02/07/2026

Ghinea a început campania lui Ţâroiu

Cu o lună şi jumătate înainte de primul termen după vacanţa judecătorească al procesului lui Ţâroiu versus Consiliul Local, pentru păstrarea funcţiei de viceprimar, echivalentă celei de primar, Ghinea şi aleşii liberali şi-au reluat jocul început în decembrie 2014. Măcar de ochii electoratului, PNL-iştii păreau că au uitat, în public, „datul la gioale” practicat de asocierea Ţâroiu – Ghinea, când a fost vorba de instalarea lui Bogdan David în funcţia de viceprimar, la finalul anului trecut, anticipându-se că Andrei îşi pierdea mandatul, iar succesorul său devenea automat conducătorul Câmpulungului. Diferenţa între maniera de comunicare între Ghinea şi Ţâroiu şi cea între Ghinea şi David era cam ca în următoarea situaţie imaginară. Lui Ţâroiu, documentele cu care urma să se prezinte la proces i se puneau la dispoziţie pe o tavă de cristal, acoperită cu şervet roşu, cărată personal de secretar până la biroul „andrisantului”, în timp ce lui David hotărârea de învestire îi era trimisă cu un porumbel chior şi beteag de-o aripă, care ajunge la destinatar după o lună. Evident că nu s-a întâmplat aşa, dar a existat o deosebire şi de timp, şi de procedură între corespondenţa purtată de Ghinea cu cei doi.
    Câteva luni, mai ales după ce David a primit atribuţiile de viceprimar, taberele „beligerante” păreau că s-au potolit, în aşteptarea momentului „septembrie 2015”. Pe 21 ar fi ultimul termen al procesului, al cărui deznodământ îl plasează pe Ţâroiu în poziţia de simplu consilier local, fără birou în Primărie, fără limuzina cea nouă, fără consilieri, fără autoritate şi beneficii. Fără „domnule primar”! Majoritatea care l-a respins şi îl respinge în continuare s-a dovedit prea slabă ca să-l dea jos, să-l înfrângă cu propriile greşeli, situaţie în care pesedistul n-ar mai fi scos în 2016 nici scorul Tămâioarei. Aşa, cu un verdict al instanţei care îl detronează pe Ţâroiu, în favoarea liberalilor, acesta apare ca victimă în 2016, lucru care e posibil să-l ajute. La recenta şedinţă, secretarul Ghinea, aflat, după 11 ani, în postura de a se înţelege cu primarul, şi-a cam dat în petic cu remarci înţepătoare. După hărmălaia cu miros infect, intitulată fals „Împreună pentru Câmpulung”, pretendenţii la funcţia de primar trebuiau să fie primii care îl desfiinţau pe Ţâroiu şi cohorta lui de asistenţi, unii vechi, moşteniţi, alţii noi, dornici de afirmare. Când colo, colegul de partid al lui Ţâroiu din Consiliu l-a izbit de toate gardurile cu împuţiciunea  de Zilele Câmpulungului şi cu iarmarocul scandalos! Liberalii tăceau mâlc, ca şi când le-a convenit mulţimea, numai bună de făcut băi electorale. Niciunul dintre cei care vor puterea cu ajutorul cetăţenilor terorizaţi numai de gândul că se apropie bâlciul ordinar n-a zis o vorbă de încurajare. „La anul, mutăm ţigănia, o scurtăm, o desfiinţăm!”, ceva care să liniştească lumea scârbită de haos, mizerie şi putoarea lăsată în urmă cu săptămânile.    
    A zis Ghinea, dar ironic, că „face viitorul primar”. Aşadar, amărăciunii generale i se răspunde cu o zeflemea de doi lei. Ţâroiu, autorul apocalipsei în materie de paranghelii comunale, i-a ţinut isonul partenerului şi apărătorului, cum că recunoaşte expresia „iarmaroc împuţit”, care trebuie să-i fi rămas în cap lui Dumitrescu de la vreo lectură extremistă. Şi a argumentat astfel de ce trebuie să rămânem în continuare cu „iarmarocul împuţit”: pentru că aduce în fiecare an câteva sute de milioane. Miliardeee!, l-au corectat liberalii, scurtcircuitaţi de valoarea ridicolă comunicată de pesedist. La împărţire au rezultat câteva sute de milioane (de căciulă?), a chicotit unul neutru din Consiliu, care îl detestă pe Ţâroiu, dar care nu se iubeşte nici cu liberalii. Din nou, secretarul n-a rezistat glumelor pe seama veniturilor produse de domeniul public, mai cu seamă că suspiciunile privind „împărţirea” au venit mereu la pachet cu nervii produşi de întoarcerea municipiului cu fundul în sus. „Încasările le-au făcut cei care le-au făcut în fiecare an.”, a clarificat el. Corect. Doar au schimbat şeful.         Tensiunea a atins pragul maxim când liberalii au anunţat o interesantă strategie de atragere a alegătorilor: de la 1 ianuarie 2016, un proiect de hotărâre de demolare a garajelor şi de înlocuire a lor cu parcări asfaltate. Apoi au cerut o energică acţiune de dezinsecţie şi deratizare, cum se face în fiecare vară la Piteşti şi la Mioveni. Limbariţa lui Ghinea a triumfat din nou: „Păstraţi-le pentru campania electorală, domnilor!” Şi nimeni nu i-a atras atenţia că e deplasat comportamentul secretarului revoluţionar. Te pomeneşti că PSD iese la înaintare cu Ghinea, că tot n-are candidat!

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!