Vineri, 17 iulie, în incinta Pensiunii „Belvedere” a avut loc o conferinţă a Grupului de Acţiune Locală Muscelean şi European, prin intermediul căreia au fost prezentate proiectele realizate, dar şi pentru elaborarea planului de viitor. Edilii au fost invitaţi pentru a-şi exprima nevoile din comună şi dezvoltarea unei strategii bazate pe fondurile europene. Peste două milioane de euro a fost valoarea totală a investiţiilor din GAL-ul Muscelean şi European şi a însemnat achiziţionarea de utilaje, dotarea căminelor culturale, dezvoltarea exploataţiilor agricole şi promovarea turismului.
Au avut loc discuţii deschise, fiecare dintre edili încercând să îşi exprime opiniile referitoare la modul cum ar putea absorbi cât mai multe fonduri europene pentru ca sătenii să beneficieze de condiţii cât mai bune. Edilii musceleni şi-au spus doleanţele referitoare la proiectele de perspectivă, iar cadrul a fost unul destins, în pauza dintre discuţii având loc şi o degustare de vinuri. Prezenţi la masa dezbaterilor au fost preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Polexe, preşedintele Federaţiei Naţionale a Grupurilor de Acţiune Locală din România, Carmen Boteanu, şi primarii Ionel Dulamă, de la Rucăr, Ion Paul Marin, de la Stoeneşti, Ion Boncoi, de la Valea Mare Pravăţ, Cornel Leca, viceprimarul comunei Bughea de Jos, Cătălin Manta, viceprimarul-primar de la Albeştii de Muscel, Nicolae Tarbă, primarul de la Bughea de Sus, Dan Ion Berevoianu, primarul de la Lereşti, Ion Toader, primarul comunei Cetăţeni, Dumitru Secăreanu, edilul de la Dâmbovicioara şi primarul comunei Văleni – Dâmboviţa, Gheorghe Lungu. Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău, a plecat mai devreme, scuzându-se că are de ajuns la o nuntă şi nu poate să stea mai mult.