18/08/2026

Mașină cuprinsă de flăcări după un accident la Rădești. Cinci persoane, printre care doi copii, implicate în eveniment

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în comuna Stâlpeni, satul Rădești. În urma impactului, unul dintre vehicule a fost cuprins de flăcări, fiind necesară intervenția de urgență a pompierilor.

La locul evenimentului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Potrivit informațiilor transmise de autorități, în accident au fost implicate cinci persoane, dintre care doi copii. Din fericire, niciuna dintre victime nu a rămas încarcerată în autoturisme. Un adult a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, însă a refuzat ulterior transportul la spital. Pompierii au acționat pentru stingerea incendiului izbucnit la unul dintre autoturisme, reușind să lichideze rapid focul și să elimine orice pericol de propagare. Polițiștii desfășoară cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Alex Barbu

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!