20.4 C
Campulung Muscel
10/10/2026

Primăria Valea Mare Pravăț aplică sistemul „Plătește pentru cât arunci”. Dacă sunt depistați cetățeni fără contract, cărora li se ridică gunoiul, li se impune o taxă lunară de 51 lei de persoană

Autoritățile locale de la Valea Mare Pravăț s-au pregătit cu un regulament local privind implementarea instrumentului economic „Plătește pentru cum arunci”, care are același înțeles cu „Plătește pentru cât arunci”. Cu cât cetățeanul reciclează mai mult și aruncă mai puțin, cu atât i se reduce costul pentru preluarea gunoiului menajer. Așadar, contează cum aruncă, principiu care stă la baza impunerii taxei de salubritate. Proiectul de hotărâre pregătit pentru ședința din 3 iunie 2026 stabilește și o taxă de salubrizare de 51 lei/lună/persoană pentru utilizatorii fără contract, cărora Financiar Urban le ridică gunoiul. La Valea Mare Pravăț, termenele până la care beneficiarii serviciului se pot achita de obligație sunt 31 martie și 30 septembrie, în caz de depășire riscând penalități. Potrivit ultimului recensământ, comuna numără 4.011 locuitori.

  • Principiul „Plătește pentru cum arunci” pune accent pe frecvența de colectare  

Regulamentul privind implementarea instrumentului economic PAYT „Plătește pentru cum arunci”, elaborat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Servsal Argeș, trebuia aprobat de Consiliul Local. Administrația comunei Valea Mare Pravăț s-a conformat și a adoptat ansamblul de măsuri bazat pe frecvența de colectare, pentru utilizatorii persoane fizice, și pe frecvență și volum, pentru utilizatorii persoane juridice.

U.A.T.-urile au obligația de a atinge un nivel minim de pregătire pentru reutilizare și reciclarea deșeurilor de 60% din masă, până în 2030, și de 65% din masă, până în 2035.

Deșeurile verzi – iarbă, gazon, frunze – vor fi colectate în saci preplătiți, puși la dispoziție de operatorul de salubritate sau de U.A.T., dacă această prestare se face prin serviciul propriu al primăriei (ADP). Crengile și deșeurile vegetale rezultate în urma toaletării/curățirii arborilor vor fi colectate pe bază de comandă la operatorul de salubritate sau la Primărie, urmând ca acest serviciu să fie achitat de către beneficiar.

Pentru stimularea separării la sursă a deșeurilor generate în comuna Valea Mare Pravăț: autoritatea locală instituție taxe penalizatoare; Primăria, împreună cu Financiar Urban SRL și A.D.I. Servsal Argeș, vor derula campanii de informare a cetățenilor și agenților economici; periodic, reprezentantul de mediu al Primăriei și cei ai operatorului de salubrizare vor verifica, prin sondaj, modalitatea de sortare a resturilor și vor actualiza periodic situația utilizatorilor fără contract; persoanele împuternicite de autoritatea locală pot aplica și amenzile contravenționale prevăzute de lege pentru nerespectarea de către utilizatori a obligațiilor ce le revin.

În cazul în care se constată că există utilizatori care beneficiază individual de prestarea serviciului de salubrizare fără contract încheiat cu operatorul, reprezentanții Primăriei vor emite un avertisment, în care se va menționa și un termen de conformare, în care utilizatorul în cauză va trebui să facă dovada încheierii unui contract de prestări servicii cu operatorul delegat.

Dacă cel în culpă nu respectă termenul de conformare, reprezentanții Primăriei vor aplica taxa de salubrizare la un nivel de trei ori mai mare decât tariful aplicat celor cu contract. „Nivelul taxei trebuie să fie motivant pentru încheierea contractului cu operatorul și nu se fundamentează pe elemente de cheltuieli.”, se precizează în regulament.

Sumele încasate din această „sancțiune” constând în taxa triplată vor fi folosite de Primărie la plata facturilor lunare emise de Financiar Urban, pentru acoperirea costurilor de gestionare a cantităților de deșeuri provenite de la cetățenii fără contract.

Angajații Primăriei, împreună cu cei ai societății de gunoi, au obligația de a inspecta periodic, prin sondaj, modul în care utilizatorii separă la sursă deșeurile. În cazul constatării unor deficiențe, taxa aplicată celui care se debarasează incorect de resturile din gospodărie va fi la un nivel de până la de două ori mai mare decât cei care o fac în mod corespunzător.

Regulamentul din care am redat câteva prevederi a intrat în vigoare la data de 4 iunie 2026.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!