ADEVĂRUL CREŞTIN
Capitolul I
CĂSĂTORIA Efeseni 3:14-15
2.Căsătoria este reglementată de Dumnezeu
Căsătoria este nu numai instituită de Dumnezeu, dar ea este reglementată de Dumnezeu. El fixează reguli în această privinţă, nu multe, dar de ajuns. Putem reţine din Cuvântul lui Dumnezeu cel puţin două reguli, care se completează reciproc, două reguli de principiu. Cea negativă este o interdicţie: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? 2 Corinteni 6:14. Este un principiu al neamestecului sau al separării lucrurilor deosebite, care se aplică mai ales în căsătorie, el stabileşte hotarul larg, în sfera căruia nu poate fi făcută o căsătorie pe principiul credinţei, indiferent de motivaţia de a voi să-l aducă la Dumnezeu pe cel necredincios.
Regula pozitivă ne conduce în interiorul acestui hotar larg şi o putem înţelege cu puţine cuvinte: „cu cine vrea, numai în Domnul” 1 Corinteni 7:39. „Cu cine vrea” deschide un câmp larg unui om liber, punându-i în faţă o posibilitate infinită, dar nu este doar un atât, căci se precizează: „în Domnul”. Fără vreo exagerare şi fără o despărţire artificială, putem înţelege „cu cine vrea Domnul”. Datorită faptului că cel credincios este în Domnul, nu mai este loc pentru libera lui alegere sau pentru voia lui. „În Domnul” se exercită doar voia Lui, ceea ce exclude voia celui care se căsătoreşte. Este, de fapt, o declinare de responsabilitate, o declinare de personalitate, este, dacă vrem, o declinare de voinţă, în favoarea voii lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită. După regulile Celui care a instituit căsătoria, „în Domnul” înseamnă să te căsătoreşti întâi cu o persoană credincioasă (prima regulă) şi anume cu o persoană pe care o vrea El, nu pe care o vrei tu sau alţii (a doua regulă). Prima regulă este necesară, dar nu este de ajuns fără a doua regulă.
Lumea, oamenii în general, au reglementările lor, de regulă bine cunoscute şi în bună măsură acceptate, pentru că sunt înscrise în fiinţa sau în comportamentul nostru. Samson ilustrează principiul „îmi place”, atunci când spune părinţilor săi: „Ia-mi-o, căci îmi place” Judecători 14:3. Şi ce necazuri pentru sărmanul Samson au decurs dintr-o căsătorie izvorâtă din plăcere! Plăcerea s-a răzbunat prin belşug de neplăcere şi necazuri. Pofta ochilor şi pofta firii pământeşti nu sunt de la Tatăl, ci din lume 1 Ioan 2:16; ele transferă căsătoria de pe terenul lui Dumnezeu, pe terenul lumii fără Dumnezeu.
Se pune mult accent pe dragoste şi pe iubire, dar trebuie să fim foarte atenţi în această privinţă, pentru că dragostea, când nu este la locul ei, poate ajunge, dintr-un lucru bun, un principiu negativ. Împăratul înţelept Solomon, „târât” de iubirea manifestată faţă de soţiile pe care şi le-a luat dincolo de reglementările lui Dumnezeu, a ajuns unul dintre cei mai josnici închinători la idoli, el, care avea faima celui mai înţelept om al timpului 1 Împăraţi 11. Iubirea a făcut din el o victimă, l-a anexat; iubirea a făcut din el o jucărie, l-a târât şi l-a dus în această stare de dezastru. Iubirea este bună, dar numai când se află la locul ei.
Iubirea înainte de căsătorie de asemeni poate încurca mult, aşa cum ne ilustrează şi experienţa fratelui lui Solomon, Amnon, fiul lui David. La 2 Samuel 13:3-4, citim: „Amnon avea un prieten, numit Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David. Şi Ionadab era un om foarte şiret. El i-a zis: „Pentru ce te usuci din zi în zi, tu, fiul împăratului? Nu vrei să-mi spui?” Amnon i-a răspuns: „Iubesc pe Tamar, sora fratelui meu Absalom.” Amnon era un om chinuit de dragoste şi cine nu ştie că dragostea ajunge să robească pe om, fie puternic ca Samson, fie înţelept ca Solomon? Mai târziu în versetul 15, putem citi: „Apoi Amnon a urât-o foarte mult”. Pe Tamar, aceea care era chinuit în dragoste, a urât-o foarte mult, mai mult decât o iubise. Iubirea înainte de căsătorie se transformă deseori într-o ură mai mare după căsătorie.
Invers, ca un exemplu pozitiv, Isaac, care n-a cunoscut-o niciodată pe Rebeca, viitoarea lui soţie; după ce i-a devenit soţie, el a luat-o în cortul mamei sale, „ea a fost nevasta lui şi el a iubit-o” Geneza 24:67. Dragostea îşi are rostul ei: nu conduce spre căsătorie, ci urmează şi împlineşte căsători. Atunci când căsătoria este făcută pe principiile lui Dumnezeu, va fi urmată cu siguranţă de dragostea care să-i lege pe cei doi. Când cei doi sunt animaţi de dragoste înainte de a se căsători, nu este de mirare să vezi după căsătorie cum se spulberă repede dragostea care părea un izvor fără fund. Dragostea nu poate fi nicidecum un principiu călăuzitor al căsătoriei.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Căminul credinţei sau familia” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424