02/07/2026

Într-un apartament ANL, eliberat prin plecarea lui Cocă, a fost mutat alt chiriaş al Primăriei

La sfârşitul lunii septembrie, s-a ivit posibilitatea unei repartiţii într-unul dintre blocurile ANL lui Ovidiu Ionuţ Bulacu, în ajutorul căruia a sărit Direcţia Socială, cu un raport favorabil mutării acestuia dintr-o locuinţă a Primăriei într-alta. Mai precis, în blocul B din strada Carpaţi, nr.93, unde a primit un apartament cu două camere şi dependinţe. Bulacu avea cerere din 19 februarie 2018 de a fi transferat într-un ANL, pe motiv că spaţiul în care stătea îi era insuficient familiei compuse din părinţi şi doi copii. 

Oportunitatea schimbării domiciliului a apărut în momentul în care unul dintre chiriaşii statului, Lucian Ionuţ Cocă, a părăsit locuinţa din Grui, care a devenit disponibilă ocupării ei de către altă familie care n-avea unde să locuiască. Numai că Bulacu avea unde să locuiască, situaţie care a generat o menţiune din partea unuia dintre membrii Comisiei pentru Administraţie publică locală, Juridică, Apărarea ordinii publice, Respectarea drepturilor sau libertăţilor cetăţenilor. „Ţinând cont că solicitantul deţine deja o locuinţă repartizată de Primărie, doresc să se facă cunoscută vechimea cererii de acordare a unei locuinţe ANL.”, a fost observaţia lui Ionel State, atunci când materialul a fost dezbătut în Comisia Juridică. 

Menţiune făcută în documentele însoţitoare ale proiectului de hotărâre: solicitarea omului data din februarie 2018, de unde presupunem că înaintea lui n-au mai depus cereri şi alţii, căci altfel nu vedem cum i-a devansat pe solicitanţii mai vechi. În timpul şedinţei de Consiliu din 27 septembrie 2018, când s-a aprobat repartiţia, şeful Direcţiei Sociale, Cătălin Bădiţa, a prezentat unul dintre motivele pentru care dosarul lui Bulacu a fost ales înaintea altora. Căci, aşa cum intuia consilierul State, alte cereri au fost date la o parte, pentru a o onora pe aceasta, care era mai „proaspătă”. „Ideea era de vechimea dosarului, cred că sunt altele mai vechi. Domnul avea deja o locuinţă din fondul locativ. N-avea ANL în niciun caz.”, a afirmat liberalul. „Cererea este din februarie 2018, a intervenit în discuţie Bădiţa. Are un apartament cu două camere, spaţiu insuficient, este igrasie, iar copilul are probleme de sănătate.” „Are o solicitare datorită copilului. A doua: Cocă a făcut nişte investiţii şi a solicitat să-şi recupereze investiţiile, ca să elibereze spaţiul.”, a completat lămuririle primarul Ţâroiu, care a închis dezbaterea pe acest punct. Concomitent cu acordarea apartamentului din Grui, lui Bulacu i s-a reziliat contractul de închiriere din 1 decembrie 2013 pentru locuinţa din strada General Simonescu, nr.3, bloc 7, scara B. 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!