02/07/2026

Ordonanţa nr. 6, referitoare la restructurarea fiscală, dezbătută de reprezentanţii Finanţelor Argeş, la Câmpulung

Contribuabilii din Câmpulung şi localităţile învecinate au avut posibilitatea să primească clarificări referitoare la serviciile oferite de A.N.A.F. şi calendarul obligaţiilor fiscale pentru luna septembrie 2019. Astfel, miercuri, 18 septembrie 2019, în sala mare a Primăriei Câmpulung, au fost prezenţi specialişti din cadrul Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş, în frunte cu directorul Lucreţiu Ioan Tudor, şi de la Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung, reprezentaţi de directorul Ion Ilinca.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş continuă seria întâlnirilor cu agenţii economici din judeţ, astfel venind în întâmpinarea acestora, prin prezentarea principalelor modificări aduse legislaţiei în vigoare, pentru a le face mult mai uşoară sarcina fiscală pe care o au. Aşa cum au obişnuit în ultimul an, desfăşoară întâlniri cu contribuabilii de două ori pe lună, o dată la sediul din Piteşti şi a doua oară în teritoriu, la Serviciile Fiscale Municipale sau Orăşeneşti, pe care le au în subordine în judeţul Argeş. „Astăzi, o să vorbim de calendarul obligaţiilor fiscale aferente depunerii obligaţiilor fiscale în luna septembrie. O să vorbim de spaţiul privat virtual, un serviciu fiscal electronic, pe care noi îl furnizăm agenţilor economici, iar cel mai aşteptat lucru pe care o să-l prezentăm va fi Ordonanţa nr. 6, de care foarte multă lume a auzit, referitoare la restructurarea fiscală, la acei contribuabili care întâmpină dificultăţi în achitarea obligaţiilor fiscale către noi. Această Ordonanţă se referă la două tipuri de restructurări. Este vorba, în primul rând de acea restructurare fiscală pe o perioadă de 5-7 ani. În situaţia în care contribuabilii întâmpină dificultăţi, pot opta pentru acest lucru dacă au obligaţii la 31 decembrie 2018, mai mari de un milion de lei. Iar cea de-a doua situaţie se referă la contribuabilii care au obligaţii fiscale mai mici de un milion de lei, care la data de 31 decembrie 2018, dacă aceştia achită obligaţiile principale, pot beneficia de anularea tuturor accesoriilor pe care le au de plată.”, a spus şeful Administraţiei Judeţene, Lucreţiu Ioan Tudor.

„Am dezbătut teme importante, prin care a reieşit că contribuabilii ar trebui să se înregistreze în spaţiul virtual privat, pentru ca relaţia pe care o au cu Administraţia Fiscală, Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung să se facă mult mai uşor. Astfel, îşi pot vedea acolo obligaţiile de plată, firmele îşi pot consulta conturile din Trezorerie. O altă problemă ar fi calendarul obligaţiilor fiscale aferente lunii septembrie 2019 şi o chestie, care a avut un impact mult mai răsunător, este acea Ordonanţă de Urgenţă numărul 6, din 2019, care reglementează scutirea de anumite accesorii a acelor debitori care înregistrează restanţe la 31 decembrie 2018 şi le achită până la data de 15 decembrie 2019. Această Ordonanţă are un termen limitat, de şase luni, şi dă posibilitatea agenţilor economici, inclusiv persoanelor fizice, ca să-şi achite debitelor respective şi să fie scutiţi de acele accesorii. Cred că unele dintre ele au fost calculate şi la acele contribuţii de asigurări de sănătate pe care noi le-am preluat în anul 2012. Încercăm împreună cu cei care vor solicita aceste scutiri să rezolvăm situaţia fiscală într-un mod favorabil. Nu este o măsură care să întrajutoreze agenţii economici, ci este o măsură corectă şi loială, ca să preîntâmpinăm anumite acumulări, arierate şi care nici nouă nu ne vin bine, nici contribuabililor, pentru că ştiţi că orice creanţă neachitată se achită prin anumite măsuri de executare silită şi vrem să întâmpinăm aceste lucruri.”, a declarat Ion Ilinca, directorul Serviciului Fiscal Municipal Câmpulung. “E.M.”

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!