După încheierea vacanţei de vară şi a majorităţii serbărilor rurale în Muscel – cu excepţia comunelor Schitu Goleşti, Mihăeşti şi Stâlpeni, ai căror locuitori petrec toamna -, edilii revin cu informări privind lucrările derulate pe teritoriul localităţilor. Cristian Hristu Dică, primarul de la Vlădeşti, este printre cei mai activi la capitolul comunicare, alături de omologii de la Schitu Goleşti şi Bughea de Jos, care folosesc paginile personale de socializare pentru a-şi ţine consătenii la curent cu activitatea Primăriei. Cele mai proaspete veşti de la Vlădeşti privesc montarea bazinului de apă pentru satele Coteasca, Drăghescu şi Putina. „Puţul forat este gata şi sper ca, până la sfârşitul lunii noiembrie, să finalizăm lucrarea şi să o putem da în folosinţă, ca să putem accesa, din 2020, fondurile pentru canalizare. Mulţumesc cetăţenilor din satele respective pentru înţelegere!”, le-a transmis oamenilor edilul de la Vlădeşti, care a plusat cu debutul lucrărilor la o nouă punte pietonală peste Râul Bratia.
„Necesitatea unei punţi noi era o prioritate evidentă, însă, cum îmi stă în fire, prefer o lucrare durabilă decât una făcută în grabă, care să dureze puţin.”, a mai scris şeful Executivului, ale cărui noutăţi au declanşat şi reacţii plăcute, dar şi uşoare ironii, pe care Hristu Dică nu le-a lăsat fără răspuns. „Şi după această punte pietonală se revine la măreţul proiect al podului peste Bratia din Coteasca?!”, îl provoacă Alex Gancea pe Cristian Hristu Dică. „Am promis eu ceva şi nu s-a înfăptuit?, îi dă replica cel vizat. Sau ceea ce ştiai dinainte erau spuse pentru a te adormi? Toate aceste lucrări se vor finaliza: apa Coteasca, canalizare Coteasca, pod între satul Coteasca şi Vlădești, canalizare Vlădeşti şi asfalt 7,43 km în total – aceste proiecte sută la sută se vor realiza, dar să nu te aştepţi că se bate din palme. Apropo, am demarat şi discuţiile pentru gaze, dar suntem condiţionaţi de Bălileşti sau Aninoasa, deoarece pe raza localităţilor respective sunt magistrale de traversare gaze.”
Canalizarea, care a generat cele mai multe întrebări ale vlădeştenilor, va fi introdusă în toată localitatea, numai că, potrivit primarului, va dura trei-patru ani până când va fi dată în folosinţă. „E.M.”