02/07/2026

Diana Eftene a promovat cursul de director al OJFIR Argeş

 

Pensionarea lui Gheorghe Iliescu, directorul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Argeş, Asigurarea Implementării Tehnice şi Financiare a Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013 şi 2014-2020, a lăsat postul vacant, înlocuitoare lui fiind numită consiliera judeţeană şi lidera TSD Argeş, Diana Eftene. Rocada a avut loc în 20 septembrie 2017, iar în iulie, anul acesta, Diana Eftene a promovat concursul pe postul de director al Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Argeş. 

La proba scrisă, susţinută pe 17 iulie, la sediul OJFIR Argeş, tânăra social-democrată a fost admisă cu 82 de puncte, în timp ce contracandidata sa a obţinut 20 de puncte. Pe 23 iulie, a participat la proba interviului, când i-au fost testate şi cunoştinţele de limbă străină şi abilităţile de operare pe calculator, primind 79 de puncte.

Diana Eftene este originară din Schitu Goleşti, iar înainte de a ajunge şefă, din martie 2017, a fost consilier la OJFIR Argeş. A mai fost consiliera prefectului Mihai Oprescu (2015-2016), în prezent fiind consiliera senatorului Şerban Valeca, preşedintele PSD Argeş, consiliera preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş (2012-2015) şi secretară la biroul unui executor judecătoresc. 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!