Grupul de iniţiativă, care continuă demersul iniţiat de ziarul Evenimentul Muscelean, care a rezervat denumirea Asociaţiei “Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”, face un apel la muscelenii şi nu numai, care se gândesc la familiile lor şi viitorul zonei, să devină membri fondatori, în vederea înfiinţării asociaţiei. Scopul principal al demersului nostru îl reprezintă achiziţionarea unui laborator mobil şi a unei staţii fixe, cu ajutorul cărora vor fi măsurate calitatea aerului şi nivelul de poluare şi îi vor face să fie mai responsabili pe cei care ard mii de tone de deşeuri aduse din toată lumea, pe post de combustibil, în procesul de fabricaţie, şi pe toţi cei care au activităţi economice în Muscel.
Dintre cei cărora li s-a înmânat solicitarea, au răspuns afirmativ, până în acest moment, următoarele persoane:
Părintele Serafim Caiea, stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” Câmpulung
Generalul de brigadă (r) Nicolae Popescu
Profesor Universitar Doctor Adrian Gheorghe Barbilian, medic şef Clinică Ortopedie-Traumatologie la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” Bucureşti
Ioan Stelian, managerul firmei Romturingia
Dan Şipoteanu, consilier local
Paul Vişan, managerul firmei Auto Aro Group
Dorin Mirea, managerul firmei Ceramus
Ionuţ Îngustu, managerul firmei Ronest Fly
Florin Izbăşescu, consultant fonduri europene
Adrian Cicu, managerul firmei Autocom Cicu
Remus Lăcătuşu, managerul firmei Summer Trading
Dan Dutcă, managerul lanţului de cafenele „Kaffa”
Toma Lazăr, managerul firmei Pentarom
Cezar Neacşu, profesor şi scriitor
Mihai Vasilescu, consilier judeţean
Bogdan David, consilier local cu atribuţii de viceprimar
Bogdan Simionescu, arhitect
Cătălin Oprei, şeful Ocolului Silvic Câmpulung
George Bălan, conf. univ. dr., prorectorul Universităţii Româno-Germane din Sibiu
Cristian Dumitrescu, managerul firmei CD Sofa Euro 07
Marcel Mogoş, profesor, preşedintele Consiliului de Administraţie al Obştei Moşnenilor Dragosloveni
Anghel Zidaru, medic veterinar
Florinel Pelmuş, managerul firmei Pel Ind Family
Constantin Ivan, directorul Hidroelectrica Câmpulung
Relu Şendroiu, managerul firmei Setro Metal Group
Cristina Bratu, director economic
Ştefan Thury, artist
Ioan Neacşu, profesor
Marius Gheorghe Stancu, tehnician topograf
Cristi Creţu, profesor
În ediţiile viitoare vom continua prezentarea celor care au înţeles importanţa acestui demers. Membrii fondatori nu au nicio obligaţie din punct de vedere financiar. Mai precizăm că s-a stabilit că asociaţia va avea sediul în comuna Valea Mare Pravăţ, alegerea unei locaţii în afara Câmpulungului fiind motivată prin faptul că se doreşte accesarea de fonduri europene, începând cu anul 2016, prin Grupul de Acţiune Locală “Muscelean şi European”.