Militarii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş au fost solicitaţi să intervină la mai multe evenimente, majoritatea dintre ele fiind incendii de vegetaţie uscată. Multe dintre focuri au fost provocate de musceleni.
=La Davideşti, pompierii au stins flăcările, care au ars aproximativ două hectare de vegetaţie uscată, mărăciniş şi resturi furajere. Incendiul s-a extins din cauză că flăcările au fost lăsate nesupravegheate.
=Incendii asemănătoare au ridicat un fum gros pe DN 73, unde vâlvătaia a mistuit buruienile uscate pe o suprafaţă de 2.000 metri pătraţi, în comuna Rucăr.
=Şi la Boteni, locuitorii au pus foc la plantele uscate, militarii fiind chemaţi să stingă incendiul, care s-a extins pe 10 hectare.
=Un incendiu de proporţii s-a înregistrat şi pe dealul care leagă comuna Godeni de Berevoeşti. Proprietarii unor grădini, situate de-a lungul DN 73C, au încercat să le cureţe de plantele necosite anul trecut, prin foc.
Chiar dacă supravegheau zona, din cauza vântului care a bătut cu putere în ultimele zile, oamenii au pierdut de sub control incendiul, flăcările ajungând şi la trei metri înălţime. Focul a mistuit tot ce a găsit în cale, de la vegetaţia uscată, la pari de gard, lăstăriş, dar şi pomi fructiferi. A fost nevoie de intervenţia pompierilor, pentru ca nenorocirea să fie oprită, după ce se extinsese la peste 6.000 de metri pătraţi. Adrian TĂNASE