
La 30 de ani de la Revoluţie, duminică, 22 decembrie 2019, la Monumentul Eroilor din Cimitirul „Flămânda” din Câmpulung, la mormântul generalului Vasile Milea, din Lereşti, şi la Monumentul „Costel Constantinescu” din Mihăeşti, s-au desfăşurat ceremonii religioase şi militare în semn de respect pentru eroii din decembrie 1989.
Ce mai impresionant moment a fost la Lereşti, la Biserica „Înălţarea Domnului”, acolo unde a fost oficiată o slujba de către un sobor de preoţi în frunte cu Înaltpreafinţitul Părinte Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelul. După care a fost resfinţit monumentul generalului Vasile Milea, din curtea bisericii, care a fost reabilitat de Primăria şi Consiliul Local Lereşti anul acesta. Înainte, Garda de Onoare a dat onorul comandantului Garnizoanei Câmpulung, lt.col. Octavian Stănescu şi primarului de la Lereşti, Marian Toader, iar fanfara a intonat Imnul Naţional.
Alături de primarul şi viceprimarul de la Lereşti, Marian Toader şi Adriana Cicu, au fost Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, senatorul Gheorghe Marin, primarul Câmpulungului, Liviu Ţâroiu, primari ai localităţilor învecinate, consilieri locali şi judeţeni, membrii familiei generalului Vasile Milea, ai asociaţiilor de revoluţionari şi veterani, cadre militare. Ceremonialul s-a terminat cu depuneri de coroane de flori.
De la Biserica „Înălţarea Domnului” s-a plecat în marş până la Primărie şi Căminul Cultural Lereşti, acolo unde, în prezenţa invitaţilor, a fost dezvelit bustul generalului Vasile Milea, ca gest pentru sacrificiul suprem.
„Anul 2019 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind „Anul omagial al satului românesc”, precum şi „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti”. Pentru noi, lereştenii, muşcelenii, argeşenii şi pentru toţi adevăraţii români, anul acesta este şi anul când comemorăm 30 de ani de la moartea generalului Vasile Milea. Lereştenii au trei motive deosebite la care să se gândească: Lereştiul este un sat deosebit de frumos din toate punctele de vedere; Patriarhul Iustin Moisescu este din Cândeşti, localitate aflată în apropierea Lereştiului; generalul Vasile Milea s-a născut, a copilărit şi a muncit în comuna Lereşti. Au trecut 30 de ani de când generalul Milea Vasile a plătit cu viaţa preţul netrădării ţării şi a poporului român. Vasile Milea s-a născut la 1 ianuarie 1927. A copilărit, a învăţat şi a muncit în comuna Lereşti. Pentru o perioadă de aproape un an şcolar a fost învăţător în comuna natală. După absolvirea celor cinci clase primare în comuna Lereşti, a continuat studiile în Câmpulung, făcând zilnic naveta, mergând pe jos, aproape 18 kilometri. Când a ajuns în anii de liceu a început să facă meditaţii cu elevii din clasele mai „mici” sau să lucreze la diferiţi patroni (ateliere de reparaţii auto, depozite de cherestea sau la prăvălii), pentru a se putea întreţine. La vârsta de 20 de ani decide să îmbrace haina militară, haină pe care a iubit-o, a preţuit-o şi pe care nu a mai dezbrăcat-o până „a intrat” în mormânt. (…) Ca român, ca militar şi-a iubit familia, comuna, judeţul, ţara şi poporul. Şi-a respectat jurământul depus şi a refuzat să-şi trădeze ţara, deşi s-au făcut mai multe încercări, ultima fiind făcută chiar în seara zilei de 21.12.1989, de către trădătorul Iulian Vlad, şeful Securităţii statului. A refuzat categoric, spunându-i lui Iulian Vlad, că este trădător. „Preţul” refuzului a fost plătit de generalul Milea cu viaţa. A refuzat să fie de partea trădătorilor de neam şi ţară, conştient fiind că acest lucru îl va costa mult. Nu a vrut să fie părtaş la distrugerea ţării, a tot ceea ce s-a construit în această ţară, până în decembrie 1989, cu sudoare şi cu eforturi, uneori chiar supraomeneşti şi la care Armata Română sub comanda lui directă, din 1980, de când a devenit Şef al Marelui Stat Major şi Prim Adjunct al Ministrului, şi-a adus o substanţială contribuţie. (…) A fost singur împotriva unei clici de trădători, sprijiniţi din exterior de cei din Est şi din Vest, dar şi de cei de peste ocean.”, a transmis prof. ing. Gheorghe Niţică, lereşteanul care a scris două cărţi despre generalul Vasile Milea.
În finalul evenimentului de la Lereşti, elevii şcolii din comună, coordonaţi de profesoara Lavinia Bugheanu, au susţinut un program artistic cu colinde. “E.M.”