interese de care nu trebuie să se audă, pentru că băieții deștepți din energie au rostul lor și nu vreau să intru în polemici cu nimeni. Eu îmi văd de treaba mea, să încheie acordul legal, obligația de a face, nu cer nimic altceva decât să se respecte legea.”, a concluzionat bărbatul.

Poliţiştii şi jandarmii au venit cu ideea salvatoare

A fost nevoie de intervenţia poliţiştilor şi jandarmilor pentru ca reprezentanţii CEZ să intre pe proprietatea omului pentru a remedia defecţiunea. Muncitorii au refuzat în continuare să întocmească un proces verbal, fluturând ordinul prefectului, spre nemulţumirea lui Nicolae Vasi. Până la urmă, jandarmii şi poliţiştii au salvat situaţia întocmind un proces verbal de constatare a celor întâmplate cu specificaţia că angajaţii CEZ au refuzat să întocmească un astfel de document. Problema a fost acum rezolvată, dar ne întrebăm ce se va întâmpla pe viitor dacă situaţia se va repeta? Narcis MANOLE

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!