02/07/2026

Va fi trasată o trecere de pietoni între Vila Grant și Laboratorul TBC. Pentru noul centru al Consiliului Județean, de pe strada Revoluției, vor fi montate indicatoare de limitare a vitezei la 30 la oră și „Atenție copii”

Se pregătesc câteva intervenții privitoare la circulația rutieră pe strada Revoluției, artera care asigură legătura cartierului Grui cu centrul, pe care funcționează și câteva instituții: două dintre clădirile TBC-ului și noul centru aflat în subordinea Direcției pentru Protecția Copilului Argeș. Un complex cu servicii din același spectru social este și pe strada Plevnei, aflată în Schei, care urcă tot spre Grui. Pentru strada Plevnei există o solicitare, deocamdată, verbală, transmisă Executivului la ședința Consiliului Local din 27 mai 2026, prin intermediul consilierei Nicoleta Solomon: un limitator de viteză, pentru a tempera circulația în viteză pe această rută de acces dinspre strada General Dragalina către strada Negru Vodă, având ieșire în dreptul fostei Școli Generale nr.5. O stradă cu sens unic, foarte îngustă, pe care nu se știe cât de tare se justifică sau dacă este posibilă, legal vorbind, montarea dispozitivului menit să încetinească viteza de deplasare a șoferilor. Subiectul deschis de consiliera PSD va fi tranșat la o viitoare discuție în Comisia de Circulație a Consiliului Local, care, la cea mai recentă întrunire, a stabilit că va fi trasată o trecere de pietoni în dreptul celor două clădiri ale Spitalului de Pneumoftiziologie Câmpulung – TBC-ul de jos, aflate pe strada Revoluției. Altă măsură care va fi pusă în practică la solicitarea instituției de ocrotire a copilului, de pe strada Revoluției, deschisă în 2025: indicatoare de limitare a vitezei la 30 la oră și „Atenție copii”.

  • Elena Lasconi, despre strada Revoluției: „Este o stradă în pantă, nu poți să pui limitator de viteză”

Pentru că tot s-a iscat discuția despre strada Plevnei în Consiliul Local, temă care a deschis dialogul dintre consiliera Nicoleta Solomon și primărița Elena Lasconi, la nr.4A, de unde provine petiția adusă înaintea aleșilor și a Executivului, Consiliul Județean Argeș are sau avea două centre cu specific social: Complexul de Servicii pentru Copilul în Dificultate Câmpulung, având în structură Centrul de Tip Rezidențial și Centru de Zi, și Casa de Tip Familial Câmpulung.

Unul dintre centre a fost închis, rămânând în funcțiune cel din partea căruia Nicoleta Solomon a adus în plenul dezbaterii din 27 mai 2026 următoarea solicitare: „Pe strada Plevnei, nr.4A, strada care urcă spre Grui, autovehiculele au tendința să circule cu viteză excesivă. Este nevoie de un limitator de viteză, este o solicitare a locatarilor din zonă. Având în vedere că s-a deschis și Complexul de Servicii pentru Copilul aflat în Dificultate chiar în zona respectivă, dacă puteți avea în vedere oportunitatea unui limitator de viteză și a unei semnalizări potrivite pentru acea zonă.”

Cel mai proaspăt centru al Consiliului Județean Argeș s-a deschis pe strada Revoluției. Complexul de Servicii Sociale Câmpulung a fost dat în folosință anul trecut, după o investiție cu fonduri europene. Complexul a fost înființat prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 153 din 25.03.2025, după închiderea centrului de tip clasic. În prezent, complexul include trei servicii sociale. Funcționează două case de tip familial, cu o capacitate totală de 24 de locuri. Casa de băieți este ocupată integral, cu 12 beneficiari, iar casa de fete găzduiește 10 fete. De asemenea, există un centru de zi, unde participă 22 de copii din comunitate, dar și copii din casele de tip familial.”, după cum aflăm dintr-o comunicare a Geaninei Crețu, șeful Complexului de Servicii Sociale Câmpulung.

În răspunsul său, primărița Elena Lasconi s-a referit la centrul de pe strada Revoluției, știind că cel de pe strada Plevnei este închis. „Eu am discutat la Consiliul Județean, pentru că voiam să relocăm copiii de la „Oprea Iorgulescu” sau grădiniță (n.r. Căminul cu program prelungit „Sfântul Nicolae” de lângă Policlinică) în clădirile lor și n-au fost de acord.”, spunea Elena Lasconi, referindu-se la clădirile din strada Plevnei.

În schimb, pe strada Revoluției, unde funcționează noul centru al Direcției Pentru Protecția Copilului, Primăria va lua măsuri. „Am avut astăzi (n.r. 27 mai 2026) o discuție în Comisia de Circulație. Nu este o decizie pe care o iau eu. Acolo (n.r. pe strada Revoluției) este o stradă în pantă. Iar în zona în care este centrul finalizat, o să punem semne de „Atenție copii!” Este o stradă în pantă, nu poți să pui limitator de viteză. O să punem limitare 30 la oră, plus „Atenție copii”. Urmează să achiziționăm indicatoarele. Astăzi a fost șeful ADP să cumpere vopsea. Am făcut în jumătate de oraș trecerile de pietoni și urmează să facem și acolo, pentru că avem deja o decizie a Comisiei de Circulație. Pentru Revoluției am avut inclusiv solicitare de la centru.”, a afirmat primărița Elena Lasconi.

Întrucât consiliera Nicoleta Solomon era insistentă cu strada Plevnei, Elena Lasconi i-a răspuns că va fi discutat subiectul limitatorului de viteză la următoarea ședință a Comisiei de Circulație.

Alte noutăți stabilite de membrii Comisiei de Circulație la discuția de la mijlocul săptămânii trecute: o trecere de pietoni puțin mai jos de intersecția străzilor Revoluției și Eremia Grigorescu, în dreptul celor două clădiri ale Spitalului TBC Câmpulung – Vila Grant și Laboratorul TBC, și o trecere de pietoni unde se bifurcă Revoluției, către cimitir.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!