# În urmă cu mai bine de 120 de ani, învățătorul N. I. Ghinescu încerca să îmbogățească biblioteca școlii din Jugur și să transforme școala într-un adevărat focar de cultură. În 1905, o serbare cu dans și teatru avea să aducă bani pentru îmbunătățirea condițiilor în care învățau copiii
Istoria satelor muscelene poate fi descoperită nu doar în documente administrative, în monografii sau în amintirile oamenilor, ci și în paginile unor publicații care, la vremea lor, consemnau cu minuțiozitate viața comunităților de la țară. Jugurul de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX apare astfel în paginile revistei „Albina – Revistă enciclopedică populară”, una dintre publicațiile importante ale epocii. Documentele păstrate în colecțiile digitalizate și imaginile unor pagini ale revistei oferă astăzi o mărturie prețioasă despre preocupările unui dascăl din satul muscelean: N. I. Ghinescu. Într-o perioadă în care școala rurală se confrunta cu lipsuri serioase, acesta încerca să le ofere elevilor nu doar alfabetizare, ci și acces la carte, cultură și activități artistice.
Un apel pentru cărți, lansat din Jugur
În ediția din 17 octombrie 1899, revista „Albina”, editată de Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, publica, la rubrica „Apeluri”, un text semnat de învățătorul N. Ghinescu, din Jugur-Muscel. Mesajul său era simplu, dar extrem de important pentru acele vremuri: înființarea unei biblioteci la școala din comună. Dascălul îi ruga pe autori, editori și profesori să ofere cărți care să poată fi puse la dispoziția elevilor. În apelul său, Ghinescu vorbea despre nevoia ca școala comunală din Jugur să aibă o bibliotecă și îi îndemna pe cei care puteau contribui să trimită volume potrivite pentru copii. Alături de apelul său era publicat și cel al învățătorului Ștefan Basilescu, din Tălpași-Dolj, ceea ce arată că problema dotării școlilor sătești cu cărți era una resimțită în mai multe comunități rurale ale României. Pentru satul Jugur, însă, această mărturie este deosebit de valoroasă. Ea dovedește că, încă din anul 1899, exista preocuparea ca școala să depășească limitele unei simple instituții în care copiii învățau să scrie și să citească și să devină un adevărat centru de cultură al comunității.
Mulțumiri pentru cărțile trimise la Jugur
Un alt număr al revistei „Albina”, din 30 ianuarie 1900, păstrează o nouă mărturie semnată de învățătorul N. I. Ghinescu. De această dată, dascălul adresa mulțumiri celor care răspunseseră apelului pentru biblioteca școlii din Jugur. În rubrica „Mulțumiri” sunt menționate donațiile de carte primite de școala din Jugur, venite din partea unor persoane care au înțeles importanța unei astfel de inițiative. Documentul este cu atât mai interesant cu cât îl prezintă pe Ghinescu drept învățător din Jugur-Muscel, legând fără echivoc numele său de școala și comunitatea locală. Astăzi, când o bibliotecă școlară ni se pare un lucru firesc, poate fi greu de imaginat cât de importantă era, pentru un sat de la începutul secolului trecut, fiecare carte care ajungea pe rafturile școlii. Pentru copiii din Jugur, acele volume însemnau o fereastră către o lume mult mai largă decât cea a satului.
În 1905, la Jugur se juca teatru pentru binele școlii
Dacă apelurile pentru cărți dezvăluie preocuparea pentru formarea intelectuală a copiilor, o altă consemnare din „Albina” demonstrează că viața culturală a satului Jugur era surprinzător de activă. În numărul din 27 martie 1905, la rubrica „De la sate”, revista consemnează o „frumoasă serbare școlară” organizată la școala din comuna Jugur, județul Muscel. Evenimentul avusese loc în seara zilei de 26 februarie, iar programul a fost unul bogat. Sub conducerea dirigintelui N. I. Ghinescu, elevii școlii din Jugur au prezentat piesele: „La noi în sat”; „Mama vacilor”; „Școala și oștirea”. Serbarea nu s-a rezumat însă la reprezentațiile elevilor din Jugur.
În program a fost inclus și corul elevilor școlii din Mihăești, condus de învățătorul C. Popescu. Așadar, școala devenea pentru o seară un adevărat spațiu al spectacolului, al muzicii și al întâlnirii comunității. Iar partea poate cea mai frumoasă a acestei povești vine la final. Banii strânși în urma serbării au fost folosiți pentru îmbunătățirea condițiilor din școală. Cu fondurile obținute s-au montat 48 de geamuri, s-au făcut două bănci și un postament pentru catedră. Într-o epocă în care școlile rurale se confruntau cu lipsuri materiale importante, fiecare asemenea îmbunătățire conta. Iar serbarea organizată de învățătorul Ghinescu demonstrează că educația și cultura puteau merge mână în mână cu implicarea comunității.
Școala, mai mult decât patru pereți
Povestea Jugurului din paginile „Albinei” este, de fapt, povestea unei Românii rurale aflate într-un proces de transformare. Învățământul de la sate avea încă multe probleme: școlile erau modeste, materialele didactice puține, iar accesul copiilor la carte era limitat. În multe comunități, frecvența școlară era redusă, iar lipsurile materiale făceau dificilă desfășurarea normală a activității. Și totuși, în asemenea condiții, existau dascăli care încercau să facă mai mult decât le cerea simpla lor meserie. N. I. Ghinescu este unul dintre exemplele care au rămas consemnate în presa vremii. A cerut cărți pentru biblioteca școlii, a mulțumit celor care au făcut donații și a organizat activități culturale prin care elevii puteau să urce pe scenă, să joace teatru, să cânte și să participe la viața comunității. Mai mult, o serbare școlară a devenit și o modalitate concretă de a aduna bani pentru școală. 48 de geamuri, două bănci și un postament pentru catedră par astăzi lucruri mărunte. În Jugurul anului 1905, ele reprezentau însă pași importanți spre o școală mai bună.
O pagină de istorie care merită redescoperită
La mai bine de un secol distanță, aceste rânduri din „Albina” oferă o imagine emoționantă asupra satului Jugur și asupra oamenilor care au contribuit la formarea generațiilor de atunci. Dincolo de statisticile despre analfabetism, lipsuri și starea precară a învățământului rural, documentele păstrează și o altă realitate: aceea a unor învățători dedicați, care au încercat să aducă în sat cartea, teatrul, muzica și cultura. Iar numele lui N. I. Ghinescu rămâne legat de această perioadă prin câteva pagini de ziar vechi de peste 120 de ani. Pagini care ne spun că, la Jugur, școala nu a fost niciodată doar despre lecții și manuale. A fost și despre cărți, despre scenă, despre cântec, despre comunitate și despre oameni care au înțeles că un sat poate crește odată cu școala sa. Narcis Manole (Surse documentare: revista „Albina – Revistă enciclopedică populară”, numerele din 17 octombrie 1899, 30 ianuarie 1900 și 27 martie 1905; documentele reproduse în imaginile puse la dispoziție. )