2.Despre tainele unei vieţi abundente
Maria şedea la picioarele Domnului Isus
Dacă vrei să te ridici plin de putere şi la vremea potrivită, trebuie să te aşezi la picioarele Domnului Isus şi să rămâi acolo, ascultând cuvintele Lui. Trebuie să devii prizonierul Lui până la cea din urmă fibră a fiinţei tale; trebuie să te laşi dus din şcoală în şcoală până când te încredinţezi că ceea ce poţi face tu este egal cu zero… Pavel, care a lucrat mai mult decât toţi apostolii, a învăţat să lucreze şezând: „Nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine.” (1 Cor. 15.10), aceasta numesc eu a lucra şezând: să-ţi dai seama că harul lui Dumnezeu lucrează în tine. Ceea ce nu este lucrat de hanii lui Dumnezeu n-are nici o valoare pentru veşnicie, nu este un rod care rămâne. Rod care rămâne se găseşte numai în cel care a devenit mlădiţă în viţa dumnezeiască, şi aceasta nu se poate realiza decât aşezându-ne la picioarele Domnului Isus şi ascultându-L.
Să privim ţintă la Domnul Isus
Fiul omului înălţat la cer a devenit chiar împăratul cerului, Marele vostru Preot şi Mântuitorul vostru. Contemplaţi-L, pentru ca să vi se alipească inima de El! El vă va face să fiţi cereşti. Da, să-L contemplăm pe El, în loc să privim necurmat la mizeria noastră spirituală şi la slăbiciunea noastră; să ne aţintim privirile la Domnul Isus, şi vom găsi în El tot ce ne trebuie pentru a răspunde chemării cereşti. Să nu credeţi că ştiţi totul cu privire la Domnul Isus! Sunt încă multe comori minunate de bucurie cerească, iar acestea vă vor fi descoperite pe măsură ce-L veţi cunoaşte mai bine. Veţi şti atunci ce înseamnă a fi una cu El, a-L adora ca Locatar permanent în inima voastră, ajutându-vă şi conducându-vă prin puterea Sa, în Locul preasfânt, în prezenţa şi în dragostea Tatălui, ca să rămâneţi acolo pentru totdeauna. Inima lui Dumnezeu trebuie să fie locuinţa noastră, iar inima noastră locuinţa lui Dumnezeu.
Nici colosenii nu pricepuseră taina aceasta: „noi suntem Trupul Lui, sau Hristos în noi, nădejdea slavei.” De aceea erau în primejdie să fie furaţi cu filozofia. Ori taina, ori filozofia. La începutul vieţii creştine, afli că ai devenit tovarăşul, prietenul lui Hristos; abia mai târziu pricepi că eşti un mădular în Trupul Lui şi că El este Capul tău. Atunci, toate se schimbă şi toate se fac noi.
Cum să-L urmăm pe Hristos
Dacă nu eşti pe deplin supus Duhului, şi dacă nu continui să aştepţi totul de la El, zi de zi, cu umilinţă şi docilitate, ai să treci foarte curând de la încrederea în Duhul, la încrederea în firea pământească. În felul acesta, orice efort al cărnii de a-1 sluji lui Dumnezeu devine însăşi puterea păcatului. De exemplu, fariseii, practicând îndreptăţirea de sine, au devenit prada orgoliului, a egoismului; deci au ajuns robi ai păcatului. Ca să putem renunţa la Eul nostru în legăturile cu aproapele, şi astfel ca să biruim egoismul, mânia, lipsa de dragoste etc., trebuie să începem prin a renunţa la Eul nostru în raporturile noastre cu Dumnezeu. Aici, sufletul, reşedinţa Eului, trebuie să înveţe a se înclina înaintea Duhului Sfânt, Care vine de la Dumnezeu. Noi vrem să-L urmăm pe Domnul Isus, dar fără a ne lepăda de noi înşine.
„Veniţi la Mine!…”
Dumnezeu neglijează întotdeauna desăvârşirea noastră prezentă pentru ca să Se ocupe de ultimul ei stadiu. Nu ţine să te facă fericit chiar acum; El caută în primul rând şi întotdeauna să lucreze în tine ultima Sa desăvârşire. „Ca toţi să fie una, cum suntem Noi.” Tu îţi pierzi puterea de a acţiona, când ajungi să-L cunoşti pe Domnul. Dumnezeu este puternic, şi te trezeşti că nu mai poţi acţiona din proprie iniţiativă. Trebuie să trăieşti prin puterea Altuia. Trebuie să-ţi iei totul de la El. Nu ne îngrozim de noi înşine cât ar trebui. De multe ori spunem: „Dacă vrea Dumnezeu pot să fac lucrul acesta”, dar gândul nostru este că putem face lucrul acela chiar dacă El nu ne împuterniceşte. Astfel, noi decidem, acţionăm, folosim putere fără a-L lua pe El în considerare. Mulţi dintre noi suntem oameni cu suflete foarte „dezvoltate”. Am crescut prea mari în ochii noştri. De aceea, este posibil ca viaţa Fiului lui Dumnezeu în noi să fie înăbuşită. Credinciosul, de fapt, a şi fost răstignit şi omorât fără să ştie, încă de la întoarcerea lui la Dumnezeu. Ce-i lipseşte este să-şi dea consimţământul cu privire la ceea ce a primit deja, înainte de a înţelege, şi printr-un act de voinţă, să se predea pentru a muri sau a fi omorât cu Hristos. Viaţa creştină nu este o viaţă îmbunătăţită, ci o altă viaţă. Înainte de toate, să-L lăsăm, cu toată încrederea, să aibă El grijă de credinţa noastră.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424