02/07/2026

Pozitivul Ţâroiu, scos de doctori negativ

„Chiar dacă toată viaţa mi-am dorit să fiu pozitiv, doctorii m-au scos negativ.”, îşi permite Liviu Ţâroiu să glumească, după primirea rezultatului testului efectuat săptămâna trecută. Mai precis, joi, 11 iunie, la capătul a 14 zile de izolare, susţine el, trecute de la şedinţa de Consiliu Local din 28 mai. Când şi el, şi directoarea economică Violeta Iarca, aflaţi la aceeaşi masă, au fost când protejaţi, când neprotejaţi cu mască. Sunt imagini care stau mărturie că cei doi, vorba lui Ţâroiu, au mai pus-o, au mai lăsat-o. În destul de multe momente, primarul şi economista şefă au fost surprinşi nemascaţi, fie cu masca în mână, cazul Iarca, fie cu masca la bărbuţă, cazul Ţâroiu. De altfel, în ciuda asigurărilor date public că toate dialogurile între cei doi capi ai Primăriei s-au purtat cu mască, ne îndoim puternic că aşa au stat lucrurile în realitate. La fel, ne vine greu a crede că discuţiile dintre Ţâroiu şi Iarca se rezumă la şapte-opt minute. 

În ultima zi a celor două săptămâni trecute de la momentul împărţirii prezidiului, la şedinţa Consiliului Local, Liviu Ţâroiu s-a testat la o clinică privată. Seara, în aceeaşi zi, a intrat în posesia rezultatului negativ, pe care l-a comunicat numaidecât redacţiilor din târg. Ca să nu explodeze presa văzându-l pe primar în mijlocul oamenilor – câtorva sute de oameni – la evenimentul trist de la finalul săptămânii. „Am făcut ieri (n.r. joi, 11 iunie) testul PCR, ca să nu comentaţi că mă vedeţi pe stradă, şi a ieşit negativ. Chiar dacă, toată viaţa, mi-am dorit să fiu pozitiv, doctorii m-au scos negativ. Vreau să fie titlu sus că “Nu moare Ţâroiu şi nu e bolnav.”, este dorinţa primarului, pe care redacţia noastră i-o respectă tot aşa cum respectă şi el, împreună cu asociaţii privaţi ai marilor investiţii câmpulungene, termenele de finalizare. M.B.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!