02/07/2026

Deputatul Simona Bucura Oprescu a prezentat, la Câmpulung, echipa profesionistă alături de care candidează la Camera Deputaţilor  

 Echipa de candidaţi a Partidului Social Democrat Argeş la Camera Deputaţilor a fost prezentă, marţi, 10 noiembrie, la Câmpulung, graţie unei acţiuni conduse de deputatul Simona Bucura Oprescu. Fostul ministru al Muncii, deputatul Marius Budăi, i-a însoţit în teritoriu pe colegii argeşeni, dintre care mulţi se trag din Muscel. Pe Simona Bucura Oprescu, obârşia musceleană, din comuna Mihăeşti, a ţinut-o permanent aproape de zona natală, pe care a sprijinit-o din toate funcţiile deţinute. Primarii musceleni o prezintă ca model de susţinere a proiectelor lor la instituţiile centrale, unde au avut intrare şi ajutor datorită implicării sale. Şi tot deputatul Simona Bucura Oprescu le-a purtat doleanţele în forul legislativ al ţării, înlesnindu-le accesul la programele de dezvoltare a comunităţilor locale. Exemplul acesteia, de pledant fervent pentru dezvoltarea zonei de Nord a judeţului, este urmat de vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Marius Nicolaescu, a cărui voce pro Muscel anunţă proiecte noi pentru locurile din care s-a ridicat.

 

Mulţi dintre candidaţii de pe lista pentru Camera Deputaţilor au rădăcini muscelene

Simona Bucura Oprescu le-a prezentat câmpulungenilor echipa redutabilă, alături de care luptă pentru Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 6 decembrie. „O echipă de oameni tineri, profesionişti, dornici de o implicare, care să aducă un plus pentru comunitatea din Câmpulung Muscel.”, astfel şi-a descris colegii deputatul muscelean, după care i-a nominalizat pe fiecare. „Pe Nicolae Pavelescu îl cunoaştem şi îl recunoaştem toţi, cu siguranţă, fiind liderul celui mai important sindicat din România, de la Automobile Dacia, care reuneşte şi furnizori ai Automobile Dacia, o voce a argeşenilor şi un foarte bun cunoscător al industriei auto. Bogdan Oancea, muscelean, viceprimarul de la Bughea de Jos, absolvent al Colegiului „Dinicu Golescu” din Câmpulung şi licenţiat al Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti, este un tânăr pe care noi contăm în zona de Nord a judeţului. Marius Nicolaescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, are rădăcini tot din Muscel (n.r. din comuna Stâlpeni) şi este un om care încearcă, prin munca sa, să ajute zona de Nord a judeţului Argeş. Alin Călinescu, un reprezentant al tinerilor, licenţiat al Conservatorului din Bucureşti şi director al Centrului Cultural Mioveni, este unul dintre colegii care ne dorim să fie o voce a tinerilor din judeţul Argeş în Parlamentul României. Ştefan Dumitrache, directorul Muzeului Municipal din Curtea de Argeş, este un coleg căruia eu îi spun mare patriot PSD-ist, fiindcă este foarte ataşat valorilor fundamentale, identitare, naţionale, fiind cunoscut în special în mediul cultural din Câmpulung Muscel. Cătălin Mândroc, un tânăr antreprenor, cu 85 de angajaţi, ne dorim să fie o voce pentru mediul de afaceri, pentru companiile mici şi medii, în Parlamentul României. La cei 34 de ani ai săi, a reuşit să plătească salarii, a reuşit să producă valoare adăugată şi, considerăm noi, poate să sprijine în Parlamentul României economia reală. Bogdan Minciunescu, tot muscelean şi el, din Dragoslavele, este unul dintre cei mai buni experţi în domeniul ingineriei digitale, lucrează la Grupul Dacia Renault şi-i mulţumim că a acceptat să aducă plus valoare echipei social-democrate.”, este prezentarea realizată de lidera echipei de candidaţi pentru Camera Deputaţilor.

Alături de aceştia s-a aflat deputatul Marius Budăi, fost ministru al Muncii, unul dintre cei mai buni cunoscători ai programului de guvernare al PSD, pentru perioada 2021-2024, din care acesta a abordat, în alocuţiunea sa, propunerile în domeniul muncii şi justiţiei sociale. „Vrem să le mulţumim, în primul rând, muscelenilor pentru modul în care ne-au primit la Câmpulung, în capitala Muscelului, pentru căldura, prietenia, timpul şi şansa acordate de a sta cu noi de vorbă şi a ne spune doleanţele domniilor lor.”, nu a uitat Simona Bucura Oprescu să-i nominalizeze în mesajul său pe oamenii locurilor, în mijlocul cărora s-a aflat astăzi, înainte de conferinţa de presă.

 

Săptămânal, Simona Bucura Oprescu va fi la Câmpulung

Deputatei muscelene îi aparţin cele mai intense acţiuni de campanie electorală, perioadă în care, indiferent de natura alegerilor, locale, parlamentare, prezidenţiale, aceasta s-a aflat permanent în mijlocul oamenilor. Şi, în special, în mijlocul muscelenilor, care, datorită ei, nu s-au mai simţit ignoraţi. Simona Bucura Oprescu are o reputaţie neîntrecută de colegi sau opozanţi în materia raidurilor cu specific electoral, care, în aceste vremuri complicate, vor fi temperate de rigorile pandemiei. Chiar şi aşa, periplul în teritoriul Argeşului şi Muscelului nu va înceta, ci se va supune măsurilor în vigoare. În fiecare săptămână, conform anunţului Simonei Bucura Oprescu, ea se va afla la Câmpulung.               

„Vom face tot ceea ce ţine de noi ca să fim prezenţi printre oameni, respectând regulile impuse de pandemie, dar înţelegând că un contact direct, nemijlocit, nu poate fi înlocuit de niciuna dintre aceste modalităţi moderne de comunicare. Vom alterna metodele de comunicare, vom fi la dumneavoastră, în presa scrisă, la televiziunile, în mediul on-line, ne veţi găsi şi pe Facebook, Twitter, Instagram, dar vom încerca să fim cât mai prezenţi printre oameni, sigur, respectând condiţiile de pandemie. Vreau să le dau muscelenilor noştri o veste sper bună, fiindcă le-am simţit căldura şi i-am simţit că-şi doresc să fim cât mai des la Câmpulung. Vom fi săptămânal la Câmpulung Muscel şi ne dorim ca acest ritm să nu fie în niciun caz un ritm de campanie electorală, ci un ritm pe care să reuşim să-l menţinem până în 2024. În fiecare zi, la Câmpulung Muscel, să arătăm că şi prin acţiunea noastră politică am reuşit să venim cu un plus pentru comunitatea musceleană.”, a conchis deputatul Simona Bucura Oprescu. M.B.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!