Bianca și Mădălin Mocanu, proprietarii complexului „Tărâmul Prieteniei”, din satul Șelari, comuna Valea Mare Pravăț, au optat pentru un tip de turism în care, în acest moment, nu prea au concurență. Oaspeții lor, preponderent străini, sunt oameni iubitori de natură, cu spirit de aventură de multe ori, ținând cont de distanțele străbătute până în Muscel, care nu se dau înapoi de la a scoate apă din fântână, a face focul, a face duș în curte și a găti în bucătăria în aer liber. Adică se gospodăresc singuri. Exact acest lucru este căutat de iubitorii de liniște și simplitate, nu de petreceri care țin satul treaz. „Sunt oameni care au avut bunici la țară și care ne spun că întreaga experiența de aici le amintește de copilărie, de vremea când mergeau la bunici și stăteau la gura sobei.”, au rezumat pentru noi Bianca și Mădălin „profilul” musafirilor care le agreează oferta.
- Unul dintre puținele spații turistice din țară care nu depind de rețeaua de apă și de cea de electricitate
Conceptul afacerii lor se prezintă astfel: cele patru căbănuțe care compun „Tărâmul Prieteniei”, de pe strada Hiulești, nu sunt racordate la utilități. Cei dependenți de confortul casei dotate cu cea mai modernă aparatură, probabil, nu concep un astfel de trai, dar străinii și nu numai ei chiar caută locuri de cazare fără electricitate și apă curentă. De fapt, acesta este farmecul experienței „vânate” de oaspeții care vor să retrăiască, preț de câteva zile, secvențe din copilăria petrecută la țară sau să încerce ceva cu totul nou.
De câțiva ani, Bianca și Mădălin au montat panouri solare, pentru a asigura lumină în cabană și pentru a le permite turiștilor să-și încarce telefonul și laptopul. Atât. Fiecare cabană are toaleta proprie în curte, plus un spațiu unde se pot spăla pe mâini și își pot spăla vesela. Curățenia la grupul sanitar cu design tot de cabană în miniatură este impecabilă. Un turist le-a scris celor doi că toaleta lor este mai curată decât cea a unei camere de hotel în care a fost cazat.
Pentru îmbăiere, Mădălin a conceput un duș a cărui funcționare nu necesită apă curentă. Turistul are posibilitatea să facă duș fie afară, fie înăuntru. „Avantajul creat la duș este că apa vine prin cădere și consumul e foarte mic. Dacă petreci 7-8 minute pentru un duș, consumi maxim 10 litri de apă.”, spunea Mădălin. Interiorul dușului, care are ca inspirație tot natura, a fost decorat de Bianca cu ramuri de viță de vie. Aprovizionarea cu apă se face de la fântâna din incintă. În apropierea dușului există altă fântână construită tot de Mădălin. „Noi suntem sustenabili. Cred că avem una dintre puținele locații sustenabile 100% din România. Noi nu depindem de rețea.”, a adăugat acesta.
În 2023, proprietarii au finalizat amenajarea fântânii din curte. „Noi colectăm și apa de ploaie, dar, la un moment dat, era insuficient, așa că am simțit nevoia să facem și o fântână. Era necesară.”, au precizat aceștia. Rezultatele analizei apei sunt afișate la vedere, pentru ca toți utilizatorii să fie convinși că este bună de băut. „A fost interesant pentru o turistă din Singapore, că nu înțelegea cum să scoată apă. Și mă întreba: trebuie să o fierb înainte să o consum? Nu, e testată, e potabilă.”, a fost asigurată aceasta.
În fiecare an, soții Mocanu plantează arbori și pomi fructiferi, a căror verdeață coboară cu câteva grade temperatura de Cuptor din oraș. Se simte diferența. Tinerii pun foarte mare accent pe vegetație. Când afară sunt 35 de grade, în cabană, temperatura nu trece de 18 grade. Frecvent sunt întrebați dacă au aer condiționat.
Grădina este traversată uneori de căprioare, spre încântarea celor cazați. Mai ales când taie salcie Mădălin, căprioarele vin și o rod. Lângă fiecare căsuță este spațiu pentru foc de tabără. Mădălin a construit și un beci în pământ, care înlocuiește cu succes frigiderul.
- Terenul actualului complex turistic i-a aparținut bunicii lui Mădălin și, în copilăria lui, era cultivat cu legume
„Tărâmul Prieteniei” însuflețește o moștenire de la bunica lui Mădălin Mocanu. „Din zece frați, este singura care a rămas în viață, a fost cea mai mică. Aici s-au născut, aici au locuit, într-o casă undeva mai sus, care ulterior a fost demolată.”, a început Bianca depănarea poveștii înaintașilor lui Mădălin, de la care s-a transmis acest loc. Simionescu era numele lor și, de loc, erau din Șelari. În copilărie, Mădălin venea, împreună cu mama și bunica, la acest teren folosit la cultivarea legumelor. În timp, familia a renunțat la această îndeletnicire, întrucât era anevoioasă parcurgerea drumului din Valea Mare Pravăț, mai sus de Primărie, unde stătea familia lui Mădălin, trăgând de un căruț, până la Șelari.
Bianca, de fel din Godeni, și Mădălin, din Valea Mare Pravăț, au urmat facultatea la București și, o perioadă, au și rămas în capitală după absolvirea studiilor. În 2017, cei doi tineri au ajuns în Statele Unite ale Americii, prin programul „Work and Travel”. La întoarcere, ușor debusolați după traiul în America, unde au simțit „visul american”, s-au întrebat, în mod firesc, ce vor face cu viața lor. În SUA, Mădălin a cerut-o în căsătorie pe Bianca, eveniment planificat pentru 2020 și contramandat de pandemie. S-au căsătorit în 2022.
Revenind la planurile post-America, încurajat de cele văzute acolo, în 2018, lui Mădălin i-a venit ideea unei destinații de agrement a locului avantajat de poziționarea într-o zonă liniștită, retrasă, umbroasă, datorită vegetației din abundență, lipsită de trafic, zgomot și praf. Inițial, construcția propusă de Mădălin la Șelari era mai mult pentru a avea unde să tragă, împreună cu familia, cu prietenii, la un grătar și la câteva ceasuri de relaxare. „Începuse să îi fie din nou drag de acest loc, pe care, în copilărie, îl ura, deoarece, pentru ei, era o corvoadă… veneau, trăgeau de acel căruț, dormea în căruț cât mama, unchiul și bunica făceau treabă pe aici.”, povestea Bianca.
- De mic, Mădălin a fost pasionat de a meșteri
Prima care a prins contur în colțișorul idilic al ceea ce avea să devină „Tărâmul Prieteniei” a fost o căbănuță edificată în josul proprietății poziționate cumva în pantă. De la poarta de la intrare până la lacul din dreptul celei mai afundate cabane din complexul soților Mocanu tot cobori o coastă înierbată, pe care au fost ridicate cele patru căsuțe. Prima a fost construită de Mădălin cu materialele găsite pe acasă și pe la prieteni.
„Totul e făcut de noi.”, a precizat Mădălin, a cărui familie are o tradiție în domeniul construcțiilor. „Până la 14 ani, am mers cu unchiul meu la muncă. Am fost și nevoit, crescând doar cu mama și bunica mea. Era mai greu și am zis: ce să fac, mă apuc de muncă. Inițial, n-a vrut să mă ia unchiul meu cu el.” Și asta pentru că nepotul nu avea decât 13 ani. Cum unchiul a refuzat să-l ia la lucru cu el, „ucenicul” fiind prea mic, Mădălin a găsit pe altcineva dispus să-l accepte ca ajutor la muncă brută, bărbătească. „M-a luat o vară întreagă… îmi dădea vreo 25 de lei pe zi… la betoane, adică nu era muncă ușoară! Făceam naveta cu bicicleta și lucram undeva pe Calea Pietroasă. Am mers cu el, am făcut și niște interioare și, după ce am mai crescut, m-a luat unchiul meu cu el. Oricum, de mic eram pasionat de meșterit. Îmi făceam jucării din lemn, băteam cuie în orice. Meșteream. Mie îmi plăceau mult sculele, să lucrez cu ele, să repar.”, ne-a povestit Mădălin ale cărui vacanțe de vară, pe perioada liceului, se consumau la muncă pe șantier, unde a căpătat experiență în construcții. După absolvirea liceului, a lucrat în Germania, tot în construcții, la execuția acoperișurilor de lemn.
- Două cupluri de la Alba Iulia, primii turiști cazați de Bianca și Mădălin în „Cabana Prieteniei”
„Cabana Prieteniei” a reprezentat debutul soților Mocanu, care s-au extins la „Tărâmul Prieteniei”, după apariția progresivă a celorlalte trei construcții cu aspect diferit una de cealaltă. Și cu nume diferit: „Uncle Gimi’s Cabin”, „Fiendship Cabin”, „Fisherman’s Cabin” și „Apple Tree Cabin”. Denumiri în engleză, deoarece solicitanții lor sunt, covârșitor, din afara țării.
La construcția primei cabane, Mădălin a folosit niște stâlpi de curent, pe care i-a despicat cu drujba, păstrându-i la vedere pe fațadă. La fel, ușile de lemn pe care rudele și prietenii le-au înlocuit cu cele de termopan. „Noi le-am luat, am scos vopseaua de pe interior, le-am curățat seva de lemn, nu le-am lăcuit. Geamuri, luate tot așa… Prietenul lui a scos pardoseala din casă, am luat scândura și am pus-o în cabana. Cu astfel de materiale am început. Și acum refolosim foarte multe materiale. Ulterior, noi i-am adus îmbunătățiri, pentru că, inițial, am zis să construim cabana ca să venim cu prietenii. Dar prietenii nu prea veneau, căci mulți erau plecați la București. Și noi eram la București în perioada aceea.”, a relatat Bianca.
Ca să dea o folosință construcției, Mădălin a postat pe internet un anunț de închiriere. Se întâmpla de Revelionul de la trecerea din 2018 în 2019. La acel moment, era dotată cu două paturi, înlocuite ulterior cu unul matrimonial. De altfel, toate cele patru căbănuțe cu interiorul de până în 10 metri pătrați sunt concepute pentru cupluri. Prețul de închiriere, în urmă cu șapte ani, era de doar 50 de lei pe noapte. Mădălin a fost sunat de la Alba Iulia, fiind interesate două cupluri să petreacă două nopți în Muscel, la Șelari. Vorba Biancăi, drumul îi costa mai mult decât cazarea calculată la 100 de lei. „M-am întâlnit cu ei la Primărie, pentru că nu aveam atunci locație făcută pe Google, și am venit cu ei până aici. Oamenii au venit pregătiți cu drujbă, cu topor, cu generator, cu tot ce trebuie.”, și-a amintit Mădălin de primii turiști cazați la el.
Turiștilor li se oferea o sobiță improvizată, un godin metalic meșterit de Mădălin, nimic altceva. „Era bun doar când băgai lemne în el. Căci, dacă nu mai băgai, gata! De la plus 40 de grade ajungeai la minus 10 grade într-o oră, cabana nefiind izolată. Avea acele jumătăți de stâlpi de telegraf puse una peste alta, ca să ridici cabana. Și între băgasem lână de oaie, ca să izolăm. Dar nu era suficient. Au petrecut două nopți, le-am dat și ceva de mâncare, am adus salată de boeuf, sarmale, cozonac, au fost foarte încântați.”, a fost prima experiență a soților Mocanu ca deținători de spațiu de cazare.
- Trei nemți au făcut autostopul din Germania până la Sibiu. De acolo, au ajuns, tot cu ocazia, la Bascov, de unde un șofer i-a adus până la poarta complexului din Șelari
„Cei care vin la noi nu au parte doar de o cazare, acesta este farmecul, ci de o întreagă experiență. Noi am rămas prieteni cu mulți oameni care ne-au fost oaspeți și avem foarte mulți care revin. Am avut recent niște nemți, care au fost și acum trei ani. Mădălin, când are timp, se mai duce și pe munte cu ei.”, spunea Bianca.
Mădălin Mocanu, de profesie inginer silvic, este și ghid montan. „Foarte mulți se cazează în această zonă și pentru că vor să facă drumeții în Masivul Iezer-Păpușa sau în Piatra Craiului, pentru că Piatra Craiului e foarte accesibilă de aici. Turiștii nemți au revenit în România acum două săptămâni și au ținut morțiș să se întoarcă și la noi. Le era dor. E o poveste foarte interesantă cu acest cuplu. Au stat trei sau patru nopți la noi. Le-am propus să meargă cu mine la o tură ghidată. Am lăsat mașina la Stâna Strâmtu, după aceea de la Stâna Strâmtu am mers până la stâna din Mușuroaie. Norocul nostru a fost că stâna era activă. Nu era nimeni pe munte, eram doar eu cu ei și le explicam, pentru că eu și identific urme. Identific prezența animalului după urme. Erau foarte încântați. Am mers la stână, unde toți ciobanii ne-au primit cu brațele deschise. Nu știau ce să ne mai dea… unul bulz, unul urdă, unul ceva de băut. Pentru ei era copleșitor, s-au simțit extraordinar de bine! Am fost și la stâna din Mușuroaie, și la Stâna Strâmtu și nu le venea să creadă că oamenii sunt atât de primitori! Cu atâta dragoste îi primesc și le oferă tot ce vor, fără să accepte nimic în schimb. Au zis că a fost cea mai bună experiență din viața noastră. Le-a schimbat complet părerea despre România. Acum, după trei ani, au revenit.”, sunt amintiri formidabile împărtășite de cei doi.
Alt episod, tot cu niște conaționali ai primilor turiști ai „Cabanei Prieteniei”. „Trei nemți și-au propus să vină cu autostopul din Germania. Ei ne-au scris, atunci când au făcut rezervarea, că vin cu autostopul, adică hitchhiking. Am mai avut la noi oameni care făceau autostopul.”, povestea Mădălin, curios și el cum au făcut autostopul… pe „bucăți”, din Germania în Austria, din Austria în Ungaria și din Ungaria în România? Nu, direct, l-au lămurit nemții. S-au dus într-un PECO din Germania, au văzut o mașină de România cu număr de Sibiu și i-au întrebat pe pasageri dacă merg în România și dacă îi iau și pe ei. Și așa au ajuns cu ocazia din Germania până la Sibiu. Din Sibiu au luat altă ocazie până la Bascov, iar de acolo, tot cu ocazia, au ajuns până la Șelari. Șoferul de la Bascov, curios și el să vadă destinația nemților, i-a adus până la poarta complexului turistic. „Și foarte tare a fost faptul că omul cu care au venit din Germania nici măcar nu vorbea germană sau engleză. Deci, au mers pe mutește tot drumul, 10 ore sau 12 ore, cât au făcut, din Germania până în Sibiu.”, a fost nebunia unor tineri de 20 de ani, care asta și-au dorit să testeze: o călătorie exclusiv cu autostopul până la Șelari.
- Cele patru căbănuțe sunt rodul muncii mâinilor a doi tineri formidabili
Biancăi și lui Mădălin le-ar trebui câteva zile ca să vorbească despre experiențele insolite cu turiștii care nu sunt oameni oarecare, cum intuiți, în primul rând, datorită preferinței pentru acest tip de cazare. Iar paleta de naționalități este la fel de surprinzătoare: germani, polonezi – inclusiv la momentul interviului acordat joi, 20 august 2026, soții Mocanu aveau oaspeți din Polonia – și mai departe povestesc cei doi: „Am avut din toate colțurile lumii. Săptămâna trecută, am avut pe cineva din Singapore. O doamnă singură, care a venit cu Uber-ul până aici. Am avut din America de Sud, din America de Nord, din Noua Zeelandă, din Australia. Și din Statele Unite, recent, am avut pe cineva din Boston.”
În 2023, Mădălin a renunțat la job, având un program zilnic epuizant, iar Bianca lucrează de acasă pentru o companie multinațională. Până în 2020, cei doi au locuit în București, Bianca fiind în Capitală din 2012. „Când am început să închiriem și eram la București, veneam weekend de weekend. Pentru că noi ne ocupăm de curățenie, mentenanță, absolut tot. Și ne-am gândit, dacă chiar vrem să dezvoltăm locul acesta, noi trebuie să fim mai aproape.”
După „Cabana Prieteniei”, a apărut, în 2020, cabana de pe lac denumită „Fisherman’s Cabin”, cabana pescarului, fiindcă are lacul în față, la care ajungi traversând un podeț. Lacul a fost amenajat înaintea cabanei – cea mai intimă dintre toate -, pe un loc mlăștinos, care se preta unei asemenea destinații. A fost urmată de cabana din copac și cabana „Jimmy”, aflată la intrare, cum treci de porțile de inspirație tradițională. Prin podeaua cabanei din copac trece tulpina unui măr bătrân, care are mai bine de 80 de ani, ale cărui ramuri ies prin pereții construcției. Cine a stat aici, la revenire, o cere tot pe aceasta.
„Odată cu pandemia, am luat avânt. Am început să avem din ce în ce mai multe rezervări, pentru că oamenii căutau locuri unde să fie cât de cât izolați. Noi am încercat să menținem distanța între cabane. Sunt foarte multe cabane pe piață construite una lângă alta și nu ai intimitate. Cu puținii bani pe care îi strângeam din rezervări – mai puneam ceva de acasă – am investit puțin câte puțin. Cabana din copac a fost cel mai mare proiect al nostru. Am început-o în 2021, prin primăvară, și am terminat-o la un an distanță, la 1 mai 2022. Întrucât amândoi aveam job-uri full-time, lucram după muncă, în concedii, în weekend, când aveam timp liber, de multe ori pe întuneric, cu frontala pe cap. Mai ales în perioada de iarnă, când se întunecă repede. Lucrând doar noi doi… vă dați seama că eu nu sunt o expertă în construcție. Ajutam și eu cu ce puteam. Cu niște mâini de femeie și putere de femeie. Mai mult el a dus greul. Eu mai mult cu decoratul, cu ideile.”, povestea Bianca.
Ultima, cabana de la intrare, a fost executată aproape în același timp cu cea de pe lac. „Aceea este proiectul unchiului lui Mădălin. Și-a dorit și el să aibă o cabană. E „Uncle Gimi’s Cabin”, cabana unchiului Gimi.”
În curtea complexului, cei doi au construit o bucătărie exterioară, dotată cu aragaz, unde turiștii pot să gătească, dacă doresc. „Suntem aproape de oraș dacă vor să mănânce la restaurant. Nouă ne și place să stăm la povești cu ei și s-a mai întâmplat să avem noi disponibilitatea să le pregătim mămăligă cu brânză și cu unt, un fel de bulz, dar în cratiță. Așa de plăcere, pur și simplu, să gătim aici, să stăm de vorbă cu ei și să mâncăm împreună. Anul trecut, în septembrie, am făcut aici zacuscă și s-a întâmplat să avem un cuplu de nemți, pentru că din Germania sunt cei mai frecvenți oaspeți ai noștri. Fiind vegani, a fost perfect.”, povestea Bianca.
Până în prezent, pragul „Tărâmului Prieteniei” a fost trecut de mii de oameni. „Doar pe Airbnb am depășit 700 de review-uri. Și asta în condițiile în care nu toată lumea lasă review-uri. Noi chiar ne dorim să afle mai mulți oameni din zona aceasta de noi. Am mai avut câteva cupluri din Câmpulung, dar mai rar din zona noastră. Cel mai mult vin din orașele mari, București, Pitești, Brașov etc. În principiu, sunt străini.”, au conchis plăcuții noștri interlocutori.
Magda BĂNCESCU