Permisiunea acordată tacit negustorilor de plante de sezon, fie medicinale, fie verdeţuri din cele crescute prin grija naturii, cum sunt ştevia, urzicile şi leurda, de a-şi vinde marfa în exteriorul Pieţei Centrale, a trezit supărarea concurenţei din incinta halei. Şi pe bună dreptate, unii dintre comercianţii de produse „bio”, fie în stare naturală, fie conservate, plătitori de tarabă, au ripostat, chemând Poliţia! Adică după ce dai un purcoi de bani, 750 de lei lunar, adică 9.000 de lei într-un an!, pentru locul asigurat la o masă în piaţă, mai şi rămâi fără muşterii, opriţi şi îmbiaţi de vânzătorii clandestini cu preţuri sub cele ale confraţilor care prestează legal. Este de la sine înţeles că cei toleraţi în vecinătatea pieţei îşi permit să ceară mai puţin pe produsele în care nu investesc decât efortul culegerii de pe marginea drumului, de vreme ce n-au PFA-uri şi contracte cu Pieţe Servicii Comunitare Muscel SRL, prin urmare, nu urmăresc să-şi scoată cheltuielile aferente unui negoţ practicat cu respectarea legii.
Ana Bufneru, una dintre cele mai vechi negustorese din Piaţa Mare a Câmpulungului, de unde deducem că lumea o caută, de vreme ce rezistă de atâta vreme în branşă, a căutat să îndrepte această incorectitudine. Şi mai să fie caftită de vânzătorii de ştevie şi alte verzituri binefăcătoare corpului, curăţat de toxinele acumulate peste iarnă, pe care i-a reclamat la conducerea Pieţelor că nu joacă cinstit. Cinstit nu jucau nici responsabilii societăţii Consiliului Local, care, în loc să-i protejeze pe plătitorii de taxă de concurenţa neloială, îi lăsau şi pe venetici să facă o pâine în buza complexului comercial. Ce-i drept, la capitolul varietate a mărfurilor, neguţătorii de ocazie nu-şi pot măsura forţele cu doamna Nina, cum o ştie toată lumea pe interlocutoarea noastră, care vinde de la prune uscate, sâmburi de nucă, fasole, seminţe şi ardei iute, până la cele mai negândite sucuri şi siropuri, care îl pun pe picioare şi pe cel mai slăbit client. Plus verdeţuri de grădină şi sălbatice, plante vindecătoare şi tot soiul de preparate din legume la borcan. Şi, totuşi, inşii şi insele postate la intrare sunt o ameninţare, din cauză că sunt mulţi, gălăgioşi şi agasanţi, când clientul trece printre ei, şi dispuşi la negociere până la preţuri de dumping, ca să nu se întoarcă cu buruienile acasă.
Necăjită că ea scoate din buzunar, lunar, 750 lei, tariful produs de licitaţia pentru taraba poziţionată bine, aproape de prima intrare în hala pieţei, în marginea aleii străbătute de clienţi, doamna Nina i s-a plâns directorului Ionel Vlădescu. „I-am spus şefului că eu dau atâţia bani pe lună şi, în faţă, alţii, care plătesc cinci lei pe zi, vând ştevie, nucă, urzici, ouă, cătină, ceaiuri. Vin cu de toate, aproape în fiecare zi. N-am nimic cu ei, nu zic să nu vândă, dar să vândă în piaţă. Să aibă platformă, că noi nu putem să mai vindem nimic de ei. Să plătească şi ei, cum plătim şi noi. Luni (n.r. 1 aprilie 2019), am adus Poliţia, că s-au luat de mine! Poliţia a vrut să-i amendeze, dar le-am zis: „Ce să-i amendaţi, domnule, că sunt amărâţi!” Să stea în piaţă, căci şeful le-a spus că le dă mese, dar nu vor. Vor să stea pe platoul pieţei. Vrem să ne scoatem şi noi banii pe care îi băgăm… dar dacă ei vând nuca, afară, cu 20 de lei kilogramul! Trebuie să fie o lege pentru toţi. N-au acte. Vin cu saci întregi de nuci, iar la mine, când am făcut atestatele, au venit să-mi numere câţi nuci am în grădină. Iar pe ei nu-i ia nimeni la rost. Când e timpul cătinii… e dezastru! Sau la muguri de brad! Şi de ani buni e aşa.”, ni s-a plâns comercianta, care s-a luptat pentru tarabă, la licitaţia iniţiată la cerinţa unui tovarăş de „breaslă”, răposat la scurt timp după confruntarea pentru masă, tot aşa cum se luptă şi pentru dreptul de a nu fi concurată de toleraţii şefiei Pieţelor.
Doamna Nina a indicat satul Groşani drept locul de domiciliu al concurenţilor, pe care atât de tare i-au speriat poliţiştii locali, încât s-au mutat de la intrarea în piaţă pe marginile WC-ului amenajat sub esplanada bazarului de haine. Fără nicio jenă ori teamă, cu Poliţia Locală la câţiva paşi de ei, şi-au înşirat catrafusele şi şi-au văzut nestingheriţi de vânzare. Căci era zi de week-end, iar clienţi, în căutare de urzici la preţuri neusturătoare, destui. Nici Vlădescu nu le-a inspirat cine ştie ce autoritate – sau, poate, nici n-a intenţionat să fie dur cu ei -, de vreme ce, după ce i-a zburătăcit, ca urmare a reclamaţiilor primite de la pieţarii pe seama cărora SRL-ul face bani frumoşi, aceştia şi-au reluat locurile contestate. „E.M.”